(doc) Cu ce avere pleacă Poalelungi de la șefia Curții Supreme de Justiție în favoarea fotoliului de judecător constituțional
Mihai Poalelungi, numit astăzi, 6 martie, judecător la Curtea Constituțională după un concurs în care nu a avut contracandidați, a ridicat anul trecut, lunar, un salariu de cel puțin 35 de mii de lei în funcția de judecător și președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) și o pensie de 16 mii de lei. În total, în 2017, familia a avut venituri de peste 800 de mii de lei, iar la momentul depunerii declarației de avere și interese, în conturile bancare deținea 327 de mii de euro și 68 de mii de lei.
Potrivit declarației de avere și interese pentru 2017, depuse de Mihai Poalelungi la Autoritatea Națională de Integritate, în septembrie 2017, familia a primit prin intermediul unui contract de donație un apartament de 90,4 metri pătrați, care ar avea o valoare cadastrală de 540 368 de lei.
Mihai Poalelungi precizează pentru ZdG că, de fapt, apartamentul a fost proprietatea sa, a soției, soacrei și copiilor, iar în septembrie 2017 l-a donat feciorului său.
În același act, Mihai Poalelungi trece salariul de 420 148 de lei la CSJ și salariul de 139 548 de lei al soției sale, Elena Poalelungi, care este șefa secției executori judecătorești din cadrul Direcției profesii și servicii juridice din cadrul Ministerului Justiției.
Anul trecut, Mihai Poalelungi a fost remunerat cu 7 835 la Universitatea de Studii Europene din Moldova, cu șas emii de lei la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova și 82 200 de lei la Institutul Naţional al Justiţiei. Acesta a încasat și o pensie de 195 479 de lei.
Judecătorul declară casa de 111,2 m.p. pe str. Nucarilor din Chişinău, pe care a cumpărat-o în 2012, și un teren intravilan de 0,0326 ha, care ar avea o valoare cadastrală de 2, 2 milioane de lei.
Recent, într-o declarație pentru ZdG, în care explica motivele deciziei de a pleca de la CSJ în favoarea CC, Mihai Poalelungi a ținut să precizeze că imobilul în care locuiește l-a cumpărat din banii economisiți din salariul de judecător al Curții Europene: „deși am fost numit în funcția de Președinte al Curții Supreme în februarie 2012, am revenit la Chișinău în mai 2012. Mi-am cumparat casa în iulie 2012, din banii economisiți din salariul de judecător al Curții Europene. În comparație cu celelalte case din zonă și cu standardele fastului și ale luxului, casa mea chiar este una modestă”, a punctat fostul președinte CSJ.
Familia deține trei automobile, un Subaru Forester fabricat în 2009 și cumpărat în 2010 cu 304 mii de lei, un Mercedes ML320 CDI, de asemenea produs în 2009, dar cumpărat în 2011 cu 720 de mii de lei și un Mercedes E220 CDI, fabricat în 2008 , pentru care a plătit 41 de mii de euro. Despre ultimul automobil, Mihai Poalelungi susține că îl deține din 2008, iar în 2016 l-a donat feciorului.
În februarie curent, la momentul completării actului de avere, familia Poalelungi deținea în conturile bancare 327 de mii de euro și 68 de mii de lei.
Mihai Poalelungi a fost vicepreşedinte la CSJ între 2005 şi 2008, iar între 2008—2012, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova.
În 2012, a fost propus de membrii CSM şi votat de Parlament pentru funcţia de preşedinte al CSJ. În concursul din 2012 Poalelungi l-a avut contracandidat pe Ion Muruianu, care însă a obţinut doar două voturi. În februarie 2016, Mihai Poalelungi a fost numit pentru cel de-al doilea mandat la șefia CSJ, de asemenea, printr-un concurs în care nu a avut contracandidați.
Într-o declarație oferită pentru Ziarul de Gardă, Mihai Poalelungi a explicat decizia de a pleca de la șefia CSJ în favoarea funcției de judecător CC prin faptul că dorește să ajungă să facă „o mai bună justiție constituțională în R. Moldova”. Acesta a dat asigurări că nu „nu există, așadar, niciun alt motiv care stă la baza acestui pas, așa cum s-a sugerat sau cum s-ar putea sugera în presă, cu rea-voință sau în necunoștință de cauză”.
Citiți și