Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe parcursul lunii noiembrie 2014, peste 13 miliarde de lei au fost scoși de la Banca de Economii (BEM), Banca Socială (BS) și Unibank și transferați pe conturi din străinătate. Pe 27 noiembrie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci este furată și incendiată. La 9 decembrie este găsit mort, în garajul din curtea casei sale, Ion Butmalai, fost deputat și secretar al Comisiei parlamentare pentru securitate națională. Peste mai puțin de două luni, la 25 ianuarie 2015, Mihai Bologan, șef de secție la Banca Națională (BNM) și membru al Comisiei secrete privind anchetarea dispariției miliardului, este găsit intoxicat cu monoxid de carbon în propriul apartament, iar la 14 februarie 2015, un angajat al BEM se sinucide împușcându-se cu arma pe care o deținea legal.
Subiectul deceselor suspecte de după „furtul miliardului” a revenit, în aceste zile, în actualitate după ce Mihail Gofman, fost șef adjunct al Departamentului spălării banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), a făcut mai multe dezvăluiri în acest sens în cadrul unei emisiuni televizate de la TV7. Gofman a lăsat să se înțeleagă că mai multe persoane care dețineau informații despre dispariția banilor ar fi fost supuse intimidărilor și presiunilor, iar unii dintre ei chiar au sfârșit tragic.
„Aveam suspiciuni mari că cele trei decese nu au fost întâmplătoare”
Printre numele rostite în cadrul emisiunii s-au regăsit cel al fostului deputat Ion Butmalai, al unui fost angajat al BEM, dar și al lui Mihai Bologan, fost șef de secție în cadrul BNM. Despre acesta din urmă Gofman spune că ar fi fost membrul unei comisii secrete de anchetă a dispariției miliardului din care făceau parte și specialiști din alte structuri ale statului precum CNA, SIS, ME, MF, MAI sau MJ.
După declarațiile lui Gofman și Sergiu Sagaidac, fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, a publicat un mesaj în care vorbește despre mișcările dubioase de la Banca Socială din a doua jumătate a anului 2014, dar și despre intimidările la care a fost supus imediat după ce şi-a dat demisia. Sagaidac face referire și la decesele despre care relata Gofman. Fostul angajat al Băncii Sociale spune că avea suspiciuni mari că cele trei decese nu au fost întâmplătoare, ca urmare a unor incidente banale sau sinucideri.
Anterior, și Renato Usatîi, primar de Bălți, lider al formațiunii „Partidul Nostru”, anunța că a intrat în posesia mai multor documente, inclusiv corespondență secretă, în care se vorbea despre furtul miliardului și persoanele care ar fi avut de suferit în consecință. „Aici este scris că, la 26.01.2015, familia lui Mihai Bologan, șeful Direcției management și securitatea informațională din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, a fost găsită intoxicată cu monoxid de carbon în propria casă situată pe strada Studenților. El era din comisia privind elucidarea furtului miliardului. Un alt exemplu de acest fel se referă la șoferul unei autospeciale de la BEM. Aici scrie că șoferul, căruia i-a fost furată în noiembrie 2014 mașina blindată destinată pentru transportarea arhivei celor trei bănci, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, s-a sinucis cu pistolul propriu pe data de 14 februarie 2015. Au murit în condiții suspecte”, spunea Usatîi la mijlocul lunii aprilie, curent.
Șef de direcție de la BNM, intoxicat cu monoxid de carbon
Potrivit lui Gofman, Mihai Bologan, specialist în domeniul tehnologiilor informaționale, era șeful unei secții din cadrul BNM și, totodată, membru al comisiei secrete privind anchetarea dispariției miliardului. „Era șeful direcției generale IT și verificarea tranzacțiilor financiare interdependente unei afaceri. Cine cunoaște sistemul de combatere și prevenire a spălării banilor știe că persoana în cauză imediat identifica tranzacții suspecte sau legături în cazul unor afaceri dubioase”, spunea Gofman despre Bologan.
În noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2015, Mihai Bologan, de 31 de ani, a murit în propriul apartament, intoxicat cu monoxid de carbon. Soția și fiica, în vârstă de 3 ani, au ajuns în comă la spital, dar ulterior și-au revenit. Deși presa a relatat pe larg despre acest incident, la acel moment, nu se cunoștea că victima deținea o funcție importantă la BNM și că era membrul acelei comisii secrete.
A doua zi după tragedie, la 26 ianuarie 2015, pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Aflat inițial în gestiunea procurorei Alina Nicolaev, de la Procuratura sectorului Râșcani, dosarul a trecut apoi la procurora Daniela Buinovschi, iar recent, după plecarea acesteia în concediu de maternitate, dosarul a ajuns pe masa unui al treilea procuror. Daniela Buinovschi ne-a spus că este pornită urmărirea penală în legătură cu încălcarea regulilor în construcții care au dus la decesul persoanei, iar ofițerul de urmărire penală care se ocupă de acest caz ne-a declarat că este prematur de a spune care au fost cauzele exacte ale intoxicării și că va fi numită o comisie de experții care va stabili cine se face vinovat de defecțiunile apărute la utilajele energetice și, prin urmare, de scurgerea de monoxid. Dosarul se află în prezent la procuratură.
Angajat BEM – suicid în propriul apartament
Un alt deces suspect, survenit în perioada imediat următoare „dispariției miliardului”, a avut loc la 14 februarie 2015, la Hâncești. Presa locală a scris atunci că, potrivit declarațiilor soției, bărbatul, de 60 de ani, angajat al BEM, a venit acasă de la serviciu în jurul orei 12:00, a luat pistolul de model Makarov, pe care îl deţinea legal, şi s-ar fi împuşcat în cap, decedând pe loc.
După cum afirma, acum două luni, primarul de Bălți, Renato Usatîi, bărbatul care s-a sinucis era tocmai persoana care, în noiembrie 2014, transporta actele de la cele trei bănci în mașina furată și incendiată.
Potrivit informațiilor din Raportul Kroll, întocmit ca urmare a investigațiilor fraudelor bancare din R. Moldova, pe 26 noiembrie 2014, după un ordin al conducerii BEM, o serie de documente trebuiau să fie transportate la o arhivă a Unibank din Hâncești. Actele, în original, conțineau date despre credite și transferuri de bani. Acestea erau împachetate în 12 saci și încărcate într-o mașină ce aparținea „Klassika Force” – firmă de pază afiliată lui Ilan Șor, președintele de atunci al BEM.
A doua zi, pe 27 noiembrie 2014, „Klassika Force” i-a informat pe reprezentanții BEM că mașina a fost furată, după care incendiată cu tot cu documente. În raport se mai spune că este suspect cum un număr atât de mare de acte erau stocate până atunci la sediul central al BEM și niciodată nu s-a inițiat un proces de transportare a lor spre arhivă. De asemenea, nu este clar de ce pentru transportarea documentelor a fost utilizată o mașină a unei companii terțe din moment ce BEM dispunea de suficiente mijloace proprii de transfer a documentelor.
Am încercat să aflăm dacă angajatul BEM care s-a sinucis și persoana care se ocupa de transportul documentelor este una și aceeași și dacă oamenii legii au stabilit motivele care l-au determinat pe bărbat să se împuște. Reprezentanții Procuraturii Generale ne-au direcționat către procurorul raionului Hâncești, Remus Moroz. Acesta, însă, după cum avea să ni se comunice ulterior din anticamera Procuraturii Hâncești, se află în concediu și, pe tot parcursul zilei de miercuri, avea telefonul mobil de serviciu închis. Totodată, Alexandru Musteață, responsabil de evidența dosarelor în cadrul Procuraturii Hâncești, a refuzat să ne ofere date despre acest caz, solicitând înaintarea unei cereri de informație în formă scrisă.
Moartea „clasată” a deputatului Butmalai
La 9 decembrie 2014, fostul deputat liberal-democrat și secretar al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Ion Butmalai, a fost găsit fără suflare în garajul din curtea locuinţei sale din Cahul. Alături de corpul neînsufleţit al acestuia a fost descoperit un pistol deţinut legal de fostul deputat. Procuratura a deschis atunci un dosar penal pentru omor, dar nu a exclus nici versiunea unui suicid. După 11 luni de anchetă, la 27 octombrie 2015, Procuratura Cahul a emis o ordonanţă de clasare a dosarului inițiat pe faptul morţii lui Butmalai. Astfel, urmărirea penală în cazul morții fostului deputat liberal-democrat a încetat, concluzia fiind că Ion Butmalai s-a sinucis.
În aceeași emisiune televizată de la TV7, fostul angajat al CNA, Mihail Gofman, spunea despre Ion Butmalai că „deținea informații din prima sursă referitor la ceea ce se petrece în sistemul bancar și nu numai”.
După decesul fostului deputat, avocata familiei Butmalai, Ana Ursachi, a susținut în permanență că acesta nu s-ar fi sinucis, ci a fost omorât, deoarece intenționa să susțină o conferință de presă în care urma să facă publice mai multe informații, inclusiv despre furturile din sistemul bancar, ce-i vizau pe mai mulți oameni politici importanți de la noi.
În activitatea sa de deputat, Ion Butmalai s-a remarcat prin declarații și luări de atitudine în mai multe cazuri de rezonanță precum vânătoarea din Pădurea Domnească, monitorizarea de către Interpol a lui Vlad Plahotniuc sau atacurile raider asupra băncilor şi companiilor din R. Moldova.