Condamnat la închisoare cu executare, dar lăsat în libertate. De ce nu a fost încă reținut fostul ministru Iurie Chirinciuc
Deși a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, iar decizia a devenit executorie pe 27 iunie, odată cu publicarea deciziei motivate pe site-ul Curții de Apel Chișinău, fostul ministru al Transporturilor Iurie Chirinciuc continuă să se afle în libertate.
Conducerea Inspectoratului General al Poliției (IGP), instituție care ar urma să-l rețină pe fostul demnitar pentru ca acesta să-și execute pedeapsa, susține că nu a primit încă niciun demers în acest sens de la instanțele de judecată care l-au condamnat pe Chirinciuc.
„De când sunt eu în această funcție n-am primit asemenea demersuri”, ne-a declarat vineri, 5 iulie, Gheorghe Balan, șeful interimar al IGP.
„Eu astfel de act nu am văzut. Pot să mă informez și către ziua de luni să vă anunț, dar în prezent la mine nu am un astfel de act”, ne-a spus și Eugeniu Piterschi, șef adjunct interimar al IGP.
Fostul ministru Iurie Chirinciuc nu ne-a răspuns la telefon pentru un punct de vedere. În schimb acesta este activ pe rețelele de socializare. În ultima postare, făcută joi, 4 iulie, liberalul a scris despre Unire, despre ce de-al doilea val de deportări din Basarabia, din 6 iulie 1949, și a publicat versurile poeziei „Cât trăim pe acest pământ”, de Nicolae Dabija.
„Este sentința de condamnare în acest moment și atât. Hotărârea Curții de Apel fost contestată cu recurs. S-a pronunțat Curtea de Apel, ea dă la executare și timp de două-trei săptămâni de la momentul pronunțării se execută, persoana se ia sub stare de arest. Atunci când are loc executarea, organele de poliție vin la domiciliu și-i propun să meargă să execute pedeapsa”, ne-a spus Serghei Cârlig, avocatul lui Iurie Chirinciuc, atunci când l-am întrebat de ce clientul său se află încă în libertatea deși de la pronunțarea deciziei motivate, devenită executorie, a trecut mai bine de o săptămână.
După ce prima instanță îi stabilise lui Iurie Chirinciuc o pedeapsă de închisoare cu suspendare, pe 15 mai 2019 Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a casat total sentința instanței de fond și, prin cumul parțial de pedepse, i-a stabilit lui Iurie Chirinciuc Iurie o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani 6 (șase) luni, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioada de 5 (cinci) ani, cu executarea pedepsei principale – închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.
Chirinciuc, condamnat pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu
Iurie Chirinciuc a ajuns în atenţia organelor de drept la 27 aprilie 2017, pe când era ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, susţinut de Partidul Liberal (PL). El a fost reţinut odată cu Veaceslav Teleman, şeful interimar de atunci al Administraţiei de Stat a Drumurilor, şi câţiva oameni de afaceri.
Potrivit actului de învinuire, Chirinciuc, de comun acord şi în urma unei înţelegeri prealabile cu Teleman, acţionând coordonat, a creat impedimente companiei bulgare „Patstroy JSK” şi subcontractorului ei, SRL „Ecosem Grup”. Ambele erau responsabile de realizarea proiectului de reabilitare a drumului R6 – M1 Ialoveni. Chirinciuc şi Teleman, pentru a obţine cedarea unei părţi a volumului de lucru de la cele două companii în favoarea unor firme afilitate, SRL „Nouconst” şi SRL „Global Trans”, ar fi solicitat, prin intermediari şi cu ajutorul reprezentanţilor agenţilor economici, diverse sume de bani.
Chirinciuc a mai fost învinuit că, abuzând de atribuţiile sale funcţionale în interes personal şi a terţelor persoane, la solicitarea verbală a lui Anatolie Plăcintă, cu care era coproprietar al SRL „Lefcons Agro”, sub pretextul construcţiei drumului de acces spre Floreni, a organizat construcţia drumului de acces către SRL „Lefcons Agro”, în lipsa unei licitaţii publice, cu estimarea cheltuielilor la suma de 8,4 milioane de lei.