Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Casa care nu există

VIDEO Casa care nu există

În scurt timp, o căsuţă din str. Codrilor 10A ar putea ar putea să devină temelia unui imens proiect imobiliar, iar cei patru locatari, printre care un copil minor, ar putea ajunge în stradă. O hotărâre privind evacuarea familiei a fost deja adoptată de prima instanţă la solicitarea foştilor şi actualilor proprietari ai terenului pe care este amplasat imobilul, ÎCS Automard-Service SRL şi FPC Exfactor-Grup SRL. Aceştia invocă că din punct de vedere juridic, locuinţa nu există şi nu a existat, deoarece nu figurează în Registrul Bunurilor Imobile, respectiv familia se află ilegal pe teren privat. Între timp, autorităţile susțin că imobilul constituie o „construcţie neautorizată” şi nu există acte care să confirme că familia Frunza ar avea vreun drept asupra acesteia. În prezent, Svetlana Frunza este vizată într-un dosar penal pentru ocuparea fără drept a unui imobil.

 

Casa a fost repartizată mamei Svetlanei Frunza în 1988, printr-un ordin al directorului fostei întreprinderi de stat BTA-2, drept spațiu de locuit pentru familia angajatei întreprinderii de stat

„În această casă locuim cu copii. Am trei copii. Cel mai mic are 12 ani. Cei mai mari au atins deja majoratul. Părinţii mei au primit această casă în 1974, de la întreprinderea la care munceau – SA „BTA-2” (Baza de Transport Auto nr.2 din Chişinău – n.r.). Mama mea încercase să privatizeze casa, dar nu a reuşit, din cauza actelor, pentru că era nevoie ba de un act, ba de altul. Mai apoi eu, în 2008-2009 şi 2013-2014, am încercat iarăşi. Am umblat, am umblat… Deja îmi permiteau privatizarea casei, dar la Cadastru mi se refuza, pe motiv că a fost privatizată de alte persoane”, explică Svetlana Frunza, care a încercat să privatizeze locuinţa abia în 2014, după ce mama sa decedase.

Casa statului pe teren privat

Casa este amplasată pe un teren de 2,9 hectare care a aparţinut fostei Baze de Transport Auto nr. 2 din Chişinău, întreprindere de stat care a deţinut imobilul doar în gestiune economică, proprietarul de facto fiind statul.

După ce Baza de Transport Auto nr. 2 a fost privatizată, în 2000, zece construcţii existente pe terenul respectiv au ajuns în proprietatea Rel-Impex SRL, nu şi casa în care locuieşte familia Frunza, deoarece imobilul nu figura în Registrul Bunurilor Imobile (RBI), respectiv, a rămas invizibil sub aspect juridic. În 2006, Rel-Impex SRL a privatizat şi terenul aferent construcţiilor. Un an mai târziu, terenul devenea deja proprietatea „Automard-Service” SRL, care, la 17 ianuarie 2018, a vândut terenul către „Exfactor-Grup” SRL.

Casa în care locuiește familia Frunza este proprietate a statului, dar se află pe un teren privat din sectorul Buiucani al capitalei. Pe motiv că nu a fost înregistrat la Cadastru drept bun imobil, astăzi, din punct de vedere juridic, casa este considerată inexistentă

Chiar şi atunci când terenul devenise subiect al tranzacţiilor, familia Frunza locuia în casa respectivă: membrii acesteia au vize de reşedinţă aici, casa este conectată la reţelele tehnico-edilitare. Casa avea iniţial 27,5 metri pătraţi, dar spaţiul locativ a fost extins pe parcursul anilor, iar în jur au fost construite nişte anexe. Până în 2018, foştii proprietari ai terenului, care au obţinut autorizaţii de desfiinţare a altor construcţii din preajmă, nu au solicitat clarificarea statutului juridic al casei şi nu au cerut demolarea acesteia.

În cazul acestei familii, problemele au apărut după ce „Exfactor-Grup” SRL, care construieşte un complex locativ pe terenul alăturat, cumpărase terenul din str. Codrilor 10 A de la „Automard-Service” SRL, urmând să intre în posesia bunului în termen de patru luni, după ce fostul proprietar va asigura că terenul este liber de „obstacole, inclusiv de prezența persoanelor străine”. Între timp, pe numele Svetlanei Frunza este deschis un dosar penal pentru ocuparea, în lipsa unui temei legal, a unui teren cu anexe pe str. Codrilor 10A.

Autorităţile susţin că nu au vreo atribuţie

Pretura Buiucani, în sectorul căreia se află şi strada Codrilor, susţine că nu are vreo atribuţie la această situaţie, deoarece casa nu este inclusă în RBI, nu se află în gestiunea autorităţilor, iar locatarii, din 1988, când le-a fost repartizat imobilul, şi până în prezent nu au semnalat vreo problemă privind statutul construcţiei.

Ion Popa, şeful Serviciului Arhitectură şi Construcţii a Preturii Buiucani, explică că au fost admise mai multe erori, atât la momentul preferctării bonului de repartiţie de către directorul fostei întreprinderi BTA-2, cât şi la etapa privatizării terenului. Respectiv, motivele pentru care astăzi construcţia este considerată inexistentă, sunt generate de deciziile din acea perioadă.

Svetlana Frunza s-a adresat Guvernului R. Moldova și Oficiului Avocatului Copilului privind posibila evacuare a minorului care domiciliază în locuința repsectivă. În timp ce adresarea la consilierul premierului Pavel Filip nu a avut vreun impact, avocatul copilului, Maia Bănărescu, a răspuns că nu există temei de intervenție în situația respectivă

„De la momentul eliberării bonului de repartiţie şi până la ora actuală, nimeni nu a ştiut nimic. Ei nu s-au consultat cu nimeni. Părerea mea, din start, acel director care a eliberat acest bon de repartiţie pe terenul statului, într-o zonă industrială, a admis o încălcare a legislaţiei existente în acea perioadă (1988 – n.r.). Conform actelor normative, este interzisă eliberarea bonurilor de repartiţie, fără schimbarea destinaţiei încăperilor respective. Greşeala se trage până la ziua de azi. Apare o altă întrebare, în 2000, când s-a privatizat întreprinderea, de ce locatarii nu au semnalat problema, nu s-au adresat la organele competente?”, susţine arhitectorul Ion Popa.

„Casa este o construcţie neautorizată şi nu se află în gestiunea nimănui. (…) Dumnealor nu şi-au perfectat actele la timp. Acum, când s-au adresat, nu mai există nici acea întreprindere şi nici casa nu are statut de bloc locativ. Ea nu este inclusă în RBI”, explică Tamara Roşca, şefa Serviciului juridic al Preturii Buiucani.

Chiar dacă nu figurează în RBI, faptul că acest imobil există e confirmat de autorităţi, inclusiv de Agenţia Proprietăţii Publice (APP). În iulie 2018, într-un act semnat de directorul APP, Vladimir Baldovici, se precizează că trei bunuri cu destinaţie locativă: un şopron, un bloc de locuit cu două etaje şi casa din str. Codrilor 10 A nu au fost incluse în capitalul social al fostei SA „BTA-2”, dar au aparţinut acesteia „doar cu drept de gestiune economică”, respectiv imobilele „au rămas în proprietatea statului”. În acelaşi act se spune şi despre faptul că, în conformitate cu „Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente”, valabil la momentul înstrăinării de către Primăria Chişinău a bunului, „terenurile aferente obiectelor transmise în gestiune economică întreprinderilor privatizate nu constituiau obiecte ale vânzării”.

Despre locul amplasării şi suprafaţa pe care o ocupă casa, se indică şi într-un certificat de urbanism informativ, semnat de Primăria Chişinău la 6 martie 2018, unde este ilustrată locaţia casei „L-11” pe planşele de amplasare a imobilelor în municipiul Chişinău. Tot acolo scrie că, deşi este „racordată la reţelele tehnico-edilitare”, „casa de locuit nu este întregistrată în RBI şi documentele juridice lipsesc”. În 2014, într-un act al Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, este indicat numărul cadastral al casei, planul construcţiei şi planul de amplasare a acestuia pe terenul privat, deţinut la acel moment de „Automard-Service” SRL.

În ianuarie, curent, Întreprinderea Municipală de gestionare a fondului locativ nr.16 din Chişinău (ÎMGFL nr. 16) a emis, la solicitarea Svetlanei Frunză, un extras din tabelul nominal şi un extras din fişa locuinţei în care se preciza numele chiriaşului principal şi ale locatarilor din casa amplasată pe str. Codrilor 10 A. Actul a stat la baza deciziei Preturii Buiucani din 14 mai 2018 prin care Svetlana Frunză era declarată în calitate de chiriaş principal al imobilului, după decesul mamei sale. La două luni, Dispoziţia respectivă a fost abrogată, pe motiv că ÎMGFL nr. 16 nu a avut în gestiune niciodată casa.

„Iniţial, Frunză Svetlana a adresat o cerere la Pretură pentru modificarea contractului de închiriere, în legătură cu decesul chiriaşului principal şi a prezentat un extras din Fişa locuinţei, de la Întreprinderea nr. 16, care s-a constatat a fi fals. ÎMGFL nr. 16 a înaintat la noi un demers precum că nu are în gestiune acest bun imobil şi nu a eliberat o astfel de Fişă a locuinţei. Din acest motiv, a fost abrogată Dispoziţia de modificare a chiriaşului”, susţine Tamara Roşca, şefa Serviciului juridic al Preturii Buiucani.

„Eu am putut să le dau extrasele, deoarece casa se află pe teritoriul ce ţine de competenţa noastră. Am înţeles că, pe str. Codrilor 10, este formată o asociaţie, care nu dorea să le dea. Eu le-am dat, dar le-am spus că ei nu se află la balanţa Primăriei. Le-am dat să perfecteze actele la Oficiul Cadastral Teritorial”, explică Mina Doschinescu, managerul ÎMGFL nr. 16, aflat în procedura falimentului.

Singura soluţie în acest caz, susţine Ion Popa, este ca Svetlana Frunza să-şi demonstreze dreptul asupra imobilul în instanţa de judecată: „Dacă are probe, are acte ce demonstrează că obiectul respectiv i-a fost repartizat în bază legală, este instanţa de judecată care trebuie să se implice”.

Avocat: „prin intermediul plângerii penale poţi să faci presiuni”

Şi avocatul Vitalie Enachi, care reprezintă interesele Svetlanei Frunză, susţine că problema a apărut odată cu privatizarea terenului.

„Deci, pe plan cadastral, este arătată casa. Casa are litera „L”, este identificată. A fost măsurată şi are număr cadastral. (…) Problema este a înregistrării casei în RBI, şi cine are dreptul să înregistreze, pentru că dna Frunza şi familia sa are dreptul de a abita, de a locui, ea nu are dreptul de a înregistra în numele statului bunul. Acest lucru e de competenţa APP, care este proprietară”, explică avocatul.

Acesta susţine că, prin intermediul plângerii penale pe numele Svetlanei Frunza, depuse de „Automard-Service” SRL pe motivul „tulburării de posesie”, se încearcă a face presiuni.

Vitalie Enachi, avocatul familiei Frunza, afirmă că soluţia ar fi ca Agenţia Proprietăţii Publice să înregistreze în Registrul Bunurilor Imobile casa respectivă

„În primul rând, prin intermediul plângerii penale, poţi face presiuni. Prin intermediul plângerii penale poţi obţine mai repede documentele. Ei aşa şi au obţinut. Numai noi am arătat unele documente. Numai noi le-am prezentat la poliţie, acolo deja au apărut anumite demersuri, presiuni”, susţine apărătorul Vitalie Enachi, care afirmă că „Automard-Service” SRL a depus şi o plângere pe numele său la Uniunea Avocaţilor, dar că aceasta a fost respinsă de Colegiul Disciplinar.

Avocatul susţine că, la 18 mai curent, Exfactor-Grup SRL a obţinut autorizaţia de desfiinţare a construcţiilor de transport şi comunicaţii, dar şi a depozitului existent pe terenul din str. Codrilor 10 A, nu şi pentru demolarea casei în care locuieşte familia Frunză.

De cealaltă parte, Tamara Roşca, şefa Serviciului juridic al Preturii Buiucani, explică că Legea nr. 163 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie prevede că „se pot executa fără autorizaţie de desfiinţare lucrări de demontare, demolare a construcţiilor care nu sunt înregistrate în RBI”.

„Bunurile care nu sunt înregistrate în RBI sunt demolate fără autorizaţii de desfiinţare. Deci, ei (Exfactor Grup SRL – n.r.) pot să o demoleze cu puterile proprii”, explică Tamara Roşca.

Prima instanţă dispune evacuarea silită

La 13 august, curent, „Automard-Service” SRL, în calitate de reclamant, şi „Exfactor-Grup” SRL, în calitate de coreclamant, au depus o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat evacuarea celor patru membri ai familiei de pe terenul din str. Codrilor 10 A. Agenţii economici au invocat faptul că pârâţii nu deţin „drepturi opozabile în privinţa terenului sau autorizaţie legală privind stabilirea locuinţei pe terenul în cauză, locuinţă care, de jure, nu există şi nu a existat fapt confirmat de datele RBI”.

Totodată, „Automard-Service” SRL susţine că, drept posesor legitim al terenului, nu-şi poate îndeplini obligaţiile de predare a bunului către „Exfactor-Grup” SRL, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2018, respectiv, „pretinsa utilizare de către pârâţi a terenului în interes personal este una ilegală, îndreptăţind proprietarul legitim de a cere încetarea violării dreptului de proprietate şi evacuarea pârâţilor aflaţi ilegal pe terenul său”.

Avocatul Vitalie Enachi susţine că a solicitat atragerea în dosar, în calitate de intervenient accesoriu, a Agenţiei Proprietăţii Publice, deoarece ordinul prin care statul a repartizat familiei casa nu a fost anulat, respectiv membrii familiei Frunza vor putea adresa întrebări proprietarului actual al imobilului, care ar fi statul. Solicitarea a fost respinsă de magistratul în gestiunea căruia s-a aflat dosarul, Petru Harmaniuc.

„Pentru că APP nu înregistrează acest bun, se manipulează cu faptul că el nu există, deşi dreptul de proprietate nu apare în momentul înregistrării(…). În judecată am înaintat un demers prin care am adus probe şi am spus că, având în vedere că e proprietate de stat, haideţi să atragem în calitate de intervenient accesoriu APP, ca să ne spună ce este cu casa aceasta de locuit şi nu doar asta, căci aici apar anumite drepturi şi obligaţii faţă de stat, fiindcă ea a avut un temei legal şi nu a fost anulat, deci nici ordinul de reparţiţie. El este în vigoare. Atunci dna Frunză şi membrii familiei sale vor adresa întrebări către stat”, afirmă apărătorul Svetlanei Frunză.

În dosar a fost solicitată, în calitate de intervenient accesoriu, poziţia Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului Buiucani, având în vedere că în casa respectivă domiciliază şi un copil minor.

Printr-un răspuns oficial, reprezentanţii Direcţiei au solicitat ca, la pronunţarea hotărârii, să se ţină cont în exclusivitate de interesul suprem al copilului minor.

„În conformitate cu prevederile art. 3 alin (1) din Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, la New York, în toate acţiunile care privesc copii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”, se arată în actul prezentat de Direcţie instanţei.

La două săptămâni de la acest răspuns, pe 16 octombrie, curent, magistratul Petru Harmaniuc, de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chişinău, a luat hotărârea de a dispune evacuarea celor patru membri ai familiei, precum şi încasarea a două mii de lei în beneficiul „Exfactor-Grup” SRL cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă judiciară şi încasarea a o sută de lei cu titlu de taxă de stat în beneficiul „Automard-Service” SRL. Hotărârea motivată încă nu a fost citită, decizia fiind cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău.

Între timp, spune Svetlana Frunză, acum câteva săptămâni, s-a trezit cu o parte din gard distrus de buldozerele companiei de construcţie.

„Cu ceva timp în urmă, au încercat să demoleze gardul din faţa casei. Au venit cu excavatorul, dar eu am chemat poliţia. Acest şef mi-a spus: noi, oricum, trebuie să demolăm acest gard, şi casa o vom demola. Cu o săptămână în urmă, eram acasă când am auzit gălăgie şi m-am speriat. Am ieşit, dar spaţiul nu mai era îngrădit… Îmi pare rău de copaci. Aveam o salcie frumoasă, meri. Un singur copac au lăsat doar. Vom vedea ce va urma”, povesteşte Svetlana Frunza.

Exfactor Grup SRL: „Nu cunosc detalii”

Contactat, administratorul „Exfactor Grup” SRL, Vladimir Tonu, susţine că firma sa nu este implicată în litigiul respectiv şi că nu a fost citată în instanţă, iar subiectul privind casa amplasată pe terenul din str. Codrilor 10 A urmează să-l discutăm cu fostul proprietar al terenului „Automard-Service” SRL, care continuă să fie posesor al bunului şi care urmează să soluţioneze această problemă.

Vladimir Tonu, administratorul Exfactor-Grup SRL. Foto: airport.md

„Eu nu sunt implicat în niciun litigiu şi nu pun în discuţie decât relaţia pe care o am pe str. Codrilor 8. Când terenul va fi curat, atunci avem o înţelegere să semnăm un contract de societate. (…) Din câte ştiu, există o hotărâre a instanţei. Nu ştiu detalii. Nu vreau să vă duc în eroare”, susţine Vladimir Tonu.

La rândul său, juristul întreprinderii cu capital străin, „Automard-Service” SRL, Anatolie Şişianu, a acceptat să răspundă în scris la întrebările ZdG, precizând că nu are mandatul administratorului firmei, Constantin Sîli, de a oferi un comentariu în faţa camerei de filmări.

În răspunsul remis pentru ZdG, Anatolie Şişianu susţine că avocatul Vitalie Enachi ar reprezenta pro bono interesele Svetlanei Frunza şi anterior s-a adresat la „Exfactor Grup” SRL cu propunerea de soluţionare amiabilă a „problemei înlăturarii impedimentelor în exerciţiul dreptului de proprietate, punând în discuţie posibilitatea acordarii acestuia în condiţii avantajoase a unei încăperi pentru oficii, în una din construcţiile executate de FPC „EXFACTOR GRUP” SRL”, iar clienta sa nu ar fi fost la curent cu acest lucru. Potrivit juristului „Automard-Service” SRL, avocatul ar fi declarat că va face gălăgie, inclusiv prin mediatizarea în presă a cazului.

„Faptul că Svetlana Frunza şi apărarea acesteia sunt conştiente că nu au un temei legal de a se afla şi de a pretinde un drept de locuinţă într-o construcţie neautorizată, aflată pe terenul proprietate privată, se confirmă şi prin lipsa iniţierii unor procese judiciare privind apărarea pretinsului drept în privinţa spaţiilor considerate de aceasta ca fiind locative”, se arată în răspunsul juristului „Automard-Service” SRL.

Contactat de ZdG, avocatul Vitalie Enachi neagă acuzaţiile şi susţine că nu a avut niciodată astfel de discuţii cu agenţii economici respectivi, iar pe Svetlana Frunza o reprezintă în baza unui contract de prestare a serviciilor, contra cost. La rândul său, Svetlana Frunza susţine că administratorii celor două firme i-ar fi comunicat despre unele pretinse negocieri iniţiate de avocatul său, dar că nu a discutat cu acesta astfel de aspecte.

Complex locativ pe temelia casei

În prezent, între cele trei părţi implicate în litigiu au loc discuţii privind soluţionarea pe cale amiabilă a problemei şi acordarea unui alt spaţiu locativ familiei, în schimbul evacuării sale din casa în care aceasta locuieşte din 1988. Totodată, avocatul Vitalie Enachi precizează că hotărârea primei instanţe urmează a fi contestată la CA Chişinău.

Pe terenul de 2,9 hectare urmează să fie ridicat un complex locativ şi obiecte de utilitate socială. Potrivit arhitectorului-şef al municipiului Chişinău, Sergiu Borozan, Planul Urbanistic Zonal privind valorificarea terenului a fost deja aprobat de Consiliul municipal Chişinău, iar în scurt timp urmează a fi perfectată şi o autorizaţie de construcţie.

Consultări publice la subiect au avut loc la 26 iunie 2018. Proiectul prezentat pentru consultări publice prevedea extinderea complexului locativ care se construieşte pe terenul alăturat, lucrările fiind astăzi în toi.

Potrivit arhitectului sectorului Buiucani, Ion Popa, Exfactor-Grup SRL are obligaţia de a construi o grădiniţă de copii în perimetrul terenurilor respective.