Instanța din Moldova a decis soarta „frizerului din Călărași”, după ce Italia l-a condamnat la 24 de ani de închisoare
Judecătoria Chișinău a pus în aplicare pedeapsa cu închisoare pentru omor, emisă de instanțele din Italia, pe numele lui Sergiu Buruiană, unul dintre suspecții care i-au tuns forțat pe doi tineri la o benzinărie din Călărași. Buruiană va sta 22 de ani și cinci luni într-un penitenciar din R. Moldova, după ce în aprilie 2012 a omorât un tunisian într-o piață din orașul Padova, iar justiția italiană l-a condamnat definitiv la 23 de ani și unsprezece luni de închisoare.
Încheierea prin care faptele lui Sergiu Buruiană au fost încadrate în limitele Codului Penal al R. Moldova a fost emisă la 12 octombrie 2018 de către magistratul Andrei Niculcea, care a dispus și plasarea în arest preventiv a condamnatului, până când actul judecătoresc va deveni irevocabil.
Prin aceeași încheiere, s-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Buruiană în beneficiul familiei părții vătămate a prejudiciului cauzat prin infracțiune în sumă de 100 000 de euro, precum și cheltuielile de judecată în folosul Trezoreriei statului italian în sumă de 3 300 de euro.
Pentru omorul săvârșit, Curtea de Jurați din Padova (10 aprilie 2014) și ulterior Curtea de Apel cu Jurați din Veneția (22 aprilie 2015) l-au pedepsit pe Sergiu Buruiană, inclusiv, prin interdicția de a activa în cadrul institutțiilor publice „pentru totdeauna” și prin „suspendarea executării dreptului la autoritatea părintească”. În acestă parte, instanța din R. Moldova a respins demersul autorităților din Italia, pe motiv că „prevederile legislației penale ale Republicii Moldova nu prevăd pentru infracțiunile comise de Buruiană Sergiu pedeapsa complementară sub formă de interzicerea ocupării funcțiilor publice și suspendarea de drepturile părintești, din care motiv, pedeapsa în această parte nu poate fi recunoscută și preluată spre executare”.
Sergiu Buruiană, unul dintre suspecții care i-au tuns forțat pe doi tineri din Călărași, a fost anunțat în căutare internațională de către organele de drept ale Italiei în octombrie 2012, după ce a participat la omorul unui tunisian într-o piață din orașul Padova. Crima a avut loc în aprilie 2012, iar totul ar fi pornit de la un conflict dintre un grup de tunisieni și un grup de moldoveni, care s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Ulterior, Buruiană a fugit din Italia și s-a refugiat în R. Moldova, stat care nu-și extrădează cetățenii.
Prin hotărârea Curții de Jurați din Padova din 10 aprilie 2014, Sergiu Buruiană a fost pedepsit cu 24 de ani de închisoare, iar un an mai târziu, la 22 aprilie 2015, Curtea de Apel cu Jurați din Veneția a redus cu o lună pedeapsa.
Deși solicitarea autorităților italiene de a pune în aplicare pedeapsa ar fi ajuns la Chișinău încă în martie 2018, abia după jumătate de an, la 22 august 2018, Ministerul Justiției a înaintat Judecătoriei Chișinău demersul de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul R. Moldova a sentinței. Se întâmplă după ce la începutul lunii august, ZdG a făcut publice imagini video de la o benzinărie din Călărași, în care se vede cum Sergiu Buruiană, în prezența unu grup de persoane, taie forțat părul a doi tineri și îi înjură, pe motiv că au părul lung.
Ulterior, ZdG a constatat că Sergiu Buruiană este condamnat în Italia pentru omor și vătămare intenționată gravă.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism, iar Sergiu Buruiană, alături de alte patru persoane, a ajuns pe banca acuzaților. Toate cinci persoane și-au recunoscut vina și au solicitat examinarea dosarului în procedură simplificată, în baza probelor acumulate de procurori. O ședință în acest caz are loc astăzi, 15 octombrie, la Judecătoria Strășeni.