Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Licitația pentru procurarea insulinei, investigată…

Licitația pentru procurarea insulinei, investigată de CNA. O persoană a fost pusă sub învinuire

Foto: cdn1.medicalnewstoday.com

Licitația de la sfârșitul anului trecut, organizată pentru achiziționarea insulinei, ar fi fost desfășurată cu încălcări, iar biosimilarul Strim, cumpărat de autorități, ar fi de calitate dubioasă. Centrul Național Anticorupție (CNA) ne-a comunicat că a deschis un dosar pentru a investiga modul în care s-a desfășurat achiziția pentru procurarea insulinei.

Purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, a declarat că în cadrul investigațiilor au fost audiate mai multe persoane, inclusiv din sistemul de sănătate și specialiști în domeniu.

Totodată, în acest dosar o persoană a fost deja sub învinuire. Este vorba de Ivan Antoci, directorul Centrului Național pentru Achiziții Centralizate în Sănătate, care este învinuit de organizarea în mod dubios a licitației și achiziția unui preparat de calitate dubioasă.

Acum câteva zile, secretarul de stat al Sănătății, Boris Gîlca, declarat pentru Agora că „licitația pentru preparatele de insulină pentru bolnavii de diabet zaharat a fost un proiect foarte dubios”.

Pot să v-o spus cu toată responsabilitatea: licitația a fost foarte defectuoasă, ca să nu-i spun și ei dubioasă.  În intenția „nobilă” de a asigura deplin toți bolnavii de diabet zaharat din R. Moldova s-a dorit să se procure de la o firmă ucraineană – „Farmak” – un preparat pe care-l cunoașteți deja – „Strim”. Pe acest preparat nu există studii, nu există dovezi, nu există cercetări, nu există impact, ceea ce contravenea din start ca acest preparat să fie admis spre licitație. Mai mult ca atât, aici a fost o conjunctură și mai multe persoane implicate cu interes”, preciza Boris Gîlca.

În decembrie 2018 Ziarul de Gardă scria că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este învinuit că a organizat o licitație pentru achiziționarea insulinei cu dedicație pentru o companie ucraineană, care propune un preparat biosimilar al insulinei, mai ieftin în raport cu produsul original, dar încă netestat suficient. Acesta este un biosimilar al insulinei glargin (tip de insulină folosită până acum în Moldova), însușit de compania ucraineană Farmak, care se comercializează pe piața internă din țara vecină cu denumirea Aylar, fiind însă produs, conform informațiilor de pe prospectul preparatului, de compania indiană „Biocon Limited”. Astfel, biosimilarul insulinei a ajuns să fie procurat de autorități după ce licitația publică a fost modificată de mai multe ori.

Ministerul Sănătății declara atunci că a dispus achiziționarea analogilor de insulină, „pentru a oferi pacienților posibilitatea de a utiliza preparate eficiente, recomandate inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății”. Totodată, printr-un comunicat de presă, ministerul declara atunci că a primit asigurări din partea Agenției de Achiziții Publice despre legalitatea procedurilor de achiziție.

Citiți și:

Foto: cdn1.medicalnewstoday.com