Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Demisii la Curtea Supremă de…

Demisii la Curtea Supremă de Justiție. Cu ce avere pleacă din sistem doi judecători

Foto: magistrat.md

Constantin Alerguș și Nicolae Gordilă au depus cererile de demisie din funcțiile de judecători la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. Demisia celor doi magistrați a fost acceptată în unanimitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Constantin Alerguș  a făcut parte din completul de judecători de la CSJ care a respins recursurile depuse de părțile din dosarul fostului premier Vladimir Filat, menținând astfel sentința de condamnare la nouă ani de închisoare luată de instanțele inferioare.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Alerguș a ridicat în 2017 un salariu de circa 239 de mii de lei de la CSJ, dar și pensii, alocații și dinstincții de stat de la CNAS în mărime de peste 166 de mii de lei.

În 1996, soția sa, Svetlana Alerguș, a obținut, prin moștenire, ½ dintr-un imobil din str. George Enescu din Chișinău, evaluat și în declarațiile de avere ale judecătorului la 1,7 milioane de lei. Interesant este faptul că în 2006, acest imobil era pus în gaj la Banca de Economii pentru un credit de 82 mii de lei. Soții Alerguș dețin și un alt imobil, pe str. Valea Albă, Chișinău, ridicat în 2014, cu o suprafață de 185 m2.

Familia magistratului deține și două autoturisme, unul de model Școda Octavia și unul de model Nissan Qachai.

În 1976-1981, Alerguș a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova. A lucrat în perioada sovietică ca anchetator în secția de poliție Râșcani, iar ulterior a fost șeful secției anchetă în sfera economică a direcţiei de interne a Ministerului Afacerilor Interne. A ajuns judecător la Judecătoria Buiucani în 1993, apoi a fost judecător la Judecătoria Centru, iar din 2005 activează la CSJ.

Nicolae Gordilă este unul dintre magistraţii vizaţi într-un dosar pe care, în 2012, R. Moldova l-a pierdut la CEDO.  Gordilă a făcut parte și din completul de judecători care a examinat recursurile în anulare declarate de părțile din dosarul lui Vlad Filat, și care au pus punct în cauza fostului premier.

Potrivit declarației de avere și interese personale, magistratul a avut un salariu de aproape 352 de mii de lei de la CSJ. Acesta a mai avut în 2017 un venit de peste 155 de mii de lei din pensia și indemnizația oferită de CNAS. Familia lui Gordilă deține două case de locuit și are în posesie o vilă. Magistratul și-a procurat în 2015 și un automobil de model Volvo XC-60, estimat la 15 400 euro. Gordilă declară și că este acționat la Hotelul Chișinău SA.

Ziarul de Gardă scria anterior că judecătorul şi-a construit o casă de lux, cu două etaje şi mansardă, pe strada Stolniceni 34/3 din Chişinău, estimată de experţi imobiliari la circa 2 milioane de lei.

Demisiile celor doi magistrați urmează a fi aprobate în plenul Parlamentului.

Foto: magistrat.md