Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova, confirmă perchezițiile și deschiderea unui dosar penal pe numele judecătorului Oleg Melniciuc.
„Azi, CSM a examinat demersul procurorului general privind acordul pentru petrecerea unor măsuri de urmărire penală în legătură cu judecătorul Melniciuc. Nu a fost un acord pentru a porni urmărirea penală, ci doar pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală. Pentru astfel de categorie de infracțiune, îmbogățirea ilicită, nu este necesar acordul. Procurorul general poate porni singur un asemenea dosar penal. Dosarul penal a fost pornit în luna martie 2017”, a precizat Eduard Harunjen, pentru ZdG.
UPDATE: Judecătorul Oleg Melniciuc a fost reținut.
„Se investighează bănuiala de îmbogățire ilicită. Acum probabil perchezițiile încă mai au loc. Nu pot să vă spun dacă va fi reținut sau nu. Asta e o întrebare la care nu pot răspunde, pentru că anticipează puțin evenimentele. Să vedem care e situația. S-a făcut un studiu analitic al veniturilor legale obținute, al proprietăților și cheltuielilor pe care le-a avut dl Melniciuc și s-a constatat o discrepanță esențială între bunurile procurate și mijloacele dobândite legal”, susține procurorul general.
„Donațiile făcute de mamă și de alte persoane sunt și obiectul examinării. Noi bănuim că foarte multe donații sunt doar o formă de a justifica veniturile, pentru că persoanele care au donat acele sume impunătoare de bani fac asta regulat, în fiecare an, dar de fapt nu declară la fisc niciun fel de venit. S-au ridicat de la Fisc documente și s-a constatat că niciun donator nu a declarat că ar fi avut așa venituri. Este un lucru dubios care urmează a fi verificat în cadrul urmăririi penale. CSM și-a dat acordul pentru percheziții, aducere silită și reținere”, precizează Harunjen.
Oleg Melniciuc, fostul preşedinte al Judecătoriei Râşcani, candidatura căruia a fost, recent, respinsă de CSM pentru funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Chişinău, indică în declaraţia de avere şi interese faptul că, în 2016, a primit o donaţie de 300 mii de lei de la mama sa, Elena Melniciuc. ZdG a scris anterior că mama judecătorului este pensionară, dar are înregistrate pe numele său mai multe spaţii comerciale care valorează milioane de lei. Anul trecut, magistratul şi-a achiziţionat un automobil nou, un Mercedes ML 250, fabricat în 2015. Deşi judecătorul precizează că automobilul ar fi costat 450 de mii de lei, pe site-urile de anunţuri, un asemenea automobil costă aproape dublu. Oleg Melniciuc mai precizează că a cumpărat maşina plătind pentru ea 298 de mii de lei, practic suma donată de mama sa, plus un teren pentru construcţii în comuna Cruzeşti, mun. Chişinău, localitate aflată la aproximativ 15 km de capitală. Conform informaţiilor de la Cadastru, terenul pe care Melniciuc afirmă că l-a schimbat pe Mercedes a ajuns, în luna noiembrie a anului trecut, în posesia Rodicăi Popa, femeie de afaceri care gestionează mai multe companii, în special din domeniul imobiliar. Peste o lună, aceasta a revândut bunul imobil. Coincidenţă sau nu, dar una din companiile Rodicăi Popa, „Primosal-Grup”, are astăzi, pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, un dosar, care este examinat de Nina Arabadji, fosta subalternă şi actuala colegă de instanţă a lui Melniciuc.
ZdG scris în trecut că magistratul Melniciuc ar fi procurat și un șir de spații comerciale în mun. Chișinău la preț de milioane, pe care le-a înregistrat pe numele mamei sale pensionare. În septembrie 2014, ZdG scria că Elena Melniciuc, mama lui Oleg Melniciuc, pe atunci preşedinte al Judecătoriei sect. Râşcani, avea înregistrate pe numele său mai multe bunuri imobile în Chişinău, valoarea cadastrală a cărora depăşeşte suma de 4 mln. de lei. Atunci oamenii din satul unde locuia mama magistratului spuneau că aceasta nu are nicio afacere şi că a lucrat toată viaţa în colhoz. Contactat atunci de ZdG, magistratul susținea că nu cunoaşte foarte multe detalii despre soarta imobililor. „Pe cine sunt scrise, aceluia aparţin. Ele nicidecum nu se vând. Dle, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult şi le înscriam pe mine”, declara Oleg Melniciuc.
Mama lui Oleg Melniciuc s-a ales, de asemenea, cu un apartament în blocul de pe strada Hristo Botev din sectorul Botanica, destinat angajaților Judecătoriei Râșcani și celor ai Curții Constituționale. După ce inițial spunea că rudele sale au procurat apartamentele la preț de piață, ulterior, când Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal pe acest caz, magistratul a declarat că mama sa a cumpărat apartamentul la care a renunțat judecătoarea Ludmila Ursu, notează moldovacurată.md.
Melniciuc a primit, constant, bani din donații de la mama sa. El a indicat că a primit, în 2013, de la mama sa, pensionară, o donaţie de 50 mii de lei. Constatăm că şi în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, Oleg Melniciuc a subliniat că a primit o donaţie de 10 mii de lei de la mama sa. În 2013, soţia sa a primit şi ea o donaţie de 4 mii de euro, la fel ca în 2012.
Oleg Melniciuc a fost președintele Judecătoriei Râșcani din iunie 2013, atunci când a fost numit, după mai multe controverse, prin decret prezidenţial, de preşedintele Nicolae Timofti. Anterior, acesta a deţinut funcţia de vicepreşedinte al acestei instanţe, fiind adesea în atenţia presei, care l-a criticat pentru comportamentul său. Melniciuc este finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.
ZdG va reveni cu detalii în ediția tipărită de joi, 29 iunie 2017.