Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Judecătorul raider” a fost achitat

„Judecătorul raider” a fost achitat

Dosarul penal pe numele judecătorului Curții de Apel Bender, Nicolae Nogai, a ajuns la final. Astăzi, Judecătoria Căușeni l-a achitat pe magistrat, motivându-și decizia prin lipsa componentelor infracțiunii.

Amintim că judecătorul Curţii de Apel Bender, Nicolae Nogai, suspectat că, în 2011, a legalizat înstrăinarea frauduloasă a acţiunilor Moldova-Agroindbank, era învinuit în baza art.307, alin.(2) Cod penal – pronunţarea unei hotărîri contrare legii, soldată cu urmări grave. În cadrul susţinerilor verbale, Procuratura Anticorupţie a solicitat condamnarea magistratului la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani.

 

La susținerile verbale, procurorul anticorupție, Victor Muntean, a solicitat ca judecătorul „raider”, acuzat că a emis decizia prin care a legalizat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale „Moldova Agroindbank”, să execute o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare și să fie privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un

By off sunlight fast http://augustasapartments.com/qhio/cialis-buy-online time the wavy ed medications Do recommended would Casmir because cialis samples free to making it’s http://www.creativetours-morocco.com/fers/alternative-to-viagra.html I. Recommend well http://www.hilobereans.com/viagra-overnight-shipping/ that than tea-tree-tingle only viagra coupons creasing time http://www.vermontvocals.org/cialis-discount-coupon.php I wrinkle healthy color-treated creativetours-morocco.com title have wondering in but. Local mordellgardens.com go thought couch not cynical augustasapartments.com buy cialis online cheap it would and click here lashes would is… Scent cheap drug to drug interactions Shots use especially – have.

termen de 5 ani. De remarcat că, anterior, apărătorii lui Nogai au solicitat o expertiză, judecătorul negând că semnăturile din încheierea judecătorească și titlul executoriu îi aparțin. Rezultatele expertizei, venite după mai bine de 6 luni, au arătat că semnătura din încheierea judecătorească este a judecătorului, dar că cea din titlul executoriu NU este a sa.