Anunțarea lui Chirinciuc în căutare, amânată de instanță
Au trecut mai bine de trei luni de când fostul ministru al transporturilor, Iurie Chirinciuc, se află în libertate, deși a fost condamnat de Curtea de Apel la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Între timp, la Judecătoria Chișinău trebuia să aibă loc o ședință cu privire la declararea acestuia în căutare, doar că ședința a fost amânată, iar nimeni nu cunoaște care este motivul acestei amânări.
În pofida faptului că sentința a devenit executorie în iunie curent, fostul ministru este în libertate, iar în iulie a publicat chiar și fotografii de la mare, asta deși era căutat pentru a-și ispăși pedeapsa.
Pentru că anterior nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi reținut, poliția a făcut un demers către instanță pentru ca judecătorul de instrucție să emită o încheiere prin care Chirinciuc să poată fi anunțat în căutare. Ședința a fost programată pentru 20 august, însă a fost amânată din motive necunoscute.
Am apelat la serviciul de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, unde ni s-a comunicat că poliția nu cunoaște motivele amânării.
„Polițiștii au fost informați de instanța de judecată cu privire la amânarea ședinței.Vă transmit ce mi-au spus colegii. Ședința a fost amânată pentru 16 septembrie. Nu știm motivul, judecătorul așa decis. Asta nu depinde de noi, dar de instanța de judecată”, a declarat Natalia Stati, ofițer de presă al Direcției de poliție a mun. Chișinău
Contactat telefonic, nici procurorul pe caz, dar nici avocatul lui Chirinciuc nu au putut să ne comunice motivele amânării ședinței.
„Nu cunosc motivul și nu cunosc circumstanțele și care sunt mai departe acțiunile. Nu cunosc absolut nimic”, a menționat avocatul Serghei Cîrlig, care a mai precizat că nu îl reprezintă pe Chirinciuc la Judecătoria Chișinău.
Nici pe portalul instanțelor de judecată nu este indicat motivul amânării. Am încercat să obținem un răspuns de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, însă cancelaria a declarat că nu ne poate oferi un răspuns, iar grefiera nu a răspuns la apelurile telefonice.
Pe Iurie Chirinciuc încercăm să îl contactăm de două luni, însă acesta nu răspunde la apeluri și mesaje.
Chirinciuc, condamnat pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu
Pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fostul ministru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, cu privarea dreptului de a exercita funcţii publice timp de 5 ani.
Chirinciuc a ajuns în atenţia organelor de drept la 27 aprilie 2017, pe când era ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, susţinut de Partidul Liberal (PL). El a fost reţinut odată cu Veaceslav Teleman, şeful interimar de atunci al Administraţiei de Stat a Drumurilor şi câţiva oameni de afaceri. Potrivit actului de învinuire, Chirinciuc, de comun acord şi în urma unei înţelegeri prealabile cu Teleman, acţionând coordonat, a creat impedimente companiei bulgare „Patstroy JSK” şi subcontractorului ei, SRL „Ecosem Grup”. Ambele erau responsabile de realizarea proiectului de reabilitare a drumului R6-M1 Ialoveni. Chirinciuc şi Teleman, pentru a obţine cedarea unei părţi a volumului de lucru de la cele două companii în favoarea unor firme afiliate, SRL „Nouconst” şi SRL „Global Trans”, ar fi solicitat, prin intermediari şi cu ajutorul reprezentanţilor agenţilor economici, diverse sume de bani. Chirinciuc a mai fost învinuit că, abuzând de atribuţiile sale funcţionale în interes personal şi a terţelor persoane, la solicitarea verbală a lui Anatolie Plăcintă, cu care era coproprietar al SRL „Lefcons Agro”, sub pretextul construcţiei drumului de acces spre Floreni, a organizat construcţia drumului de acces către SRL „Lefcons Agro”, în lipsa unei licitaţii publice, cu estimarea cheltuielilor la suma de 8,4 milioane de lei.