Primul judecător condamnat în timpul reformei, disculpat la Curtea de Apel Chișinău: A fost o înscenare a CNA
Gheorghe Popa, primul judecător prins în flagrant cu mită şi primul magistrat condamnat pentru că ar fi luat mită, în acest mileniu, în R. Moldova, şi-a aflat, săptămâna trecută, sentința. Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău, Dina Rotarciuc, Gheorghe Iovu și Ion Secrieru au decis că în acțiunile judecătorului de la Telenești, reținut cu mare tam-tam în octombrie 2012 nu au fost aspecte penale Gheorghe Popa este primul judecător reținut, iar ulterior condamnat în timpul reformei justiției.
Gheorghe Popa a fost prins în flagrant cu 200 USD pe 11 octombrie 2013, în biroul său din incinta Judecătoriei Teleneşti. Peste o lună, dosarul său a fost remis instanţei de judecată, care a început examinarea acestuia la sfârşit de decembrie 2013. Peste patru luni, pe 8 aprilie 2014, Victor Boico, judecător la Judecătoria Buiucani, decidea condamnarea lui Gheorghe Popa la 7 ani de închisoare cu executare. ZdG a fost singura instituție medie care a participat la toate ședințele din acest dosar de la Judecătoria Buiucani. Pe tot parcursul procesului penal, Gheorghe Popa a susținut că la mijloc este o provocare, pusă la cale de către Centrul Națaional Anticorupție.
„Ce a făcut CNA-ul este o provocare, o înscenare…”, a spus Popa, la ultimul cuvânt, în 2013. A fost o înscenare, ca să mă ia cu orice preţ. La CNA, de mai multe ori mi s-a spus că, dacă-mi recunosc vina, îmi dau drumul acasă”, spunea anterior Popa.
Acum trei săptămâni, ZdG a scris despre acest dosar, precizând că, acesta se afla de 19 luni la Curtea de Apel, fără un verdict. Atunci menționam că majoritatea ședințelor de pe dosar erau amânate.
Pe 10 februarie 2016 însă, deși anterior, cei trei judecători de la Apel au programat încă o ședință, pentru luna martie 2016, a fost pronunțată decizia Curții de Apel pe marginea cazului.
A admite din alte motive apelurile procurorului Iachimovschi O. și a avocatului V.Nicoară, casează sentința, pronunță o nouă hotărîre, procesul penal intentat în privința lui Popa Gh. Încetează în legătură că fapta imputată constituie o contravenție administrativă. A înceta procesul contravențional în privința lui Popa Gh. În legătură cu faptul expirării termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
Procuratura Generală a reacționat astăzi la decizia instanței de judecată, considerând-o ilegală.
„Astfel, examinînd dosarul circa doi ani de zile, instanţa de apel a decis că în acţiunile magistratului nu s-ar conţine elementele infracţiunii imputate, calificînd cazul drept o contravenţie, prevăzută de art. 315 din Codul contravenţional – Primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material”. Deși încă nu a fost pronunțată hotărea motivată, cel mai probabil, judecătorii au constatat că Popa nu a estorcat banii, iar la mijloc a fost totuși, vorba de o provocare din partea avocatului Andrei Durnea, care i-a întins acestuia banii, deși Popa, fiind judecător, nu i-a solicitat.
„Procuratura consideră vădit ilegală hotărîrea instanţei de apel, îşi exprimă dezacordul cu modul în care a fost examinat dosarul şi interpretate circumstanţele cauzei. Totodată, se exprimă îngrijorare faţă de încercările repetate de a crea astfel de practici pe cazuri de corupţie, abordări similare fiind aplicate anterior în ordine de apel şi în cazul unui procuror din raionul Floreşti, la fel documentat şi reţinut în flagrant în momentul primirii mitei. Conform legislaţiei naţionale, infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de o gravitate sporită, iar combaterea acestui fenomen trebuie să constituie o prioritate pentru toate instituţiile, inclusiv instanţele de judecată. Neaplicarea pedepselor efective anihilează eforturile organelor de drept în combaterea respectivelor infracţiuni, descurajează cetăţenii să sesizeze asupra cazurilor respective şi contribuie la creşterea toleranţei în societate faţă de fenomenul corupţiei. După pronunţarea deciziei motivate a Curţii de Apel Chişinău, procurorii o vor contesta cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.
ZdG va reveni la subiect în ediția tipărită de joi, 18 februarie 2016.