Dosarele 7 aprilie: 102 cauze penale și patru persoane condamnate definitiv
La opt ani de la evenimentele din aprilie 2009, din cele 102 cauze penale pornite în privința persoanelor care au participat la dezordinile în masă însoțite de devastarea sediilor Parlamentului și Președinției, sentințe irevocabile de condamnare la închisoare au fost emise în privința a patru persoane. Nu se știe însă dacă acestea își execută pedeapsa sau sunt anunțați în căutare. Pentru infracțiuni de tortură săvârșite de reprezentanții autorităților publice au fost deschise 42 de cauze penale, iar pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – 19 cauze penale. Sentințe de condamnare instanțele de fond au emis doar în privința a 16 polițiști. Astăzi pe rolul instanțelor în legătură cu evenimentele din 2009 mai figurează 11 dosare penale în care sunt vizate 20 de persoane, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale (PG).
În rezultatul instrumentării cauzelor penale în privinţa persoanelor care au participat activ la dezordinile în masă din aprilie 2009, însoţite de devastarea sediilor edificiilor puterii centrale ale R. Moldova – Preşedinţia şi Parlamentul (art.285 CP), la comiterea actelor de huliganism (art.287 CP), la sustrageri deschise a bunurilor din aceste edificii – jafuri (art.187 CP) au fost:
- Pornite – 102 cauze penale din această categorie;
- Expediate în judecată – 31cauze penale în privinţa a 43 de persoane;
- Urmărirea penală a fost suspendată în 3 cauze penale în privinţa a 6 persoane care se eschivează de la organul de urmărire penală (dintre care 4 sunt minori);
- Urmărirea penală a fost încetată în 68 de cauze penale în privinţa a 178 persoane, inclusiv pe motiv de împăcarea învinuiţilor cu reprezentanţii statului.
Pentru comiterea infracţiunilor de dezordini în masă şi jafuri, instanţele de judecată au pronunţat 19 sentinţe în privinţa a 28 persoane, şi anume:
- Condamnări în 9 cauze penale în privinţa a 14 persoane;
- Achitări – 1 cauză penală în privinţa unei persoane;
- A fost încetat procesul penal în 9 cazuri în privinţa a 13 persoane.
Procurorii au cercetat şi infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor şi altor persoane, catalogate ca exces de putere, tortură etc., comise după evenimentele din aprilie 2009. Astfel, au fost înregistrate şi examinate, în special de procuratura militară Chişinău şi procuratura mun. Chişinău, 108 sesizări cu privire la infracţiuni. În 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat.
Din numărul total al plângerilor:
- în 71 cazuri au fost pornite cauze penale (42 – tortură, 19 – exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, 10 – alte categorii de infracţiuni);
- 28 dosare în privinţa a 47 colaboratori de poliţie au fost finalizate şi expediate în judecată;
- în restul cazurilor, urmărirea penală fie a fost încetată din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, fie a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibilă stabilirea identităţii persoanelor care au acţionat ilegal, fiind cu cagule pe cap.
În rezultatul examinării acestor categorii de infracţiuni instanţele de fond au pronunţat sentinţe în 27 cauze în privinţa a 46 de poliţişti, şi anume:
- 8 sentinţe de condamnare în privinţa a 16 poliţişti;
- 2 sentinţă de încetare în privinţa a 3 poliţişti;
- 17 sentinţe de achitare în privinţa a 27 poliţişti.
Instanţele de Apel au pronunţat 39 decizii în privinţa a 67 de persoane, şi anume:
- 5 decizii de menţinere a sentinţelor de achitare în privinţa a 10 persoane;
- 4 decizii de încetare a procesului penal în privinţa a 7 persoane (din cele anterior achitate, inclusiv o sentinţă în privinţa unei persoane pe motivul decesului făptuitorului, iar în altă situaţie, în privinţa unei persoane a fost aplicat termenul de prescripţie);
- o decizie în privinţa a 2 persoane privind restituirea cauzei în instanţa de fond pentru rejudecare;
- în rest – judecătorii au pronunţat 29 decizii de condamnare a 48 de persoane (din ele – fie de menţinere a condamnărilor ori prin anularea sentinţelor de achitare).
Prin Hotărârile instanţei de recurs – CSJ au devenit irevocabile – 17 hotărâri în privinţa a 27 persoane, dintre care:
- de achitare – 5 în privinţa a 10 persoane;
- de încetare – 2 în privinţa la 2 persoane (o sentinţă pe motivul decesului făptuitorului, iar alta prin stabilirea amenzii contravenţionale);
- de condamnare – 10 în privinţa a 15 persoane (în 6 hotărâri – în privinţa a 10 persoane s-a aplicat art.90 din Codul penal – suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza unei hotărâri – o persoană a fost condamnată la amendă, iar în baza altor 3 hotărâri – 4 persoane au fost condamnate la pedeapsă reală cu închisoare);
Pe rolul instanţelor de fond se află o cauză penală în privinţa a 2 persoane, în instanţele de apel – 4 cauze în privinţa a 10 persoane, iar pe rolul instanţei de recurs – 6 cauze penale în privinţa a 8 persoane.