Bețișor despre sentința motivată în dosarul Filat: „Aş aminti cazul funcționarei de la BEM care a fost condamnată la 12 ani, în condițiile unui prejudiciu mult mai mic”
Vineri, 1 iulie, la doar patru zile de la pronunțarea sentinței în dosarul Filat, Galina Moscalciuc, judecătoarea raportoare pe acest dosar, a înmânat părților sentința motivată, care conține argumentele condamnării fostului premier. Doar că, la fel ca și ședințele, sentința nu a fost făcută publică.
Galina Moscalciuc a înmânat părților sentința motivată pe 271 de pagini, precizând că o copie va ajunge și în Penitenciarul nr. 13, la Vlad Filat. Am întrebat-o atunci pe magistrată dacă sentința motivată va fi publicată pe site-ul instituției, așa cum se procedează în celelalte dosare, însă magistrata a evitat să ne răspundă. La scurt timp, procurora Bețișor confirma însă faptul că motivarea sentinței în dosarul Filat nu va fi făcută publică acum.
„Nu cred că o să fie publică, deoarece dacă e să facem o retrospectivă la sentința lui Rusu Ion (cumnatul lui Filat, n.r.), care a fost ședință închisă, nu a fost făcută publică această sentință până când nu s-a pronunțat Curtea de Apel (CA) Chișinău, fapt pentru care suntem într-o situație analogică”, a punctat Adriana Bețișor. Astfel, sentința motivată din dosarul Filat nu a fost făcută publică, pe site-ul Judecătoriei Buiucani fiind accesibil doar dispozitivul sentinței, care anunță că fostul premier a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare.
Adriana Bețișor a făcut o analogie între dosarul Filat și dosarul cumnatului fostului premier, Ion Rusu, condamnat de Judecătoria Buiucani, în noiembrie 2005, la 5 ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de spălare de bani după ce firme administrate de el ar fi obținut credite dubioase de la Banca de Economii. Pe acel dosar, în luna martie 2016, s-a pronunțat și CA Chișinău, menținând sentința în vigoare. Dar, deși Bețișor afirma că sentința este publică, acest lucru nu corespunde realității. Nici reprezentanții Judecătoriei Buiucani, nici cei ai CA Chișinău nu au putut să ne ofere informații despre (ne)publicarea sentinței motivate în dosarul Rusu. Într-un final, oficiali ai Departamentului Administrare Judecătoarească ne-au informat că documentul nici nu a fost oferit pentru publicare, pentru că ședințele din dosar s-au desfășurat cu ușile închise.
Am încercat în mai multe rânduri să discutăm cu Igor Popa și Cristina Bancu, cei doi avocați care l-au apărat pe Filat, despre motivarea sentinței în dosarul clientului lor, însă aceștia au evitat să discute la subiect. Zilele trecute , Igor Popa declara în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV Chișinău că nu va face publică sentința motivată în dosarul clientului său pentru că s-ar putea crea o impresie greșită vis-a-vis de vinovăția acestuia, ținând cont de faptul că ar fi redat doar un punct de vedere. „Vom crea o pagina web unde vor fi publicate mai multe documente, nu doar sentința”, a promis acesta în cadrul emisiunii, fără a menționa când se va întâmpla acest lucru.
„Faptele constatate prin sentinţă denotă culpabilitatea şi pertinenţa probelor administrate şi prezentate instanţei. Totodată, considerăm disproporţională măsura pedepsei aplicate cu gradul prejudiciabil al faptelor imputate. De aceea urmează să contestăm sentinţa în instanţa ierarhic superioară în modul şi termenul prevăzut de lege. Iar ca un exemplu, mediatizat chiar zilele acestea, aş aminti cazul funcționarei de la BEM care a fost condamnată la 12 ani, în condițiile unui prejudiciu mult mai mic, incomparabil cu cel din dosarul Filat, unde condamnarea a fost de doar 9 ani. Spuneam și atunci că această sentință creează o disproporţie și iată că avem chiar și zilele astea confirmarea, prin cazul pe care l-am menționat”, a precizat Adriana Bețișor despre sentința motivată.