În bugetul de stat au ajuns 60 de milioane de euro, împrumutate Guvernului de către România
Prima tranşă, în valoare de 60 de milioane de euro, din asistenţa financiară rambursabilă acordată de România, a ajuns la Chișinău. Banii vor fi utilizați pentru finanţarea programelor de cheltuieli prevăzute în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2016. În contextul eliberării tranșei, la 25 august, prim-ministrul român Dacian Cioloș va efectua prima vizită oficială în R. Moldova de la preluarea mandatului de premier. Însoțit de o delegație, acesta se va întâlni cu oficiali de stat, reprezentanți ai societății civile și politicieni, și va vizita grădinița din satul Selemet, raionul Cimișlia, care este reparată din banii Guvernului român.
Mijloacele respective au fost transferate în contul valutar al Ministerului Finanţelor, deschis în Banca Naţională a Moldovei (BMN).
Acordul privind asistența financiară rambursabilă dintre România și R. Moldova, în sumă de 150 milioane euro a fost semnat la Chişinău, pe 7 octombrie 2015, dar a fost blocat, Guvernul Cioloș înaintând mai multe condiții Chișinăului. România a cerut Guvernului Filip ar trebui să prioritizeze clar agenda de asociere a R. Modova cu Uniunea Europeană, să aleagă transparent un nou guvernator, să invite misiunea FMI la Chişinău, să iniţieze un pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi lupta anticorupţie, dar şi să realizeze reforma Justiţiei.
Creditul este acordat pe un termen de 5 ani, cu o dobândă de 1,5% anual, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 milioane de euro și a doua în sumă de 50 milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 milioane de euro în anul 2017.
În contextul deblocării primei tranșe, Dacian Cioloș efectuează la 25 august prima vizită oficială în R. Moldova de la preluarea mandatului de premier. Delegația condusă de premierul român este formată din Vasile Dîncu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, Raluca Prună, ministrul Justiției, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, și Maria Ligor, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni.
În cadrul vizitei șeful Executivului de peste prut va avea întrevederi cu premierul Pavel Filip, cu președintele Nicolae Timofti și cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. Pe lângă întrevederea în plenul celor două delegații, pe agenda vizitei sunt incluse întâlniri bilaterale ale miniștrilor români cu omologi și cu alți oficiali din Republica Moldova. De asemenea, premierul Dacian Cioloș se va întâlni cu reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, cu autorități locale reprezentate în Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) și cu reprezentanți ai formațiunilor politice de opoziție parlamentare și neparlamentare de la Chișinău.
Priemierul român va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău și va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegației române de premierul Pavel Filip.
De asemenea, premierul Dacian Cioloș va merge la grădinița din satul Selemet, raionul Cimișlia, inclusă în programul de reabilitare și dotare a grădințelor din Republica Moldova cu asistență tehnică și financiară din partea Guvernului României.
„România este și va rămâne un susținător neobosit al perspectivei europene a Republicii Moldova. Măsurile adoptate la Chișinău în ultimele luni, economice și instituționale, sunt un răspuns firesc la așteptările cetățenilor, elemente necesare stabilității şi consolidării încrederii în instituțiile statului. Un rol cât mai activ al societății civile ca partener implicat în promovarea măsurilor de reformă şi în monitorizarea implementării acestora este o garanție a continuării și consolidării dezvoltării democratice”, consideră șeful executivului român.
Vedeți AICI programul vizitei oficiale a premerului român.