Victoria Dunford: „Spitalele R. Moldova arată mai rău decât spitalele din Marea Britanie din timpul Războiului Mondial”
A plecat din R. Moldova acum opt ani, însă rămâne cu gândul la baştină. Trăieşte în Marea Britanie, dar ajută persoanele cu dizabilităţi de la noi. După toată birocraţia cu care s-a confruntat pentru a face aceste eforturi, spune că anume zâmbetele şi „mulţumesc”-ul beneficiarilor o motivează să meargă înainte.
A plecat în Marea Britanie pentru un schimb de experienţă. Şi-a întâlnit, însă, jumătatea şi a decis să rămână. După ce a luat cunoştinţă de sistemul medical britanic, s-a gândit că trebuie să aducă anumite schimbări şi acasă.
„I-am zis că este un englez alintat…”
Victoria Dunford s-a născut la Mihăileni, Râşcani. De mai mulţi ani, este stabilită cu traiul în Marea Britanie. După ce şi-a încheiat studiile la baştină, absolvind Facultatea de Chimie la Universitatea de Stat, în 2006, a plecat, printr-un program de schimb de experienţă, în Marea Britanie. În perioada studiilor, a cunoscut dragostea vieţii sale şi a rămas acolo. S-a stabilit pe Insula Wight, care este situată la sudul Britaniei.
În 2009, a revenit în ţară. Mama sa suferise o intervenţie chirurgicală şi fiica a revenit să-i ofere tot suportul şi îngrijirea necesară. „Am mers cu soţul la spitalul din Bălţi, care, pentru mine, era cât de cât bun, spre deosebire de cel din Râşcani sau din alte localităţi din ţară. Însă pentru soţ a fost un adevărat şoc”, relatează Victoria Dunford. Bărbatul a stat câteva minute, după care a ieşit şi a refuzat să mai intre în instituţia dată. „Mi-a spus atunci că spitalele din R. Moldova arată mai rău decât spitalele din Marea Britanie din timpul Războiului Mondial”, îşi aminteşte Victoria. „L-am privit sceptic. I-am zis că este un englez alintat, că spitalul din Bălţi nu este aşa de rău”, relatează tânăra.
Echipamente britanice în R. Moldova
La un an după aceea, în 2010, Victoria a decis să se încadreze în câmpul muncii. A început să activeze în calitate de asistentă a surorilor medicale la St. Marys Hospital de pe Isle of Wight. A fost prima dată când a luat cunoştinţă de sistemul medical britanic. Atunci a înţeles şocul soţului de acum un an. „Mi-am dat seama că are dreptate. Spitalele din Marea Britanie sunt mult mai avansate, sunt ca şi hotelurile pentru R. Moldova”, relatează Victoria. Acolo, în Marea Britanie, diferă nu doar utilajele medicale, care sunt performante, ci şi atitudinea personalului faţă de pacienţi, cărora li se oferă toată stima şi suportul necesar. Ulterior, a urmat cursuri de specializare pentru surori medicale, activând şi astăzi în sistemul dat.
Ideea creării unui ONG îi aparţine soţului său. „Stând în una din seri în faţa televizorului, John a zis că trebuie să facem ceva. În Marea Britanie, echipamentele se reînnoiesc frecvent, însă multe dintre utilajele medicale retrase sunt încă bune de folosit în continuare şi ne-am gândit să le aducem în R. Moldova”, explică Victoria. Astfel, în acelaşi an, 2010, au început să-şi realizeze ideile. Au pus bazele organizaţiei MAD-Aid, care se descifrează „Make A Difference” (Fă diferenţa, n.r.), şi „Medical Aid Deliver” (Livrarea ajutorului medical, n.r.). Timp de doi ani, au adus opt tiruri cu utilaje medicale. „Unele le-am adus direct, unele prin alte asociaţii. În prezent, însă, suntem în proces de reconstrucţie a unui centru pentru copiii cu dizabilităţi, în Râşcani”, povesteşte directoarea MAD-Aid.
Răsplata – zâmbetul unui copil
Recunoaşte că nu i-a fost uşor. „R. Moldova este un popor tânăr care se dezvoltă cu paşi foarte rapizi. De fiecare dată când mă întorc acasă văd ceva nou, dar sunt proceduri care pot fi simplificate, cum ar fi ştampilele acestea, care nu se mai folosesc în ţările din Vest. În R. Moldova, însă, în sistemul public, practic nu se foloseşte internetul, e-mailul, datorită căruia nu ar mai trebui să mergem din instituţie în instituţie pentru a colecta semnături şi ştampile. Pentru a aduce un tir cu echipament medical, înainte de a-l încărca din Marea Britanie, e nevoie de 30-40 de hârtii aici, care trebuie să fie colectate în diferite ministere”, enumeră fondatoarea MAD-Aid. „Este o procedură necesară, care asigură fondatorii şi sponsorii că echipamentul va ajunge la locaţia stabilită, că nu va fi vândut etc. Pe de altă parte, este foarte birocratic. De ce nu s-ar putea să mergi la un ghişeu unic ca să perfectezi toate aceste acte?”, se întreabă Victoria Dunford.
Dificultăţile cu care se confruntă în Marea Britanie ţin doar de adunarea de fonduri, dar şi aceasta din cauza că „mai am un serviciu şi sunt limitată în timp, însă oamenii sunt foarte receptivi. Cred că este cea mai importantă ţară din Europa după donaţiile făcute”, declară Victoria. Susţine că răsplata cea mai mare este „zâmbetul unui copil care nu a avut un cărucior şi abia acum are posibilitatea să iasă şi el afară, să vadă copacii şi să-şi cunoască semenii. Din păcate, există o limită în ceea ce poţi să faci, şi asta doare. Ne-am dori să facem mai multe decât ne permite timpul şi resursele. Zâmbetele şi acel „mulţumesc” al beneficiarilor te motivează să mergi înainte”, susţine Victoria Dunford, fondatoarea şi directoarea organizaţiei MAD-Aid.
