Din medicină, în justiție: cum a circulat mita în dosarul Scarlat
A dat mită 2 000 de euro și a fost amendat cu 115 de mii de lei. Aceasta este decizia Judecătoriei Chișinău, după ce medicul Vadim Scarlat a recunoscut că a dat mită unui judecător pentru ca acesta să emită o soluție favorabilă într-un dosar penal în care medicul avea calitate de învinuit. Toată tranzacția a fost intermediată de un asistent judiciar, soția căruia a beneficiat de serviciile medicului Scarlat.
Conform deciziei motivate, Scarlat și asistentul judiciar, Furtuna Vitalii, se cunoșteau de circa doi ani, timp în care medicul i-a acordat consultații medicale soției acestuia, pentru conceperea copiilor, fiind și cel care i-a prestat servicii în timpul sarcinii, dar și la nașterea copiilor.
Cunoscând că Furtuna are cunoștințe juridice, Scarlat i s-a adresat pentru a-i fi acordată consultanță juridică în cadrul urmării penale nominalizate în privința sa.
Procuratura Anticorupție susține că Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-născut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul a recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat.
Astfel, pentru a evita efectuarea expertizei la București, Scarlat a solicitat asistența lui Furtuna, care activa în calitate de asistent judiciar la Curtea de Apel Chișinău. Ulterior, asistentul judiciar a pretins că are influențe asupra judecătorilor și poate interveni pentru soluționarea chestiunii respective, doar că e necesară oferirea unei remunerări ilicite în mărime de 2 000 de euro.
„Aşadar, Furtuna Vitalii, având o obligaţie morală în semn de recunoştinţă faţă de asistența medicală acordată de către Scarlat Vadim soţiei sale pe parcursul ultimilor doi ani, şi folosindu-se de relaţiile sale în cadrul autorităţii judecătoreşti în scopul de a-l avantaja pe Scarlat Vadim, cunoscând despre faptul că plângerea acestuia a fost repartizată pentru examinare judecătoare Svetlana Tizu, şi despre faptul că, judecătoarea din cadrul Curţii de Apel Chişinău, Liubovi Brînza se afla în relaţii apropiate cu Svetlana Tizu, la 04.09.2018 s-a adresat către Liubovi Brînza, cu care el activa, ca aceasta să intervină în calitate de mijlocitor către Svetlana Tizu întru adoptarea unei încheieri în favoarea lui Scarlat Vadim, promiţând şi oferind suma de 2 000 euro, care anterior i-a oferit-o Scarlat Vadim”, se menționează în decizia Judecătoriei Chișinău.
Judecătoarea Liubovi Brînza a fost de acord să intervină pe lângă Svetlana Tizu, căreia i-a și transmis suma de 2 000 de euro. Ulterior, după ce a acceptat cei 2 000 de euro, la 10 septembrie 2018, Svetlana Tizu a respins solicitările procurorului.
Fiind audiat sub jurământ, Scarlat și-a recunoscut vina. Acesta le-a povestit judecătorilot că la 14 august 2015, când activa în calitate de medic obstetrician – ginecolog la „Institutul Mamei și Copilului”, în spital a fost internată o gravidă cu complicații. Scarlat a fost cel care a monitorizat-o, iar la un moment dat a constatat suferința fetală (fătul suferea din cauza problemelor apărute în timpul nașterii). Medicul a acționat pentru a salva mama și copilul, iar ulterior copilul s-a născut viu, mama fiind în stare satisfăcătoare. Copilul a fost apoi transferat în secția de reanimare, în stare gravă. Acesta a trăit două luni în secția de reanimare, după care a decedat.
În urma celor întâmplate, părinții au depus plângeri în diferite instanțe în privința medicului. După moartea copilului, cadavru acestuia a fost transmis medicilor experți pentru întocmirea unei concluzii privind motivul decesului copilului. Astfel, în baza cererii familiei, pe numele lui Scarlat a fost intentat un dosar penal. Medicul a prezentat organului de urmărire penală numeroase concluzii a experților de specialitate în privința acestui caz, care demonstrau nevinovăția sa. Ulterior, de către urmărirea penală a fost dispusă efectuarea unei noi expertize medicale. Expertiza medicală respectivă a dat răspuns la toate întrebările puse în fața experților. Peste o perioadă de timp, pacienții au solicitat efectuarea unei expertize în România, pe același fapt și cu aceleași întrebări. Între timp, prin intermediul lui Furtuna, Scarlat a mituit judecătoarea pentru ca aceasta să refuze efectuarea expertizei în România.
Vadim Scarlat și-a recunoscut vina, încheind cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, susținând că se căiește sincer pentru fapta săvârșită. Potrivit Procuraturii, inculpatul, care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.
La 11 martie curent, Judecătoria Chișinău i-a aplicat lui Scarlat o amendă de 115 mii de lei. În ziua în care a avut loc ședința de la Judecătoria Chișinău pentru pronunțarea deciziei, la solicitarea reporterilor Ziarului de Gardă, Vadim Scarlat a refuzat să facă declarații în fața camerei de filmat. Serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție ne-a informat că va contesta decizia la Curtea de Apel.
Zece persoane (cinci judecători, un procuror, un avocat, medicul Vadim Scarlat, un asistent judiciar și un inculpat) au fost reținute pe 23 octombrie, fiind bănuite într-un dosar de corupție. Conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare.