Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Declarația a 10 foști…

DOC Declarația a 10 foști judecători, despre ultimele decizii ale Curții Constituționale

Zece foști magistrați își exprimă preocuparea privind ultimele evenimente din R. Moldova. Ex-judecătorii își manifestă dezacordul în legătură cu ultimele hotărâri ale Curții Constituționale, menționând că acestea au fost luate în grabă și cu mari abateri de la prevederile Constituției și a jurisdicției constituționale, fapt ce a generat înlăturarea Parlamentului de la exercitarea puterii și instaurarea unei instabilități politice, „cu atribuirea exercitării puterii de stat altor persoane decât celor cărora le-a fost încredințată de cetățeni în cadrul unui scrutin democratic”.

Cu referire la decizia Curții Constituționale (CC) prin care a fost interpretat termenul de trei luni în care putea fi creată o majoritate parlamentară, foștii judecători menționează că: „Curtea Constituțională, nu este autoritatea competentă de a interveni în textul normei constituționale în scopul modificării acesteia, în speță prin indicarea altor termeni în care Parlamentul poate fi dizolvat, decât cel indicat cu o suficientă claritate de către legislatorul constituant, motiv din care termenul de 3 luni la expirarea căruia Constituția admite posibilitatea dizolvării Parlamentului, nu poate fi restrâns la 90 de zile”.

Foștii judecători mai precizează că norma constituțională de principiu nu poate fi interpretată în detrimentul suveranității naționale, motiv din care orice înlăturare forțată a Parlamentului de la exercitarea puterii în stat, reprezintă „un atentat inadmisibil la suveranitatea națională”.

Constatăm că, Curtea de fapt a modificat textul normei constituționale prin intermediul unui exercițiu de interpretare într-o procedură de inadmisibilitate a sesizării a unui termen prevăzut de Constituție printr-un act procedural – decizie de inadmisibilitate, act prin care Legea indică în mod expres că interpretarea Constituției nu poate fi realizată, fapte ce contravine prevederilor art. 62, lit. b) a Codului jurisdicţiei constituţionale”, susțin foștii magistrați.

În acest context, cei 10 foști judecători menționează că recunosc noul Guvern și Parlament și fac apel la judecătorii constituționali să-și revizuiască de urgență ultimele hotărâri adoptate.