Cine este și ce apartenență politică are primarul de Cimișlia, vizat de CNA într-un dosar de corupţie
Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari ai Primăriei Cimişlia sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie. Direcţia teritorială Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi 8 percheziţii în birourile funcţionarilor, dar şi la domiciliile acestora.
În urma alegerilor locale din iunie 2015, primar al orașului Cimișlia a fost reales Gheorghe Răileanu, pe listele Partidului Liberal Democrat (PLDM). Acesta este primar al orașului încă din 2007, fiind acum la al treilea mandat.
Cei doi viceprimari, vizați și ei în dosarul de corupție deschis de CNA, sunt Florin Berejan și Sergiu Vîrlan. Pe lângă aceștia sunt cercetați și alți doi funcționari din cadrul primăriei orașului Cimișlia.
Potrivit CNA, din octombrie 2016 şi până în prezent, funcționarii şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziţionarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din orașul Cimișlia. În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat SRL „RUTADOR” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, având o înțelegere prealabilă cu reprezentanții SRL-ului de a legaliza tranzacția după finalizarea lucrărilor.
Astfel, comunică reprezentanții CNA, persoanele publice şi cu funcţii de demnitate publică din cadrul Primăriei or. Cimişlia ar fi cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice, nu au asigurat transparenţa achiziţiilor publice şi concurenţa loială în domeniul achiziţiilor publice, astfel încălcând principiile reglementate de lege.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare de până la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.