Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   [FOTO] Campanie Globală: Acces la…

[FOTO] Campanie Globală: Acces la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități!

Campania Globală pentru Educație a demarat în premieră în acest an în R. Moldova. Cu această ocazie, alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei au organizat miercuri, 7 mai, evenimentul „Drepturi egale, Oportunități egale, Educație pentru toți” în Grădina publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău.

În acest an, Campania Globală pentru Educație are ca temă accesul la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități. Cei prezenți la eveniment au avut ocazia să scrie pe trei panouri mari, ce poate face fiecare dintre noi ca școala să devină incluzivă; cum arată o școală incluzivă, dar și cum sunt profesorii într-o școală incluzivă.

Tot aici am întâlnit-o și pe Ana, elevă în clasa a IX-a, la L.T. Pro-Succes. În clasa în care învață, mai este un elev care se află în scaun cu rotile. Ana spune că școala a fost adaptată pentru nevoile lor, astfel, clasa în care învață se află la etajul I. La fel și laboratoarele în care au ore. Acest fapt o motivează să vrea să-și continuie studiile și la Liceu.

Evenimentul a fost organizat de Alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei, CCF Moldova și Centrul „Speranța”.

Video, vedeți aici.