Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ La Grozești, satul de…

VIDEO La Grozești, satul de baștină al lui Plahotniuc: „Noi am avut mare bază într-însul”

— L-ați mai vota?
— Mă tem că nu.

Zilele trecute, echipa ZdG a vizitat satul de baștină al lui Vlad Plahotniuc, deputat în această circumscripție, pentru a afla cum își onorează acesta promisiunile electorale, în contextul în care, acum o săptămână, a anunțat că demisionează de la șefia Partidului Democrat din Moldova (PDM), dar că își păstrează mandatul de parlamentar. Vlad Plahotniuc este deputatul ales pe circumscripția nr. 17, Nisporeni. Deși a declarat că nu are de gând să-și depună mandatul, acesta a fost prezent doar la prima ședință, de constituire, a noului Legislativ, cea din luna martie, și niciodată după aceea. Mai mult, presa scrie că Plahotniuc ar fi în Elveția, alături de familia sa. Într-o declarație pe rețelele de socializare, acesta spunea că familia sa ar avea nevoie de protecție.

Intrarea în satul Grozești

Grozești este satul în care Vlad Plahotniuc s-a născut. Localitatea face parte din circumscripția electorală nr. 17. Ajunși în sat, am constatat că toate instituțiile bugetare, dar și biserica, sunt proaspăt reparate. Satul este alimentat cu apă, drumurile centrale și câteva dintre cele secundare sunt bine asfaltate, iar străzile importante sunt iluminate. Oamenii spun că, în ultimul an, a fost deschis și un Centru Național de Asistență Medicală de Urgență pre-spitalicească. Întrebați cine le-a făcut pe toate, răspunsurile oamenilor parcă sunt trase la indigo („toate șelea ni-o făcut Plahotniuc”) și nu întâmplător. Cu 10 zile înainte de alegerile din 24 februarie, Vlad Plahotniuc a revenit în satul său de baștină și a ieșit în fața oamenilor cu următorul mesaj: „Noi întâi am făcut și am venit astăzi să vă spunem ce am făcut noi. E mare diferența. Dacă-i mare, hai s-o facem și mai mare. Votați Partidul Democrat atunci!”.

În ultima campanie electorală, Vlad Plahotniuc le-a promis oamenilor că vor avea gaze naturale în toate casele, că va extinde iluminarea stradală pe toate ulițele satului și că drumurile secundare vor fi reparate.

Chiar dacă mulți dintre consăteni îi aduc toți laurii lui Plahotniuc pentru lucrările care s-au demarat în Grozești pe parcursul ultimilor ani, lucrurile nu stau tocmai așa. La intrarea în mai multe instituții am găsit plăcuțe pe care scrie despre proiectele finanțate de Uniunea Europeană, Fondul pentru Eficiență Energetică, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, instituțiile statului și altele.

Oamenii zic că l-au votat, pentru că le-a demonstrat că este „gospodar” și pentru că își respectă promisiunile, dar se arată îngrijorați de faptul că s-a retras din fruntea PDM. Ei spun că circulă vorbe că, de astă dată, proiectele demarate ar putea să nu fie duse la capăt. Întrebați când va reveni Vlad Plahotniuc în circumscripția sa, oamenii strâng a neștire din umeri.

Curtea Casei de Cultură din Grozești, care ar fi fost amenajată de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”

„S-o dus toată baza cu Plahotniuc”

Satul Grozești este amplasat la 14 km distanță de la Nisporeni și 87 km de la Chișinău. Intrând în sat, observăm pe o parte a drumului o stelă din piatră pe care scrie denumirea satului și anul 1479, când a fost atestat pentru prima dată. Pe partea opusă, se înalță trei coloane în vârful cărora sunt fluturate de vânt tricolorul Moldovei, drapelul Uniunii Europene și drapelul satului.

Ne-am oprit la margine de Grozești și am început să hoinărim pe ulițele satului. În cale ne-a ieșit o doamnă care se văicăra că i se risipește peretele casei și că nu are cine s-o ajute. Am întrebat-o cum este viața la Grozești, la care femeia ne-a spus că „s-o dus toată baza cu Plahotniuc”. Supărată, femeia povestește că l-a votat tot satul și toate satele din apropiere, pentru că le-a promis că le va trage gaz în case.

„O făcut drumurile, apă ne-o pus mai înainte, de-amu o zis că gazul, chipurile, o să ni-l puie, dar dacă el s-o dus, gazu s-o „muntuit”. Așa vorbește lumea, că dacă el o dat demisia deja, nu are cine. Cum să nu ne supere, iaca ne mai ajuta, dar dacă el s-a dus, Maria Sandu nu știu ce o să ne mai facă”, se plânge femeia.

Îndreptându-ne spre centrul satului, ne-a atras atenția o construcție mare, roză, cu o curte bine amenajată, pe care am văzut-o și în video-ul de pe pagina de Youtube a PDM. Apropiindu-ne, am văzut trei oameni ieșind, de la care aflăm că este Casa de Cultură și că ograda ar fi fost amenajată de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.

Ilie, participant la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și la războiul din Transnistria

Întrebaţi despre Grozeşti, unul dintre ei, pe nume Ilie, spune că, până acum, a fost bine „da deamu se strică treburile estea cu Parlamentul ista al nostru. Iaca, Plahotniuc nu mai lucrează”. Îl întrebăm de ce crede că a plecat deputatul, la care primim un răspuns pe care l-am întâlnit și la alți consăteni de ai săi. „El s-o dus că l-o mâncat, l-o săpat, el o fost nevoit să se ducă. Și ne conduc niște fimei. Și nu-s bărbați?”, se arată nemulțumit Ilie. Bărbatul mai spune că prin sat se aude că deputatul o să revină la alegeri și că toată lumea îl vrea înapoi, „el nu face vorbe, el arată că face ceva, și nu-i drept?”, ne întreabă acesta retoric.

De aceeași părere e și altă locuitoare a satului, care se arată convinsă că Plahotniuc va reveni. Femeia spune că așa a auzit la televizor. „O să se întoarcă, el acum e peste hotare, la băieți, dar pe urmă o să vină și o să meargă mai departe. Așa a spus aseară la Primul canal”, ne asigură femeia. Aceasta mai povestește că de când deputatul este la putere, multe s-au făcut în sat. „A făcut toate celea, începând de la șosea, casă de cultură, grădiniță, școală, biserică și la pensionari s-o dat ochelari de vedere. Cu multe ne-o ajutat, foarte multe. Gaz, lumină”, zice ea.
Întrebată de unde crede ea că au fost luați banii, femeia, fără a ezita, ne spune: „Din banii statului, cred că, de unde s-o luat banii? Da, dar el o promis și el o făcut”.

Asta-i casa lui Plahotniuc, îi „sosed” cu mine

Pe drum l-am zărit pe Ovidiu, grăbit. În drum spre vie, bărbatul tot își biciuia calul. La vârsta de 78 de ani, acesta spune că nu mai are încrede în nimeni „în traistă nu ni-o pus nimeni, până nu am muncit eu”.
Despre Grozești povestește că e un sat frumos, vestit, cu oameni foarte buni. L-am întrebat cine s-a ocupat de toate „frumusețile” din sat și dacă și el crede că Plahotniuc le face pe toate.

Ovidiu, 78 de ani, în 1949 a fost deportat în Siberia

„Eu știu? face el sau … Am înțeles că este un grant aici câștigat și se face, da nu știu că el face sau pe grantul cela se face. Iaca se laudă că Plahotniuc o construit drumul ista: el o uns ca cum tai felia de pâine și o ungi cu unt, așa el o făcut? Sau o făcut alții lucrurile acestea. Iaca o zis că schimbă stâlpii ăștia de pe mijlocul trotuarului și nu i-o mai schimbat”, răspunde indignat bărbatul.

Am vrut să aflăm unde este casa în care a copilărit deputatul și Ovidiu s-a oferit să ne conducă până acolo, spunându-ne că „e sosed” cu dânsul. Ne-a dus cu căruța până la poartă. Ajunși acolo, ne-am dat seama că nu locuiește nimeni, cu toate că se observă că cineva are grijă de gospodărie. Am început să facem poze. La distanță de nici 5 minute, de noi s-a apropiat o mașină albă, la volanul căreia era un bărbat bine făcut, de vreo 40 de ani. Șoferul ne-a luat la întrebări, dorind să afle de unde suntem, și ne-a interzis să filmăm, pentru că „este proprietate privată”. Văzând că nu plecăm, bărbatul și-a văzut de drum, dar s-a mai oprit o dată, a dat geamul jos și, din depărtare, ne-a făcut cu degetul că nu se poate să filmăm.

Deși, în timpul campaniei electorale din februarie, curent, pe rețelele de socializare deputatul apărea într-un video care prezenta cum acesta revine în satul de baștină, la mama sa, consătenii spun că nimeni din familia lui Plahotniuc, de mult timp, nu mai locuiește în sat. Sătenii zic că și-ar fi luat mama de frică să nu i-o ucidă bandiții.

„O luat-o de multișor în Chișinău. El, chipurile, oleacă se teme să nu o omoare pe mamă-sa cineva din bandiții iștia. Și o luat-o la dânsu, la Chișinău, acolo. Mai vine numai când mai are vreo înmormântare ceva. Vine și se duce înapoi. Nu stă aici. Are o casă frumoasă”, relatează o femeie.

În același video electoral, se menționeze că casa părintească a lui Plahotniuc a fost construită de părinți și bunei. Pe de altă parte, femeia din sat spune că „o făcut părinții și tot cu dânsu, Plahotniuc”.

Am revenit la Ovidiu, care ne-a promis că ne duce în centrul satului. Pe drum îl întâlnim pe vecinul său, Vasile, care strânge cu o găleată orzul în fața casei. Bărbatul trăiește de când se ține minte în Grozești, astfel am vrut să aflăm dacă îi place viața în satul său de baștină.

Vasile, de 65 de ani locuitor al Grozeștiului

— Ce ne place, ce să ne mai placă? Tot târâim ogheala, ce să faci, unde să te mai duci?

— S-au schimbat lucrurile în sat în ultimii ani?

— Da ce s-o schimbat, nu s-o mai schimbat mai nică.

— Da e bine de trăit aici?

— Ei, da cum, toți o fugit prin Europa asta, prin toate țările și o fugit de „ghini” de aici, că aici nu aveau la ce sta la „ghini”.

— Plahotniuc vă ajută?

— Nu știu, mie nu ni-o făcut nică. Ni-o mărit pensia cu 5%, da nu el, „chipurile” guvernu ista a lor. Ni-o luat în râs, parcă ni-o dat un os, ca la un câine un osușor să-l roadă – așa ni-o luat în râs. Ei, Dumnezeu să le dăie sănătate să-și facă de cap, că văd că bine-și fac de cap. Și nu știți și-i la dânșii, ce „poreadcă” îi la dânșii?

Despre faptul că mai toți pleacă în Europa mulți ne-au povestit în sat. Populația majoritară în sat sunt bătrânii și oamenii de vârsta a doua, sătenii spun că tinerii pleacă la oraș sau peste hotare, dar speră că într-o zi o să revină.

La școală: „acum îl simțim mai departe”

Mergând cu Ovidiu în căruță prin centrul satului, am coborât la școală ca să aflăm câți copii au mai rămas în sat. Instituția se întinde pe o suprafața largă, iar lucrările de reparație sunt în toi. La intrare găsim un panou pe care scrie despre suportul financiar al UE, al Fondului pentru Eficiență Energetică și al Guvernului R. Moldova.

O întâlnim pe directoarea școlii. Pe Liliana Mocanu am mai văzut-o în video-ul despre care am scris mai devreme. La evenimentul în cadrul căruia Vlad Plahotniuc își făcea agitație electorală, directoarea vorbește despre partenerul puternic pe care l-au găsit, făcând aluzie la deputatul PDM. De la ea aflăm că instituția este preconizată pentru 624 de elevi, iar la moment învață doar 274 de copii. Mai mult, directoarea afirmă că, în 2019, numărul elevilor a fost în scădere. Întrebată care ar fi motivul, directoarea spune că Grozeștiul are doar 1.827 de locuitori, iar natalitatea este mică.

Când am întrebat-o despre Vlad Plahotniuc, directoarea a spus că nu vrea să dea declarații, întrucât instituția este una apolitică, dar la insistența noastră, aceasta a spus: „acum îl simțim mai departe” și a povestit despre cât de bun prieten este deputatul PDM pentru școala din Grozești.

Plăcuță la intrarea în curtea LT „Prometeu” din Grozești despre suportul financiar din partea Fondului pentru Eficiență Energetică la lucrările de reparație care au loc la moment în instituție

„Am colaborat cu Fundația „Edelweiss”, avem și donații în instutuție – cabinetul de informatică, cabinetul de muzică, iar pe Vlad Plahotniuc îl avem chiar ca pe un prieten al nostru. De câte ori am apelat, întotdeauna ne-a ajutat și în școală, și în comunitate. Proiectele investiționale care au venit în sat deja se observă și continuă să meargă. Acum câțiva ani, înainte de a fi la putere, fiecare profesor a primit de la Plahotniuc câte un laptop care tare mult ne-a ajutat”, amintește directoarea.

Întrebată despre cum se descurcă fără reprezentatul circumscripției în Parlament, ea spune că se descurcă cum se descurca și până acum: „Cel mai mare ajutor este primarul satului cu care soluționăm orice problemă, prin doamna primar ajungem și mai departe să rezolvăm problemele”.

La primărie: „Nu se implica atâta, pe cât se implica echipa”

Din 2015, primara satului Grozești este Silvia Crîșmaru, reprezentanta PDM. Am vrut să aflăm cum se descurcă fără reprezentantul circumscripției lor în Parlament și cum derulează proiectele promise de acesta în campania electorală, dar primara nu a fost de găsit. Lucrătorii primăriei au spus că, de două săptămâni, aceasta este în concediu medical. Am întrebat când revine și ni s-a spus că ar trebui să revină pe 26 iulie, doar că ar putea să-și prelungească vacanța din oarecare motive.

Plăcuțe cu proiecte finanțate la intrarea în primărie

La ieșirea din instituție, am întâlnit-o pe Polina Lefter, contabila primăriei. Femeia povestește că se învestește mult în sat și că e „de mai mare dragul să trăiești la Grozești”, doar că tinerii sunt plecați și nu are cine să se bucure de toate acestea.

„Investițiile sunt și de la bugetul de stat, bugetul local, avem și de la Fundația „Edelweiss” și multe proiecte au fost. Practic avem bugete de toate nivelurile și contribuția cetățenilor la multe proiecte a fost, ne-am străduit bănuț cu bănuț să-l gestionăm și să dăm prioritate acolo unde trebuie. Iată acum se face iluminarea stradală, 80% din bugetul local. Avem străzi făcute din Fondul rutier, avem proiect „Drumuri bune 2”, am avut „Drumuri bune 1”. Înțelegem că situația nu e așa de ușoară, dar totuși lucrurile se mișcă și se mișcă spre bine”, susține Polina Lefter.

Întrebată despre cât de mult se implică Vlad Plahotniuc în realizarea proiectelor, femeia a spus că „nu se implica atâta, pe cât se implica echipa”. „Majoritatea oamenilor l-au votat, pentru că o venit, o stat de vorbă cu oamenii, le-o insuflat la oameni încredere. Toate proiectele au fost de bine și lumea și-o insuflat încredere că o să facă cu încetișorul”, spune aceasta.

L-ar mai vota? La această întrebare Polina răspunde: „Depinde cum o să clarifice lucrurile, depinde ce explicație o să fie, care-i motivația la ceea ce s-a întâmplat”.

„Cu și ocazie o fugit el? Înseamnă că de ceva se teme?”

Hoinărind prin sat, am ajuns la râul Prut, care curge la marginea satului Grozești și desparte R. Moldova de România. Alături, pe un imaș, vedem o băltoacă în care, în bătaia soarelui, se scăldă niște vaci. Ceva mai la umbră întâlnim doi săteni care au grijă de ele. Spun că sunt din Grozești, iar noi vrem să aflăm de la ei cum e viața în sat. Unul dintre ei spune că, până acum, lucrurile mergeau bine, „da acum parcă s-au schimbat, de când se prevede că Plahotniuc e plecat, nu știe nimeni unde, dar schimbări sunt”. Despre promisiunile de până la alegeri, săteanul zice că „toate nu s-au făcut, dar dacă o să fie la putere, poate o să mai facă ceva, dar eu știu? Nu pot să zic că îl aștept. La noi, care muncește are, care nu – nu are nimic”.

Cel de-al doilea sătean, despre care am aflat mai târziu că toată viața și-a dedicat-o culturii din satul Grozești, abia așteptă să vorbească. Se arată dezamăgit, spune că nu s-a așteptat ca Vlad Plahotniuc să procedeze cu ei în așa mod „noi am avut mare bază întrânsu”.

„Nu m-am așteptat că o să ajungem așa cu dl Plahotniuc. Cu și ocazie o fugit el? Înseamnă că de ceva se teme, ceva a făcut ilegal. Vlad Plahotniuc – ei fac un interes oarecare: și pentru dânșii, eu mă gândesc, și ca lumea să nu mai facă gălăgie – ajută. La noi în sat o făcut, pentru că el îi din sat. Acum mă gândesc unde-i dreptatea în țara noastră – la fundul mării”, vorbește dezamăgit.

Bărbatul spune că este îngrijorat de ceea ce urmează să se întâmple și spune în șoaptă, de parcă se teme ca cineva să nu-l audă, că Moldova demult trebuia să se unească cu România „cu România poate era să fie altfel, și acolo sunt hoți, dar poate nu era chiar așa”.

— L-ați mai vota pe Vlad Plahotniuc?

— Mă tem că nu.

Alți deputați reprezintă interesele circumscripției

Am mers la Consiliul Raional Nisporeni, în speranța că de la ei vom afla cum se descurcă circumscripția fără reprezentantul său din Parlament, dar pentru că am ajuns prea târziu, nu prea am avut cu cine discuta. Am întâlnit doar un domn în cabinetul secretarului Consiliului Raional care a negat că el ar fi acela. Însă cert este faptul că domnul se cam încurca în declarații și a spus că pe lângă Vlad Plahotniuc, sunt alți deputați în Parlament care reprezintă interesele circumscripției.

Zilele următoare, am contactat președintele Consiliului, însă acesta nu a răspuns la telefon, la fel ca și vicepreședintele.

Și purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, nu a răspuns ca să ne explice cum o să-și realizeze Vlad Plahotniuc programul electoral în satul Grozești.