(foto) Maşină cu numere de Guvern l-a însoţit pe Dodon la întâlnirea cu preoţii
La întâlnirea pe care a avut-o astăzi Igor Dodon, candidatul la funcţia de primar general al Chişinăului, cu preoţii din municipiu, a fost însoţit de o maşină cu numere de Guvern. Deşi aceasta a venit când deja Dodon era la discuţie cu părinţii, a plecat în acelaşi timp cu maşina în care era candidatul la Primărie.Land Cruiser-ul cu numere de înmatriculare RM G 040, este înregistrat pe numele Mitropoliei Moldovei. Bărbatul de la volanul maşinii, îmbrăcat în civil, a intrat în lăcaşul în care avea loc întâlnirea, deşi accesul altor persoane decât a preoţilor era interzis. La ieşire, acesta mergea în spatele lui Dodon şi l-a urmat pe acesta cu maşina.
Întâlnirea lui Igor Dodon cu preoţii din municipiul Chişinău a venit la iniţiativa protopopului de Chişinău Zosima Toia şi a avut loc la mănăstirea Ciuflea.
Revenim cu detalii.