Schimbări în organele de conducere ale Moldovagaz
Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz” are o nouă componență. Schimbările au fost operate la 25 mai în cadrul Adunării Generale anuale a acționarilor singurului furnizor de gaze al R. Moldova, când a fost modificată și componența Comisiei de Cenzori. Numele persoanelor care au fost desemnate pentru funcțiile respective nu au fost făcute însă publice. Tot astăzi, au fost examinate situațiile financiare ale Societății pentru anul 2017 și aprobate dările de seamă anuale ale organelor de conducere ale SA „Moldovagaz”: Consiliului de Administrație, Consiliului de Observatori şi Comisiei de Cenzori.
Într-un comunicat al entității se precizează că în 2017 SA „Moldovagaz” a obținut un profit net în valoare de 1 926,1 mil. lei, în creștere cu 1 663,7 mil. lei față de anul 2016. „Această majorare a fost condiționată preponderent de obținerea profitului din activitatea financiară, dar și din activitatea operațională, urmare a eficientizării managementului Societății, optimizării cheltuielilor și îmbunătățirii indicatorilor de producție”, se arată în comunicatul de presă.
În perioada de raportare, numărul consumatorilor a crescut cu 15,6 mii, atingând cifra de circa 705 mii, la finele anului. De asemenea, în anul 2017, au fost realizate investiții în valoare de 221,5 mil. lei, iar lungimea rețelelor de gaze s-a majorat cu 248,5 km.
Acționarii au aprobat direcționarea profitului net al Societății, obținut în anul de raportare, la constituirea fondului de rezervă și acoperirea pierderilor din anii precedenți.
În calitate de societate de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu al situaţiilor financiare ale Societății pentru anul 2018 a fost desemnată societatea „PricewaterhouseCoopers Audit” S.R.L., cea care realizează auditul la Moldovagaz pe parcursul ultimilor trei ani. Nu se precizează care este suma remunerării serviciilor companiei de audit.
Potrivit comunicatului de presă, în 2018, activitatea SA „Moldovagaz” va fi orientată spre asigurarea fiabilă a consumatorilor cu gaze naturale și tranzitul în volume depline către statele europene, îmbunătățirea indicatorilor financiari și obținerea profitului operațional. „La fel, activitatea societății va fi orientată la realizarea planului de gestionare a datoriilor creditoare și la soluționarea altor probleme din sectorul gazelor naturale”, se arată în mesajul societății.
De trei săptămâni Moldovagaz nu are un director. Fotoliul a devenit vacant după ce Vasile Botnari a fost promovat de PDM în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate. În comunicatul de presă al Moldovagaz nu se precizează dacă în cadrul Adunării Generale a acționarilor a fost pus în discuție subiectul desemnării unui nou director.