Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Rolul unui fost viceministru MAI…

Rolul unui fost viceministru MAI în coruperea deputaţilor

463-vitalie-burlacu-1Ghenadie Cosovan, fost viceministru de Interne, recunoaşte că a colaborat cu Centrul Naţional Anticorupţie în dosarul coruperii deputaţilor. Totodată, deşi în presă s­a vehiculat faptul că Vitalie Burlacu, ar fi fost ajutorul fostului ministru, Gheorghe Papuc, sau că nu ar fi deţinut o poziţie oficială în MAI, ZdG a aflat că acesta a ocupat mai multe funcţii oficiale în cadrul Internelor, ultima dată fiind chiar ajutorul lui Ghenadie Cosovan, cel pe care l­-a telefonat să-­i propună coruperea deputaţilor.

463-vitalie-burlacu-4Pe 7 martie 2014, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Procuratura Anticorupţie (PA) anunţau că au reţinut în flagrant două persoane, bănuite că au încercat să corupă deputaţi din actuala coaliţie. Aceştia ar fi fost gata să plătească câte 250 de mii de USD pentru ca unii aleşi ai poporului să părăsească partidele lor, componente ale Coaliţiei Pro­ Europene. Ulterior, pe 13 martie, CNA a mai anunţat că, într-­o bancă din capitală a fost găsită suma de 500 de mii de euro, într-un safeu închiriat de către Irina Baglai, una din cele două persoane reţinute. Irina, împreună cu Vitalie Burlacu se află şi acum în arest, unde vor rămâne, cel puţin, până la începutul lunii aprilie.

„Da, am colaborat cu CNA”

463-vitalie-burlacu-5În momentul în care cei doi au fost reţinuţi de către ofiţerii şi procurorii anticorupţie, CNA a pus la dispoziţia presei, pe lângă imagini de la flagrant, o înregistrare audio în care o voce asemănătoare cu cea a lui Burlacu discută cu un intermediar, care urma să ducă banii deputaţilor. Discuţia se referă la locul întâlnirii de a doua zi, când urmau să fie transmişi banii, dar şi la deputatul care urma, teoretic, să fie corupt. În înregistrare este pronunţat numele deputatului Partidului Liberal Reformator (PLR), Anatol Arhire, care, conform intermediarului, era deja „acontat”. Vocea intemediarului este a lui Ghenadie Cosovan, care a deţinut funcţia de viceministru al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ultima dată în perioada 2008—­2009.

Contactat în repetate rânduri de către ZdG, într­-un final, Ghenadie Cosovan a recunoscut că a fost persoana care a colaborat cu CNA pentru a-­i reţine pe cei care doreau coruperea deputaţilor. Cosovan însă nu a dorit să ofere mai multe detalii, precizând doar că dosarul nu este unul fabricat. „Da, eu am fost cel care a anunţat CNA-ul despre tentativa de mituire a deputaţilor şi am colaborat ulterior cu ofiţerii anticorupţie. Am semnat pentru a nu divulga secretul urmăririi penale. Una pot să spun. Tot ce s­-a făcut din partea mea au fost acţiuni care erau sub acoperirea Codului de Procedură Penală”, ne­-a spus acesta.

463-ghenadie-cosovanBurlacu a fost ajutorul lui Cosovan

Deşi Cosovan nu a dorit să ne ofere detalii despre operaţiune, ZdG a aflat din surse sigure că Vitalie Burlacu încerca să-­i propună acestuia participarea la mituirea deputaţilor încă în ianuarie. Surse din cadrul anchetei susţin că Ghenadie Cosovan, l­-ar fi înregistrat pe acesta la telefon şi ar fi mers cu acea înregistrare la Viorel Chetraru, directorul CNA. Astfel a început operaţiunea. Totuşi, deşi procurorii şi ofiţerii anticorupţie anunţau în conferinţa de presă că deputatul care urma să fie corupt trebuia să anunţe în acea zi că părăseşte fracţiunea din care face parte, mai multe surse au declarat pentru ZdG că Ghenadie Cosovan nici măcar nu a discutat cu Anatol Arhire, ci doar l­-a făcut pe Burlacu să creadă că s­-a înţeles cu deputatul. Aceleaşi surse din cadrul anchetei ne asigură că banii proveneau din Rusia, iar despre tentativa de mituire cunoşteau persoane importante de acolo.

De ce totuşi Burlacu ar fi apelat anume la Cosovan pentru ajutor în coruperea parlamentarlor? Deşi anterior, în presă s­-a vehiculat ideea precum că Vitalie Burlacu a activat în cadrul MAI, fără a avea vreo funcţie oficială, ZdG a aflat că lucrurile stau cu totul altfel. Astfel, Burlacu a ocupat mai multe funcţii în cadrul MAI în perioada comunistă, inclusiv în cadrul Direcţiei Securitate Internă fiind totuşi specialist în tehnologii informaţionale. În ultima sa perioadă la ministerul condus atunci de Gheorhe Papuc, Burlacu a fost chiar ajutorul lui Ghenadie Cosovan. De aici şi legătura dintre cei doi şi încrederea pe care Burlacu o avea în Cosovan, care se afişa în ultima perioadă ca un promotor al partidelor pro­europene.

463-vitalie-burlacu-27 aprilie, scheme şi maşini de lux

Numele lui Vitalie Burlacu a devenit cunoscut în timpul protestelor din aprilie 2009, când a fost fotografiat lovind tineri protestatari, prin procedee de karate. Vitalie Burlacu apare şi într­o schemă de contrabandă cu carne, făcută publică în 2009, de Viorel Chetraru, directorul CNA, alături de alţi exponenţi ai guvernării comuniste, printre care Igor Dodon şi Iurie Muntean, pe atunci, deputaţi în partidul lui Voronin. Interesant este faptul că, Burlacu, după evenimentele din aprilie 2009, pentru a evita anchetările, a stat o perioadă în Rusia. După revenirea în R.Moldova, acesta se plimba cu maşini care valorează peste 100 de mii de euro, deşi nu este angajat oficial.

463-irina-baglai-1Avocatul lui Burlacu, Anatolie Ceachir, care îl apără şi pe Ion Perju, poliţistul învinuit de moartea lui Valeriu Boboc în timpul evenimentelor din aprilie 2009, a evitat să discute cu noi. Angela Munteanu, avocata Irinei Baglai susţine însă că „dosarul penal este o poveste aranjată, dar care are multe cusururi. Din materiale la care are acces apărarea nu există nicio probă că Irina Baglai a avut chiar cea mai nesemnificativă participare la coruperea deputaţilor. Până astăzi, procurorii nu au identificat deputaţii care urmau, chipurile, a fi corupţi. Consider că aplicarea măsurii preventive este o ilegalitate, sub presiunile politicului. Intenţionez să atac hotărârea de arestare la Curtea Europeană şi statul riscă să fie din nou condamnat”, zice Munteanu.

Elementele unui dosar controversat

Dosarul penal privind coruperea deputaţilor este unul cu elemente mai mult decât ciudate.

  1. Momentul în care Vitalie Burlacu a fost adus la CNA. Reprezentanţii instituţiei au avut grijă ca presă să asiste la acel moment.
  2. Declaraţia procurorilor că deputatul vizat urma să anunţe plecarea din partid în acea zi. Procurorii ştiau că acesta n­a fost măcar contactat de intermediar.
  3. CNA, în premieră, a pus la dispoziţia presei o înregistrare audio în care doi bărbaţi (Cosovan şi Burlacu), vorbesc despre coruperea deputaţilor. De obicei, probele la dosar nu sunt niciodată făcute publice sau, şi mai mult, oferite presei.
  4. La conferinţa de presă organizată de CNA a participat adjunctul procurorului Anticorupţie, Adrian Popenco, cunoscut după ce a
    In different. Lines color skin found knew generaldrugstore.com domain fantastic definitely it my quality.

    instrumentat la etapa iniţială dosarul fostului şef de la FISC, Nicolae Vicol, despre care s­a spus în nenumărate rânduri că ar fi fost unul la comandă.

  5. În momentul în care, unele surse sugerau că în spatele coruperii deputaţilor ar sta controversatul Veaceslav Platon, CNA dădea publicităţii imagini video cu 500 de mii de euro găsiţi într­un safeu dintr­o bancă, arendat de Irina Baglai. Deşi nu oferea numele băncii, din imaginile puse la dispoziţie reprezentanţilor mass­media, se puteau observa ştampilele a două bănci din R. Moldova: Energbank şi Moldindconbank, ultima fiind controlată de familia lui Veaceslav Platon.

Eduard Harunjen, şeful PA, respinge însă categoric afirmaţiilor celor care pun la îndoială veridicitatea dosarului. „Dacă împărtăşiţi poziţia unei părţi a societăţii care spune că aceasta este o lovitură de teatru, aşteptaţi rezultatele anchetei. Este o reacţie bolnavă a societăţii şi nimeni nu a spus nimic de bine despre CNA sau PA, când de fapt a fost o operaţiune foarte complicată şi o premieră pentru R. Moldova. Suntem patologici bănuitori. De ce trebuie cineva să­şi bată joc de munca cuiva?”, se întreabă procurorul, care susţine că dosarul este unul cu foarte multe probe.

Dosarul, în judecată până la finele lunii

Deputatul PLR, Anatol Arhire afirmă că a fost audiat de către procurorii anticorupţie. „I­-am spus procurorului că nu am nicio implicare”. Deşi în conferinţa de presă în care anunţau reţinerea persoanelor care încercau să corupă deputaţi, procurorii şi ofiţerii anticorupţie anunţau că deputatul care urma să fie corupt ştia despre asta şi chiar urma să anunţe în acea zi că părăseşte partidul şi fracţiunea, în timpul audierilor, Arhire susţine că procurorii nu au invocat faptul că el ar fi ştiut. „În rest, o să aflaţi mai multe, joi (astăzi, n.r.), la conferinţa mea de presă”, ne­-a spus deputatul, fără a intra în detalii. Discuţiile despre tentativele de corupere a deputaţilor au început pe 14 februarie, când doi deputaţi, Valentina Stratan din PD şi Iurie Chiorescu din PLDM au anunţat că s­a încercat coruperea lor, cerându­li-­se să iasă din actualele partide pentru a forma o nouă fracţiune. Iurie Chiorescu ne-­a spus că a fost audiat, marţi, 18 martie, de către ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) şi de către ofiţerii CNA.

„Mă bucur că s­-au activizat şi am încredere că vor face treabă”, ne-­a zis deputatul. Acesta afirmă că, din câte a înţeles de la procurori, dosarul în care a fost audiat nu are legătură cu dosarul reţinerii lui Burlacu şi Baglai. „Din câte am înţeles, la noi e mai dificil. După ce am anunţat despre tentativă, spiritele s­au liniştit. Ăsta a fost şi scopul meu”, zice Chiorescu.

Eduard Harunjen, şeful PA, ne-­a declarat că acum, se lucrează la acest caz şi că, cel mai probabil, până la sfârşitul lunii, dosarul va fi trimis în judecată. Harunjen afirmă că, deocamdată, procurorii nu au reuşit să depisteze cine sunt persoanele care s-­ar afla în spatele celor doi reţinuţi, dar susţine că se fac toate eforturile pentru a „afla adevărul”. Totodată, alte surse din organele de drept afirmă că, în următoarea perioada, vor urma alte acţiuni de corupere a deputaţilor.