Candidații la concursul pentru funcția de președinte al ANI au susținut proba scrisă. Ce punctaj au obținut?
Comisia pentru proba scrisă a Consiliului de Integritate a desfășurat ieri, 4 decembrie, în privința celor trei candidați, proba scrisă, prima etapă a concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI).
În urma probei scrise, cel mai mare punctaj a fost obținut de către Francisco Talmaci – 21,5, urmat de Rodica Antoci – 20,7 și Lidia Chireoglo cu 20,2 puncte acumulate. Totodată, Consiliul de Integritate a stabilit ca proba interviului să se desfășoare pe data de 11 decembrie, ora 15.00.
Potrivit prevederilor Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte ai Autorității Naționale de Integritate, după cele două probe, membrii Comisiei urmează să sumeze rezultatele de la ambele probe acumulate de candidați și să vadă cine a obținut cel mai mare punctaj.
Francisco Talmaci, candidatul care a obținut cel mai mare punctaj la proba scrisă de ieri, a fost numit șef adjunct al Secției analitice a CNA în decembrie 2012. Din august 2014 acesta ocupă funcția de șef de direcție, iar din iunie 2016 – șef al direcției generale analitică a CNA. La sfârșitul anului trecut, la 24 decembrie 2016, Francisco Talmaci a fost numit specialist principal al Direcției sinteză, asistență juridică și control al Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor.
Primul concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI a eșuat. Consiliul de Integritate al ANI nu a putut alege un președinte, deși a anunțat un concurs în acest sens încă în aprilie 2017. La începutul lunii octombrie, doi candidați înregistrați în cursă, Victor Strătilă și Teodor Cârnaț au fost anunțați că nu au trecut testul de poligraful, respectiv s-a anunțat un nou concurs pentru șefia ANI.