Documentele necesare pentru a putea vota
Pentru a putea participa la scrutinul din 13 noiembrie, cetățenii R. Moldova trebuie să prezinte reprezentanților Secțiilor de votare un act prin care să confirme că au drept de vot.
Conform informațiilor CEC, puteți vota cu următoarele documente.
– buletinul de identitate cu fişa de însoţire care confirmă domiciliul sau reşedinţa alegătorului pe teritoriul secţiei de votare
– buletinul de identitate provizoriu
– legitimația de serviciu (pentru militarii în termen), livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă).
– pașaportul cetățeanului Republicii Moldova (pentrul cei care se află peste hotarele țării în ziua scrutinului). Cetățenii din străinătate pot vota și cu pașaportul expirat, doar dacă acesta are IDNP (cod numeric personal)
La fel, pot vota și cei care nu au domiciliu sau viză de reședință valabilă. Ei vor putea alege la secția din raza ultimului domiciliu valid. Persoanele care nu vor putea demonstra locul domiciliului sau reședinței din trecut vor putea vota la orice secție de vot din țară, însă vor fi obligați să semneze o declarație pe propria răspundere că nu a votat sau va vota repetat.