Actorii din domeniul justiției vorbesc despre realizări, provocări și perspective
La Chișinău are loc conferința anuală a actorilor din domeniul justiției „Justiția în Republica Moldova: realizări, provocări și perspective”. La discuții participă procurorul general al R. Moldova, Eduard Harunjen, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, și președintele Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM), Emanoil Ploșniță.
Procurorul general al R. Moldova, Eduard Harunjen, susține că un dialog constructiv între actorii justiției depinde de „conștientizarea rolului fiecărei profesii”.
Președintele CSM, Victor Micu, a precizat că în prezent în R. Moldova activează 460 de judecători, circa 600 de procurori și peste trei mii de avocați: „Putem să vorbim frumos, să scriem cărți, dar totul depinde de orice persoană, dacă nu are integritate, nu mai contează nimic”.
„Nu poate exista o justiție independentă, cât nu există o avocatură independentă”, a punctat președintele UAM, Emanoil Ploșniță. Acesta a declarat că nu a văzut hotărâri de judecată sau de pornire sau încetare a urmăririi penale mai bine motivate decât cele ale Comisiei pentru etică și disciplină a UAM. Acesta a declarat în calitate de președinte al UAM nu știe cum să lupte împotriva corupției și ce acțiuni să întrerpindă pentru a preveni cazurile de corupție atunci când nu cunoaște numele avocaților care sunt cercetați penal. Emanil Ploșniță afirmă că a solicitat șefului Procuraturii Anticorupție, (PA), Viorel Morari, informații despre avocații cercetați penal, dar că acesta i-ar fi răspuns de mai multe ori că nu se ține evidență.
Emanoil Ploșniță susține că după protestul din 26 iunie a UAM, avocați din mai multe raionale i-au comunicat că ar fi fost date indicații procurorilor de a transmite conducerii PG informații despre dosarele avocaților. Eduard Harunjen a negat că ar fi dat astfel de indicații.