Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Judecătorul din iad II

Judecătorul din iad II

261-radu-tanaseÎn cele 250 de zile de la întâlnirea sa de 5 minute cu judecătorul Dorin Popovici, Oxana Radu a scris zeci de scrisori, a făcut sute de apeluri, a bătut drumuri nenumărate. A cerut continuu revederea acelui proces. La doar câteva zile după publicarea articolului „Judecatorul din iad„, Oxana Radu a fost invitată  în biroul ministrului Alexandu Tănase împreună cu avocata Natalia Moloşag.

Oxana a început lupta cu erorile instanţelor de drept încă în aprilie, a doua zi după ce a fost eliberată din detenţie, scriind numeroase plângeri asupra poliţiştilor, procurorilor şi judecătorului Popovici. Toate eforturile sale, însă, au fost răsplătite cu un teanc de refuzuri oficiale scrise pe hârtie. Astăzi ne vom referi doar la modul în care judecătorul Dorin Popovici a tratat acest caz şi la reacţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Popovici a intersectat două străzi paralele

Amintim că, în seara zilei de 7 aprilie, Oxana Radu şi sora ei plecau de la Chişinău spre Cahul. După ce microbuzul a fost oprit de oameni mascaţi, la Telecentru, toţi pasagerii au fost duşi la CGP. După două zile de arest, au fost vizitate de judecătorul Dorin Popovici.

Examinând deciziile de aplicare a arestului, emise de judecătorul Popovici celor două surori, constatăm mai multe erori. Prima propoziţie din decizia lui Dorin Popovici pe cazul Oxanei e următoarea: „La 08.04.2009, ora 01.30, Radu Oxana, fiind pe bd. Ştefan cel Mare colţ cu Bucureşti, participând la acţiunile de protest petrecute pe bd. Ştefan cel Mare, făcea dezordine, iar la observaţiile făcute ei de a înceta dezordinea nu reacţiona prin ce a tulburat liniştea publică”. Experţi în topografia oraşului Chişinău susţin că până azi cele două străzi nu s-au intersectat vreodată. Alte acte arată că, la acea oră, Oxana şi sora sa Ludmila erau percheziţionate în incinta CGP. În acelaşi document al judecătorului Popovici se arată că „momentul reţinerii e la 08.04.09 ora 14.20”, ceea ce înseamnă că poliţiştii, timp de 13 ore, de la 01.30 noaptea, ar fi urmărit cum Oxana făcea dezordini la intersecţia str. Bucureşti cu Ştefan cel Mare şi abia după amiază, la 14.20, ar fi reţinut-o.

Există şi alte contradicţii în deciziile judecătorului. Oxana este prezentată iniţial că „lucrează la ONG AZ”, iar peste 4 rânduri scrie că ea „lucrează la firma „Wine International Project” SRL. Se pare că aceste documente au fost trase la xerox pentru sutele de persoane arestate atunci. În aceeaşi zi, au fost arestaţi trei colaboratori ai firmei „Wine International Project”, toţi băieţi, din Chişinău, fiind condamnaţi la câte 10 zile de arest, şi cărora le-au fost întocmite dosare similare, dar care nu au nicio tangenţă cu Oxana de la Cahul.

Judecătorul, xerox de decizii

Şi decizia judecătorească în privinţa Ludmilei Radu pare să fie pronunţată de judecătorul Popovici prin metoda copy-paste. Deşi în preambulul deciziei e scris că e vorba de contravenienta Ludmila Radu, în continuare decizia abundă de expresii de genul „contravenientul”, „vina lui”, şi tot acolo „recunoscută vinovată”. Este clar că deciziile au fost foarte multe şi în unele s-a reuşit schimbarea numelui persoanei judecate, dar nu şi a locului de muncă sau a sexului.

Iată două alineate care nu au nicio literă schimbată în deciziile judecătorului Popovici pentru ambele surori, adoptate, potrivit însemnelor oficiale, la distanţa de 5 minute. „Reieşind din comportamentul contravenienTULUI, în urma acţiunilor violente în public s-au stabilit a fi obraznice, faptul că nu se căieşte de cele comise, reieşind din consecinţele survenite în urma acţiunilor contravenientULUI, instanţa consideră necesar de a aplica pedeapsa în formă de arest administrativ”.

Pe lângă faptul că acest alineat, care figurează neschimbat în mai multe dosare, conţine greşeli de gramatică, de topică, de ortografie şi de logică, cea mai mare eroare comisă aici pare a fi cea de etică judiciară. Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat în acest context că „a fost un sistem de a mima existenţa unor procese în locuri diferite cu abordări diferite. În realitate totul a fost o mare cacealma şi alte cuvinte decât bătaie de joc de actul justiţiei nu găsesc pentru acest caz”.

Tănase: Bătaie de joc de actul justiţiei

Alexandru Tănase consideră că judecătorul a comis acţiuni incompatibile cu statutul profesional. „Judecătorul nu a verificat, elementar, când a fost reţinută Oxana, în ce măsură era legală aflarea ei în comisariat. Asemenea acte nu au nimic în comun cu justiţia şi dacă vrem în R.Moldova să redăm oamenilor încrederea în justiţie, primul pas ce trebuie făcut e să fie eliminate din sistemul judiciar toate persoanele care au comis fărădelegi”, a spus Tănase, adăugând că va interveni oficial la preşedintele Comisiei pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, pentru ca Oxana Radu să fie audiată.

Ministrul a mai declarat că va solicita procesul-verbal al şedinţei judiciare în acest caz, pentru a stabili dacă au fost sau nu grefieri, avocaţi şi cine au fost ei. „În procesul-verbal se fixează aceste date, am mari dubii că se va găsi măcar un element corespunzător.”

Adevărul e că Oxana Radu a contestat decizia judecătorului Popovici cu mai multe luni în urmă, dar tot ce a obţinut până acum e un vraf de scrisori în care plângerile sale sunt respinse. În prima zi de după detenţie, actele ei au fost luate de o avocată care i-a promis că va ataca toate ilegalităţile. În următoarele luni, aceasta nu i-a mai răspuns nici măcar la telefon. Abia întâlnirea Oxanei cu o altă avocată, Natalia Moloşag, a făcut ca apelurile în justiţie să fie materializate, dar umilinţele şi falsurile judiciare au continuat oricum.

Nicolae Clima a decis că Dorin e nevinovat?

Pe lângă un morman de plângeri pe acţiunile poliţiştilor care au ordonat dezbrăcarea fetelor şi supunerea acestora la genuflexiuni şi alte tratamente necorespunzătoare, Oxana s-a plâns la CSM cu privire la groaznicul proces judiciar ţinut la poliţie de Dorin Popovici.

La 16 octombrie, plângerea surorilor Radu a fost în sfârşit înregistrată la CSM. „Am tot telefonat să întrebăm despre soarta petiţiei. Ni s-a spus că CSM se află în procedura de alegeri, că răspunsul va veni degrabă, că Dorin Popovici a fost invitat, dar e în concediu de boală”, explică avocata Moloşag comportamentul justiţiarilor.

Abia la 14 ianuarie 2010, în urma unei vizite la CSM a avocatei Moloşag, s-a ales cu un răspuns oficial, care le-a lovit din nou pe surorile Radu. „Petiţia a fost examinată. La efectuarea controlului, CSM nu a stabilit temei pentru intentarea procedurii disciplinare referitor la judecătorul menţionat”, se spune în document.

Un răspuns în stil comunist

Se pare că la mijloc e un fals de acte sau un alt abuz în serviciu comis de CSM. Ministrul Tănase, care, prin funcţia deţinută, este şi membru al CSM, spune că nu a văzut niciodată în ochi această plângere şi că nu a fost examinată în cadrul şedinţelor acestei instituţii. Mai mult ca atât, Nicolae Clima nu avea dreptul să semneze niciun document la 16 noiembrie, căci abilităţile lui expiraseră deja în octombrie.

„Plângerile care vizează intentarea procedurii disciplinare împotriva unui judecător nu se examinează într-o manieră unipersonală, ci urmează a fi puse în discuţie de către toţi membrii CSM. Plângerea Oxanei nu a fost niciodată examinată, s-a dat un răspuns formal, în stilul guvernării comuniste, fără a investiga un caz semnificativ atât pentru reputaţia justiţiei, cât şi pentru suferinţele pe care le-a suportat acest om”, susţine Alexandru Tănase.

El a mai declarat că săptămâna aceasta, ca membru al CSM, va intenta o procedură disciplinară împotriva judecătorului Popovici. „Cred că judecătorul Popovici nu mai are dreptul moral să înfăptuiască justiţia în R.Moldova, trebuie să-şi schimbe meseria. Rămâne şi partea morală – fiecare dintre ei va trăi până la sfârşitul zilelor cu păcatele lui, dar asta nu mai judec eu”, a conchis ministrul Justiţiei.

Oxana Radu şi sora ei Ludmila speră că acest caz va ajunge la un final, iar cei vinovaţi „vor plăti, dar nu din bugetul statului, ci din buzunarul lor propriu”.

Alina RADU