Odaia, satul cu cinci locuitori

Cinci oameni, patru câini, trei găini, un cocoş şi o pisică. Aceste suflete populează satul Odaia, singura localitate din raionul Şoldăneşti în care nu există primărie, punct medical, grădiniţă, şcoală, magazin, oficiu poştal şi farmacie. Oamenii de aici spun că nu regretă deloc că s-au izolat de civilizaţie. Chiar dacă îşi amintesc cu nostalgie de anii ’90 ai secolului trecut, când în Odaia erau 36 de familii, astăzi localnicii nu ar schimba pe nimic în lume Odaia părăsită, pe care au îndrăgit-o.

În plină iarnă, cătunul nici nu se vede de la traseul care leagă satele Poiana, Alcedar şi Curătura de centrul raional. Doar nişte urme de sanie sugerează că, pe undeva, prin apropiere, e vreo suflare de om.

Situată în preajma pădurii şi lângă iaz, Odaia a devenit locul de trai perfect pentru cei care au ales să se stabilească aici.

Soţii Ivan şi Galina Ţurcanu au venit încoace acum două decenii. I-am găsit în curte, lângă gardul de nuiele, împletit de gospodar. Bărbatul ne-a spus că nu întâmplător a ales acest loc pentru trai. „Sunt din Hligeni. Pământurile noastre se întind până în colţul pădurii, unde începe livada Caţapilor. Când ne-au împărţit cotele, familiei mele i-a revenit pământul din partea asta, spre Odaie. Fraţii spuneau să luăm separat cotele şi să le lucrăm. M-am gândit să cumpăr o colibă aici şi să mă mut. Nu mi-a fost deloc greu să mă obişnuiesc. Ziua mă duc la lucru. Pe timp de iarnă – mai mult pe la pădurar. Vara lucrăm la livadă. Seara sunt bucuros să mă culc. Nu ne este urât”, spune Ivan Ţurcanu.

Soţia sa, Galina, locuieşte în Odaia deja al 18-lea an. La început, spune femeia, i-a fost greu să se acomodeze. Soţul ei cumpărase deja o casă aici. „Cum să vă spun: e şi greu, e şi bine. N-ai cu nimeni nimic. De foc avem, bogdaproste”, zice Galina. Ea recunoaşte, totuşi, că „mai greu este cu de-a mâncării. Dacă lucrezi, ai ce mânca, dacă nu lucrezi – nu ai. Pe timp de iarnă e greu cu un loc de muncă. Mai creştem câteva păsări, avem vacă, un căluţ. Ne ducem în satul vecin, la Alcedar, unde cumpărăm produse alimentare pentru mai mult timp, ca să nu umblăm pe drumuri în toată ziua. Mâncarea o punem în beci, că nu avem frigider. De plictisit nici nu vine vorba. Iarna – împletesc. Chiar acum împletesc hăţuri pentru cal”.

Ivan şi Galina ne-au spus că traiul într-un sat mai mare impune şi cheltuieli pe potrivă. Aşa cum în Odaia au doar câţiva vecini, care nu sunt pretenţioşi nici ei la capitolul confort european, soţii Ţurcanu nu îşi fac griji pentru reparaţii capitale, geamuri termopan, gard din fortan sau acoperiş din ţiglă metalică. Cheltuielile lunare ale familiei nu depăşesc o mie de lei. De aceşti bani familia cumpără produse alimentare, detergenţi şi ţigări.

„Cei care au aragazuri, frigidere plătesc mult pe curent electric. Noi, pe lună, dăm o sută de lei. Avem un televizor mic şi becul din cameră. Contorul e la un singur om din sat. Noi, cei din Odaia, ne folosim de curent electric, dar chitanţa vine la un moşneag de aici. În fiecare lună adunăm bani şi el plăteşte. Noi avem mare noroc – fântâna e chiar în ograda noastră. Vecinii merg aproape un kilometru pentru a lua apă de aici”, povesteşte Ivan.

Galina recunoaşte că, la un moment dat, a vrut să plece din Odaia. S-a răzgândit, însă, când a fost prin mai multe localităţi şi a văzut cum trăieşte lumea. Liniştea de la Odaia i-a creat dependenţă şi, împreună cu soţul, au decis să rămână pentru totdeauna aici.

„Am fost de vreo câteva ori prin satele vecine la lucru cu ziua şi am văzut cum se trăieşte. Mai multă beţie, ceartă şi bătăi. Eu nu vreau aşa. M-am obişnuit la Odaia”, spune Galina.

Copiii au studiat doar până în clasa a treia

Nici chiar lipsa unei instituţii de învăţământ în cătun nu i-a determinat pe soţii Ţurcanu să plece de aici. Împreună, insistă ei, au reuşit să le ofere copiilor elementarul de educaţie şi cunoştinţe de care e nevoie pentru a se descurca în viaţă.

„Vă spun drept, cei doi copii ai noştri nu au frecventat regulat şcoala. Fata am dus-o la şcoala din Hligeni, satul de baştină al soţului. Acolo a făcut trei clase, şi tot pe sărite. Băiatul a învăţat o singură clasă, pentru că fugea de la lecţii şi îmi era greu să-l duc la şcoală şi să-l aduc. Aşa ne-am descurcat încetişor. Văd că se descurcă cu banii, cu cititul, cu scrisul. I-am învăţat şi acasă cum am putut”, explică Galina.

Ajunşi la maturitate, copiii au plecat din sat. Fiica lor s-a căsătorit şi locuieşte la Chişinău, iar fiul s-a stabilit cu traiul în oraşul Şoldăneşti. Părinţii au rămas în Odaia, împreună cu alţi trei vecini.

De treizeci de ani în Odaia

Cea mai longevivă locuitoare a cătunului este Lidia Isacova. Femeia a ajuns la vârsta onorabilă de 80 de ani.

În timp ce unii octogenari se plâng că îi părăsesc puterile, Lidia Isacova trebăluieşte prin gospodărie cu aceeaşi plăcere ca în 1988, când s-a stabilit cu traiul aici. În ziua vizitei noastre la Odaia, gospodina era la bucătărie şi gătea o ciorbă cu tăieţei de casă. Ne-a invitat şi pe noi la masă. Sus, pe hornul sobei, stătea cocoţată cea mai apropiată fiinţă a femeii –pisica roşcată.

„Am locuit la Şoldăneşti. Aveam apartament. Lucram şi eram un fel de şefă a tuturor bibliotecarilor din raion. Cunoşteam multă lume. Într-o zi, soţul a vândut locuinţa noastră din oraş şi ne-am cumpărat căsuţa asta, unde trăiesc până în prezent. Cred că de aceea am şi ajuns la 80 de ani. Aerul de aici mi-a prelungit viaţa.”

Mătuşa Lidia ne-a spus că, atunci când s-a mutat în cătun, aici era mai vesel. Erau multe familii tinere şi copii. Cu timpul, însă, unii localnici au plecat. Când odraslele lor atingeau vârsta de şcolarizare, părinţii îşi căutau o localitate cu şcoală.

În timp ce unii fug din Odaia, alţii vin

Inspectează locurile, fac nişte calcule şi, la scurt timp, îşi cumpără locuinţe. Este şi cazul lui Alexandru Pogonin, un tânăr de 35 de ani, care a lăsat comodităţile de la Chişinău pentru grijile de la sat.

Deşi nu mai are apă la robinet, veceu în casă şi wi-fi, bărbatul insistă că viaţa lui s-a schimbat numai în bine de când e aici. După ce a făcut reparaţii cosmetice prin casă, Alexandru şi-a adus soţia şi feciorul de trei ani. El ne-a spus că a căutat special un sat cu puţini oameni.

„Aici mă simt liber. Vreau să repar casa şi să creez comodităţi pentru familia mea. Am construit şi am amenajat cu mâinile mele un teren de joacă pentru fecior. Când am venit, am reparat în primul rând soba”, ne povesteşte Alexandru Pogonin.

Nu doar tinerii se încumetă să lase luxul din capitală pentru satul cu cinci oameni. Acum un an, Maria Cobâlean s-a trezit peste noapte în Odaia. Fiul ei, Denis, a vândut apartamentul şi a cumpărat o căsuţă cu două camere în cătun. Tanti Maria spune că, la început, nu-i ven
ea a crede unde va trebui să locuiască. În primele săptămâni a şi plâns. Între timp, s-a obişnuit. Ca să-i aline tristeţea, fiul i-a adus Chişinăul în Odaia. Pentru a-i uşura traiul la ţară, Denis i-a amenajat mamei un veceu în casă şi i-a montat o chiuvetă. Este singura locuinţă din sat cu astfel de comodităţi.

Cătunul Odaia face parte din comuna Alcedar. Până în 2015, localnici nu au avut energie electrică. În urma mai multor reportaje realizate de presă, primăria i-a ajutat, în sfârşit, să se conecteze la curent electric.

Fiodor Cepraga, primarul comunei Alcedar, susţine că oamenii de la Odaia nu sunt prea pretenţioşi. „Nu avem plângeri sau doleanţe din partea lor. Cum se va desprimăvăra, vrem să reparăm drumul care duce spre localitate, că este deteriorat. Intenţionăm să reparăm şi izvorul de acolo. Avem ciment şi, imediat cum se va încălzi, îl vom repara”, punctează primarul.

Prima atestare documentară a localităţii datează din 1 ianuarie 1955. Localnicii spun că, de fapt, satul a fost populat
încă de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Oamenii din satele vecine săpau bordeie aici şi se ascundeau. Liniştea din jur i-a ademenit şi ei au sfinţit locul.

Conform recensământului din 2004, în Odaia locuia un singur om. Aceeaşi sursă arată că în R. Moldova sunt 11 localităţi populate de mai puţin de zece persoane.

Natalia ROTARI