Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Harunjen, după ce a depus…

Harunjen, după ce a depus cerere de demisie pe motive de sănătate: „am vrut sa plec cu capul sus”

Eduard Harunjen în momentul în care îi prezintă pe cei trei adjuncți ai săi, captură video/ realitatealive.md

Abordat de presă după ce și-a luat rămas bun de la angajații Procuraturii Generale (PG), Eduard Harunjen a declarat că a decis să scrie cerere de demisie astăzi, 11 iulie, pentru că și-a dorit să plece „cu capul sus și fară dubii sau bănuieli”. În cererea de demisie, adresată șefului statului, procurorul general a invocat însă imposibilitatea exercitării funcției în contextul agravării stării de sănătate.

Cu referire la hotărârea Parlamentului care a constatat că ar fi fost admise nereguli la numirea sa în funcție, Eduard Harunjen a replicat că a activat „pe principii legale”.

„Eu am fost numit în funcție de procuror general printr-un decret al președintelui țării care se afla în mandat și în baza unei hotărâri a Consiliului Superior al Procurorilor care a fost menținută în vigoare prin hotărârea Curții Supreme de Justiție”, a explicat Eduard Harunjen.

Totodată, ex-procurorul general a calificat acuzațiile politice la adresa sa drept manipulări și forme de presiune.

Acesta a făcut câteva precizări și referitor la sesizările depuse de Andrei Năstase la Procuratura Generală și Consiliul Superior al Procurorilor în care solicită anchetarea „uzurpării puterei în stat”.

„În Procuratura Generală este o sesizare a domnului Năstase privind uzurparea puterii de stat de către judecatorii Curții Constituționale și președintele PD, Vlad Plahotniuc care ar fi acționat concertat și ar fi dictat emiterea unei hotărâri CC”, a declarat Eduard Harunjen, precizând că Andrei Năstase a fost solicitat în repetate rânduri să se prezinte pentru a face declarații dar nu s-a prezentat.

Referitor la sesizarea depusă de Năstase la CSP și în privința căreia a fost luată o decizie, Eduard Harunjen a declarat că în adresarea respectivă s-a invocat că PG nu a investigat la timp și corect plângerea privind uzurparea puterii în stat.

„CSP a decis ca această parte a sesizării să fie transmisă procurorilor care deja din 20 iunie fac cercetări”, a punctat Harunjen.

Joi, 11 iulie, Eduard Harunjen a anunțat prin intermediul unui comunicat plasat pe site-ul PG, că pleacă de la șefia Procuraturii Generale.

La câteva minute după ce a anunțat că a depus cerere de demisie, șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Eduard Harunjen.