(doc) Compania de la care Primăria a cumpărat „darul floral” de 1,98 milioane pentru chișinăuieni
„Covorul” de flori instalat în fața Catedralei, pentru care Primăria mun. Chișinău a plătit aproape 2 milioane de lei, a fost achiziționat de către ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” de la „Decor Bureau” SRL, în urma unei negocieri directe, după ce prima licitație publică anunțată nu ar fi avut loc din cauza lipsei ofertelor. „Decor Bureau”, firma care a livrat cele 180 de mii de flori, este fondată de Evgheni Arutin și Alexei Gajiu și are sediul pe str. Varlaam, în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel. Administratorul companiei este Evgheni Arutin, tot el fondator și la alte două companii „Arutin Production” și „Arutin Art Bureau”.
Covorul de flori din fața Catedralei Mitropolitane a fost instalat de către muncitorii „Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi” în noaptea de 11 spre 12 aprilie, iar primara interimară Silvia Radu declara că florile reprezintă „un dar” pe care primăria Chișinău a hotărât să-l facă locuitorilor orașului. „În acest an locuitorii Chișinăului pot vedea cum s-au cheltuit banii lor pentru că în anii anteriori se cumpărau flori, dar nu prea vedeam flori prin Chișinău. Iată în acest an florile sunt cumpărate și chiar există, sunt expuse aici, iar pe urmă aceste flori vor fi plantate în scuarurile și în parcurile din Chișinău”, declara Silvia Radu ieri, 12 aprilie.
Deși primara interimară declară că în fața Catedralei au fost „așternute” 200 de mii de viole și că „aceste flori au fost licitate conform procedurilor și acest covor costă 1 milion 800 de mii de lei”, conform datelor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice, contractul de achiziție a florilor semnat de cei de la Spații Verzi cu „Decor Bureau” SRL are o valoare de 1 milion 983 mii lei. Această cifră este confirmată și de către Vadim Popușoi, juristul ÎM „Spații Verzi”, cel care s-a ocupat de procedura de achiziție. „Valoare contractuală este 1 milion 983 mii lei. La bază a fost și o dispoziție a primarului din 15 martie. Procedurile de licitație publică ne obligă să facem procedura. Pe data de 30 martie nu a fost prezentată nici o ofertă. Astfel, având în vedere că legea privind achizițiile publice prevede că în cazul în care nu au fost prezentate oferte se poate trece la negociere, fără publicare. Respectiv acesta a fost pasul legal pe care l-am urmat. Legea spune clar, iar noi am fost obligați să executăm dispoziția dată”, a declarat Vadim Popușoi pentru ZdG. În același timp, juristul precizează că au fost cumpărate 180 de mii de flori, și nu 200 de mii așa cum declara ieri Silvia Radu. Astfel, rezultă că prețul unei singure flori a fost de 11,02 lei.
Achiziția florilor de către ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” a venit după ce, pe 15 martie, primara interimară a semnat o dispoziție „Cu privire la amenajarea unui covor floristic cu tematica „Covorul moldovenesc” pe Piața Marii Adunări Naționale”.
Conform informațiilor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice (AAP), licitația pentru „darul primăriei”, care a sărăcit bugetul municipal cu aproape 2 milioane de lei, a fost organizată de „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” la 5 aprilie 2018. Deși, reprezentanții Primăriei afirmă că, de facto, nu a avut loc o licitație, ci negocieri directe, conform datelor de la (AAP) la ea, ar fi participat 4 companii. Firma „Decor Bureau” SRL a câștigat licitația oferind pentru „flori anuale-viola (panseluțe)” suma de 1,983 de milioane de lei. Reprezentanții Primăriei nu au putut să ne explice de ce pe site-ul AAP se menționează că la licitație au participat 4 companii.
Cu o lună mai devreme, pe 2 martie 2018, aceeași firmă a câștigat și o licitație organizată de Secretariatul Parlamentului pentru „servicii de ilumnare, sunet, proiectare și ecran, decorul sălii pentru organizarea Conferinței”, fără a se preciza exact evenimentul. La concurs a participat o singură companie, „Decor Bureau” SRL, care a încasat pentru aceste servicii suma de 283,7 mii de lei.
Deși Primăria susține că în fiecare an se alocă bani din bugetul municipal pentru amenajarea orașului cu flori, pe site-ul Agenției Achiziții Publice am găsit, pentru anul trecut, trei licitații de procurare a florilor organizate de Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi. Suma celor trei licitații este însă de trei ori mai mică decât cea cheltuită în acest an. Anul trecut, cele trei licitații au avut loc la data de 17 martie 2017 și au fost câștigate de trei firme diferite. „Flower Boom” SRL – „pentru flori anuale, perene, lalele”, a primit suma de 332,2 mii de lei, „Vivaflora” SRL – pentru aceleași produse – 91 de mii de lei, iar „Neoflora” SRL a primit 218,4 mii de lei, la fel, pentru livrarea „florilor anuale, perene și lalele”. În total, în 2017, pentru procurarea florilor s-au cheltuit 641 de mii de lei, adică de trei ori mai puțin decât în 2018.
La telefonul afișat pe site-ul companiei „Decor Bureau” interlocutorul ne-a spus că nu ne poate oferi numărul de telefon al fondatorului și administratorului Evgheni Arutin, dar că, după ce va discuta cu acesta, va reveni cu un apel, lucru care nu s-a mai întâmplat.
sursă foto: facebook