(doc) OFICIAL: Ce prevede Regulamentul privind publicarea hotărârilor judecătorești, aprobat de CSM
În pofida apelului public semnat la 9 octombrie de zeci de organizații nonguvernamentale și instituții media prin care se cerea excluderea de pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a „Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe portalul naţional al instanţelor de judecată”, cât și a protestului organizat astăzi de jurnaliști și societatea civilă în fața instituției, membrii CSM au aprobat un regulament care stabilește cum urmează a fi depersonalizate hotărârile judecătorești și modul în care va fi posibilă căutarea dosarelor pe portalul instanțelor.
Inițial, pe ordinea de zi figura Regulamentul elaborat de Ministerul Justiției, unul restrictiv și care prevedea, în primul rând, imposibilitatea căutării dosarelor după numele părților implicate. Pe fundalul protestului însă a fost supus votului un Regulament de alternativă, elaborat de Curtea Supremă de Justiție, care este calificat de experți drept unul mult mai conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Deși jurnaliștii au solicitat membrilor CSM să îmbunătățească Regulamentul respectiv înainte de aprobare, deoarece conține formulări ambigue și oferă spațiu de interpretare în sens restrictiv, membrii CSM au intrat în deliberări, pentru ca ulterior să anunțe că Regulamentul a fost aprobat. Forma finală a Regulamentului însă nu a fost cunoscută decât de membrii CSM, aceștia precizând că vor face declarații doar după sfârșitul ședinței. Ce prevede actul adoptat nu a putut spune nici Sergiu Bozianu, şeful adjunct de Direcţie al Centrului Naţional pentru Protecţia datelor cu Caracter Personal al R. Moldova, care a fost prezent în ședința CSM.
Într-un comunicat de presă publicat de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) la scurt timp după aprobarea noului regulament se precizează că membrii CSM au votat pentru intrarea în vigoare a noului Regulament privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, „propus de către Curtea Supremă de Justiție, fiind elaborat în conformitate cu principiile care decurg din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.
Deși nu a fost consultat cu societatea civilă și nici expus public dezbaterilor, CSJ susține că „a avut în vedere în special realitățile existente în R. Moldova, dar și semnalele de alarmă venite din partea mass-media și a societății civile.
„Curtea Supremă de Justiție își manifestă încrederea că acest Regulament va fi aplicat cu bună-credință de către decidenții relevanți”, scrie CSJ.
Citiți mai jos textul integral al Regulamentului aprobat la 10 octombrie de membrii CSM, care va intra în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
Conform punctului 13 din acest regulament, autoritățile trebuie să asigure, „în mod permanent, posibilitatea căutării hotărârilor judecătorești după numele părților” , iar punctul 20 că „în hotărârile judecătorești publicate pe portalul național al instanţelor de judecată sau pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, numele părților la proces nu va fi anonimizat în niciun caz”, cu unele excepții. Aceste prevederi nu se regăseau în regulamentul inițial, propus de CSM și restricționau accesul jurnaliștilor la hotărârile judecătorești..
Totuși, în regulamentul propus de CSJ s-a păstrat ștergerea de pe portalul instanțelor de judecată a informațiilor despre agenda ședințelor, după desfășurarea lor, dar și publicarea informației despre ședințe „cu cel puțin trei zile înainte de ședință”.
REGULAMENT PRIVIND MODUL DE PUBLICARE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI PE PORTALUL NAȚIONAL AL INSTANȚELOR DE JUDECATĂ ȘI PE PAGINA WEB A CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție (în continuare, „Regulamentul”) stabilește modul și procedura de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul web național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.
2. Conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, hotărârile judecătoriilor și ale curților de apel se publică pe portalul web național al instanțelor de judecată. Hotărârile Curții Supreme de Justiție se publică pe pagina web a acestei instanțe.
3. Publicarea hotărârilor judecătorești contribuie la realizarea principiului echității proceselor judiciare și urmărește asigurarea accesului liber la informații al cetățenilor și transparentizarea activității instanțelor de judecată.
4. Condiția publicării hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție poate fi limitată în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când o impun interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției.
5. Publicarea hotărârilor judecătorești se face în conformitate cu legislația Republicii Moldova, inclusiv cu Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, cu Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 8 iulie 2011, precum și cu prezentul Regulament. Dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte și/sau jurisprudența lor interpretativă prevăd o altă soluție decât cea prevăzută de actele normative naționale enumerate și decât cea prevăzută de prezentul Regulament, au prioritate tratatele internaționale și/sau jurisprudența lor interpretativă.
II. TERMENI UTILIZAŢI
6. În sensul prezentului Regulament, sunt definite următoarele noțiuni:
– portalul național al instanțelor de judecată – un complex tehnic de program ce permite integrarea și oferirea de informații obținute din diferite surse externe și care asigură publicarea hotărârilor judecătorești;
– pagina web a Curții Supreme de Justiție – o resursă aflată în spațiul web din Internet care permite integrarea și oferirea de informații obținute din diferite surse externe și care asigură publicarea hotărârilor judecătorești ale Curții Supreme de Justiție;
– Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor – un registru electronic care cuprinde totalitatea informațiilor documentate în mod automatizat cu privire la dosare/materiale și alte acte procesuale parvenite spre examinare la instanțele de judecată;
– hotărâre judecătorească – orice act al instanței judecătorești, emis de către judecătorii din instanțele judecătorești ale Republicii Moldova, prin care se soluționează fondul cauzei;
– date cu caracter personal – orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă;
– subiect al datelor cu caracter personal – o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
– anonimizare – procesul de criptare sau de înlăturare a numelui unei persoane fizice din hotărârea judecătorească, astfel încât aceasta să rămână anonimă;
– ascunderea datelor – modificarea altor date cu caracter personal decât numele persoanei în hotărârea judecătorească de o manieră care să nu permită cunoașterea acestora de către public;
– registrator de sistem – persoană împuternicită cu atribuții de introducere, modificare, radiere și/sau generare a informațiilor în sistemele informaționale.
III. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE EXISTENȚEI PORTALULUI INSTANȚELOR NAȚIONALE DE JUDECATĂ ȘI A PAGINII WEB A CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE
7. Scopul existenței portalului instanțelor naționale de judecată și cel al existenței paginii web a Curții Supreme de Justiție îl constituie susținerea unui mediu informațional virtual și accesibil pentru cetățeni.
8. Informațiile publicate pe portalul instanțelor naționale de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție includ lista cauzelor fixate pentru judecare, hotărârile instanței de judecată, citațiile în fața instanței și alte informații relevante pentru justițiabili.
9. Lista cauzelor fixate pentru judecare se publică pe pagina web a instanței judecătorești, precum și într-un loc accesibil publicului cu cel puțin 3 zile înainte de data ședinței de judecată, indicându-se numărul dosarului, numele judecătorului (judecătorilor) care examinează cauza, data, ora și locul desfășurării ședinței, numele sau denumirea părților, obiectul cauzei, precum și date referitoare la publicitatea ședinței de judecată. Informațiile referitoare la lista cauzelor fixate pentru judecare vor fi radiate de pe pagina web după desfășurarea ședinței de judecată.
IV. PUBLICAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI
10. Toate hotărârile judecătoriilor și ale Curților de Apel se publică pe portalul național al instanțelor de judecată după introducerea acestora în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor. Hotărârile Curții Supreme de Justiție se publică pe pagina ei web după ce este parcursă aceeași etapă.
11. Accesul la hotărârile judecătorești publicate pe pagina web a instanţelor judecătoreşti este gratuit și anonim și nu presupune nici o formă de înregistrare.
12. Textul hotărârii judecătorești se publică pe pagina web într-un format care asigură protejarea informațiilor de distrugerea sau de modificarea acestora.
V. PROCEDURA DE PUBLICARE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI
13. Autoritatea responsabilă pentru prelucrarea automatizată de date și pentru asigurarea accesibilității hotărârilor judecătorești pe portalul instanțelor naționale de judecată este instituția contractată anual pentru asigurarea mentenanței Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. Această autoritate este obligată să respecte indicațiile în materie ale Consiliului Superior al Magistraturii. Ea va asigura, în mod permanent, posibilitatea căutării hotărârilor judecătorești după numele părților și se va îngriji să garanteze transparența maximă a hotărârilor judecătorești, prin implementarea celor mai noi și mai practice modalități de căutare a informațiilor conținute de acestea. Curtea Supremă de Justiție asigură prelucrarea automatizată de date și accesibilitatea hotărârilor ei judecătorești pe pagina sa web.
14. La nivel de instanțe, sunt responsabili de publicarea hotărârilor judecătorești judecătorii și asistenții judiciari. Aceștia din urmă au calitatea de registrator de sistem și acționează sub supravegherea judecătorilor.
15. În contextul art. 47 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească și a prezentului Regulament, asistenții judiciari sunt obligați să introducă hotărârea judecătorească în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor și să o înregistreze cu statut final, precum și să anonimizeze numele și să ascundă celelalte date cu caracter personal din cuprinsul hotărârilor judecătorești în toate cazurile prevăzute de prezentul Regulament.
16. Judecătorii sunt obligați să-i verifice pe asistenții judiciari în activitatea lor de publicare a hotărârilor judecătorești.
17. Hotărârile judecătorești pronunțate de judecătorii și de curțile de apel sunt transferate din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor pe portalul unic al instanțelor de judecată, în regim real.
18. Hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele examinate în camera de consiliu (ședință „închisă”) sau în ședință secretă se plasează integral în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, dar se publică pe portalul instanțelor naționale de judecată sau pe pagina web a Curții Supreme de Justiție în modul următor:
a) dacă este vorba de cauze penale, contravenționale, civile sau de alt tip judecate astfel în vederea protejării interesului moralității, minorilor sau a vieții private a părților la proces, numele celor afectați prin prisma acestor valori și interese va fi anonimizat întotdeauna;
b) dacă este vorba de cauze penale sau contravenționale judecate astfel în vederea protejării interesului moralității, a minorilor sau a vieții private a părților la proces, numele autorilor, al instigatorilor sau al complicilor nu va fi anonimizat în niciun caz, chiar dacă autorii, instigatorii sau complicii sunt minori;
c) dacă este vorba de cauze judecate astfel în vederea protejării ordinii publice ori a securității naționale într-o societate democratică sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției sau secretului comercial, părțile din hotărâre a căror publicare ar afecta aceste interese vor fi ascunse;
d) dacă este vorba de cauze judecate astfel în vederea protejării ordinii publice ori a securității naționale într-o societate democratică sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției, numele părților și/sau al persoanelor a căror publicare ar afecta aceste interese va fi anonimizat întotdeauna.
Judecătorul poate decide astfel din oficiu sau la sesizarea uneia dintre părți.
19. Încheierile judecătorești nu se publică pe portalul național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, cu excepția celor prin care se soluționează fondul unei probleme. Încheierile judecătorești care se publică pe portalul național al instanţelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, sunt supuse aceluiași regim stabilit de prezentul Regulament pentru hotărârile judecătoreşti.
20. În hotărârile judecătorești publicate pe portalul național al instanţelor de judecată sau pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, numele părților la proces nu va fi anonimizat în niciun caz, cu excepția situațiilor prevăzute de punctul 18 al prezentului Regulament. Vor fi anonimizate întotdeauna numele minorilor și numele patronimic al persoanelor, cu excepția proceselor penale sau contravenționale, unde numele minorilor care au calitatea de autor, instigator sau complice nu va fi anonimizat. Vor fi ascunse întotdeauna următoarele categorii de date cu caracter personal: locul şi data naşterii persoanelor, domiciliul și/sau reședința acestora, numărul lor de telefon, codul lor personal (IDNP), datele despre starea lor de sănătate (indiferent de maladia pe care o au), datele lor bancare, numărul de înmatriculare a automobilului, codul personal de asigurare medicală, codul personal de asigurare socială, precum și alte date, în conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
21. Nu vor fi anonimizate/ascunse în nici un caz informaţiile despre instanţă sau completul de judecată, grefier, procuror, agentul constatator, mediator, executorul judecătoresc, notar şi avocat. Nu va fi ascunsă în nici un caz denumirea persoanelor juridice.
22. Anonimizarea numelui persoanelor prevăzute la punctele 18 și 20 din prezentul Regulament, precum și ascunderea celorlalte date cu caracter personal existente în hotărârile judecătorești ale judecătoriilor și ale curților de apel au loc prin intermediul modalității speciale existente în cadrul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. Anonimizarea numelui și ascunderea celorlalte date cu caracter personal existente în hotărârile judecătorești pronunțate de Curtea Supremă de Justiție va fi făcută de către asistentul judiciar. Ca urmare a anonimizării numelui și a ascunderii automatizate sau, după caz, manuale a celorlalte date cu caracter personal existente în hotărârile judecătorești, judecătorul și asistentul judiciar vor verifica textele acestora pentru a se convinge de corectitudinea acestui proces.
23. Datele cu caracter personal existente în hotărârile judecătoreşti publicate pe portalul național al instanţelor de judecată sau pe pagina web a Curții Supreme de Justiție înainte de intrarea în vigoare a prezentului Regulament, cu excepția numelui părților, vor fi ascunse la cererea subiectului de date cu caracter personal. Cererea privind ascunderea datelor cu caracter personal conținute de hotărârile judecătoreşti, cu excepția numelui părților, se depune la sediul instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească.
24. Pentru nerespectarea prevederilor prezentului Regulament, persoanele responsabile răspund în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
VI. DISPOZIȚII FINALE
25. Prezentul Regulament intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.