Judecătorul Garri Bivol, „iertat” de CSM
Marţi, 20 noiembrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a audiat nota informativă a Inspecţiei Judiciare pe marginea petiţiei avocatului Roman Chizilov, la acţiunile judecătorului Garri Bivol.
Petiţia se referea la faptul că Bivol, pe timpul când era judecător de instrucţie, a emis două încheieri, teoretic identice, în cazul lui Eugen F., tânărul învinuit de implicare în dublul asasinat de pe traseul Ialoveni-Chişinău, din septembrie 2010, în care diferă, însă, termenul de detenţie. O încheiere, în care se stipula termenul de “60 de zile”, a intrat în posesia avocatului, imediat după şedinţa de judecată. Alta, în care nu era menţionat niciun termen, la scurt timp, a fost trimisă procurorului.
Raportorul Boris Negru a rezumat nota Inspecţiei Judiciare, în prezenţa magistratului Garri Bivol, dar şi a avocatului Roman Chizilov. Negru menţiona că, la mijloc, ar fi o greşeală mecanică, admisă de judecător.
„Această încheiere, în care se menţionează termenul de 60 de zile, se vede că ea a fost într-un singur exemplar. Şi procurorul, şi Penitenciarul nr.13, şi Spitalul de Psihiatrie au primit o încheiere legală, pentru că legea nu prevede ca instanţa să indice un termen, aceasta fiind la discreţia exclusivă a instituţiei medicale. Ei decid când anume persoana poate fi eliberată. Credeţi-mă, vă rog, că dacă eram conştient de faptul că am emis o încheiere ilegală, puteam emite o altă încheiere din oficiu, pentru corectarea greşelii, fără sintagma 60 de zile. Acea zi în care am emis încheierea a fost una foarte încărcată, în care figurează 47 de autorizări şi percheziţii, 7 dosare civile, 3 dosare penale, 2 mandate de arest… Era o zi foarte încărcată”, s-a scuzat Bivol.
Dumitru Visterniceanu, membru al CSM, l-a întrebat pe Bivol dacă, după ce a apărut încheierea, a încercat să stabilească de unde s-a luat a doua încheiere, cu sintagma “60 de zile”. “Cum a apărut ea? Ştiţi foarte bine că volumul mare de lucru nu vă scuteşte de răspundere”, a remarcat Visterniceanu. “Dle judecător, nu am făcut o investigaţie specială…” “Acceptaţi că această încheiere a fost formulată undeva, prin cancelarie, prin altcineva, fără înştiinţarea d-stră, iar d-stră, automat, aţi semnat-o. Sau special d-stră aţi făcut asta?” “Nu cred că ea a fost întocmită în altă parte decât la mine în birou. Nu a fost niciodată aşa ceva şi nici mai departe nu va fi. Poate, iniţial, am crezut că e pe termen internarea, iar după ce am consultat legea, am văzut că aceasta nu prevede un termen anumit. Am redactat-o, dar nu în modul care trebuia”, a mai spus Bivol.
Roman Chizilov a încercat să-şi expună şi el poziţia, dar membrii CSM nu i-au permis. După câteva minute de deliberări, aceştia au decis a-l “atenţiona pe judecătorul Garri Bivol asupra respectării procedurii de eliberare a copiilor actelor”. “Să nu mai faceţi aşa ceva”, l-a atenţionat Nichifor Corochii, preşedinte interimar al CSM. “Vă mulţumesc. Nu s-a întâmplat până acum, nu se va întâmpla nici de acum înainte”, a spus Bivol, plecând.
Roman Chizilov crede că “am asistat la un act de indiferenţă totală faţă de actul de justiţie din R. Moldova. Cei care trebuie să cureţe sistemul judecătoresc de persoane corupte şi incompetente nu îşi îndeplinesc sarcina fundamentală. Ei sunt gata să creadă mai mult unor cuvinte decât unei expertize grafoscopice, efectuate de o instituţie abilitată”. Avocatul crede că, în acest caz, am avut de-a face cu o falsificare a unui act judecătoresc, la care au participat inclusiv procurorii.