Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Filat şi Şor: Faţă-n faţă…

Filat şi Şor: Faţă-n faţă în sala de judecată

Miercuri, 2 martie 2016, în dosarul Filat, a fost audiat Ilan Şor, om de afaceri şi actual primar de Orhei, care acum cinci luni a declarat anchetatorilor că ex-premierul Vlad Filat ar fi extorcat de la el, pe parcursul mai multor ani, mită în valoare totală de 250 de milioane de dolari. Şor a venit la judecătoria Buiucani însoţit de paza sa de corp şi a refuzat să discute cu presa atât înainte de şedinţa de judecată, cât şi după. La judecătoria Buiucani au fost prezenţi şi cinci deputaţi liberal-democraţi, care au cerut eliberarea lui Filat din izolator, oferindu-se, la fel ca şi colegii lor socialişti în cazul lui Grigore Petrenco, în calitate de garanţi. Magistraţii însă au respins doleanţa aleşilor poporului, considerând-o neîntemeiată.

Ilan Şor a ajuns la Judecătoria Buiucani în jurul orei 11.00, flancat de mai mulţi bodyguarzi. Acesta promitea să discute cu presa imediat după ce va fi audiat. Acest lucru, însă, nu s-a mai întâmplat, primarul de Orhei ieşind din sală aşa cum a intrat, păzit de gărzile sale de corp şi fără a face vreo declaraţie. În una din pauzele din proces, întrebat ce a declarat Şor judecătorilor, Vlad Filat a răspuns: „Minciuni ca de obicei”. Înainte de şedinţă, întrebat de jurnalişti când va face declaraţiile promise anterior arestării, Filat a replicat: „Când voi avea posibilitatea, dar foarte degrabă”.

Declaraţiile secrete ale martorului „dubios” Ilan Şor

Igor Popa, unul din avocaţii lui Filat, a declarat presei că Şor ar fi citit de pe foaie mărturiile din dosar, iar la runda de întrebări a plecat din sală. „Noi, apărarea, ne-am convins încă o dată că acest personaj dubios, Ilan Şor, nu reprezintă un martor în acest dosar. Declaraţiile pe care a început să le facă în instanţă nu sunt credibile. Dumnealui a început să citească de pe foaie, asculta sugestiile avocaţilor săi şi, atunci când au apărut întrebări concrete, dumnealui s-a pierdut şi a solicitat să părăsească sala de şedinţe invocând un motiv, după părerea noastră inventat, că trebuie să participe la o manifestaţie la Orhei”, a declarat Popa după încheierea şedinţei de judecată. El a mai spus că a depus o cerere prin care solicită instanţei ca declaraţiile făcute de către Şor în faza de urmărire penală şi care au stat la baza pornirii dosarului penal să fie considerate nule din trei considerente: „pentru că aceste declaraţii s-au luat în rusă, în lipsa interpretului (traducătorului, n.r.); aceste declaraţii s-au luat la sediul lui Şor fără o ordonanţă motivantă a procurorului din care să reiasă necesitatea deplasării procurorului la sediul lui Şor; acea declaraţie conţine o dată diferită decât la sfârşitul paginii scrisă cu holograf”, a mai declarat avocatul lui Filat.

557-betisorLa rândul său, în declaraţiile oferite presei imediat după şedinţa de judecată, procurorul Adriana Beţişor nu a spus ce a declarat Şor în cadrul audierilor în şedinţa de judecată, specificând că „nu în zadar şedinţa a fost declarată una închisă, pentru a nu ştirbi ceea ce este în urmărire la organul de urmărire penală”. Cu toate acestea, Adriana Beţişor a precizat că Ilan Şor şi-a menţinut totalmente declaraţiile făcute anterior în autodenunţ.

Deputaţi garanţi în schimbul eliberării lui Filat

După audierea lui Ilan Şor, cinci deputaţi liberal-democraţi au fost invitaţi în sala de judecată. Grigore Cobzac, Tudor Deliu, Vadim Pistrinciuc, Angel Agache şi Maria Ciobanu au depus, la fel ca deputaţii socialişti acum două săptămâni în dosarul fostului deputat Grigore Petrenco, o cerere prin care se ofereau să fie garanţii fostului premier, cerând în schimb eliberarea lui Filat din izolator şi plasarea sa în arest la domiciliu.

„Cinci deputaţi din fracţiunea noastră, numărul maxim conform legii, au depus o garanţie personală privind schimbarea măsurii de arest preventiv a domnului preşedinte Filat. Acesta este un drept legal al nostru. Considerăm că arestul preventiv este unul îndelungat şi abuziv. Vlad Filat nu este condamnat, de aceea poate să-şi petreacă timpul cu familia sa. Noi am utilizat acest drept legal şi sperăm ca instanţa să ţină cont de acest lucru. Deşi, dacă mă întrebaţi pe mine personal, pot să vă spun că nu cred că acest lucru se va întâmpla, pentru că avem ceea ce avem”, a declarat Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM, după depunerea solicitării.
Rămâne în izolator

Potrivit deputatului Pistrinciuc, Vlad Filat nu ar reprezenta un pericol public şi nici nu are cum să influenţeze procesul. „Aţi văzut şi singuri că toate părţile sunt foarte bine protejate”, a adăugat Pistrinciuc, referindu-se la apariţia lui Ilan Şor, la Judecătoria Buiucani, înconjurat de bodyguarzi. „Consider că această pază excesivă e pentru a face presiune psihologică, inclusiv faptul că procesul nu este unul public, aşa cum au remarcat şi raportorii străini anterior”, a mai precizat Pistrinciuc. Amintim că în perioada 22-23 februarie 2016, co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj şi Ögmundur Jonásson, au efectuat o vizită de documentare în R. Moldova. În urma acestei vizite, raportorii au declarat că procesul de judecată în dosarul lui Vlad Filat este unul de interes public, prin urmare şedinţele ar trebui să se desfăşoare cu uşile deschise, dar nu cu uşile închise, cum au loc în prezent.

După deliberări, judecătorii au decis, însă, să respingă solicitarea celor cinci deputaţi. Adriana Beţişor, procurorul care instrumentează dosarul Filat, a declarat presei că judecătorii au respins ca neîntemeiată cererea aleşilor poporului. Tot ca neîntemeiată a fost respinsă şi cererea de recuzare a procurorului Adriana Beţişor, depusă de către avocaţii lui Filat.

557-dosar-filatCronologia evenimentelor din dosarul Filat

Fostul prim-ministru al R. Moldova şi preşedintele PLDM, Vlad Filat, a fost reţinut la 15 octombrie 2015 după un autodenunţ al omului de afaceri Ilan Şor, în care acesta din urmă mărturisea anchetatorilor că, pe parcursul mai multor ani, i-ar fi oferit lui Filat mită de 250 de milioane de dolari. După acest autodenunţ, procurorul general, Corneliu Gurin, a solicitat ridicarea imunităţii lui Filat. Propunerea a fost votată de 79 de deputaţii, iar ex-premierul a fost reţinut pentru 72 de ore. La 18 octombrie 2015, acesta a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă. La 23 octombrie decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău, iar pe data de 11 noiembrie, judecătorii au acceptat demersul procurorilor anticorupţie, care au cerut prelungirea mandatului de arest a deputatului PLDM, Vlad Filat, cu încă 30 de zile, până pe 14 decembrie. La 10 decembrie 2015, magistratul Mihail Diaconu a aprobat demersul procurorului Adriana Beţişor privind prelungirea termenului de arest preventiv cu 30 de zile, adică până la 13 ianuarie 2016. Atunci, Adriana Beţişor a declarat că în cazul în care fostul premier ar fi cercetat în libertate, ar exista anumite riscuri că acesta ar putea influenţa mersul anchetei. La 5 ianuarie, Judecătoria Buiucani a prelungit cu încă 90 de zile mandatul de arest.

Menţionăm că, în acest dosar, dat fiind faptul că s-a autodenunţat, Ilan Şor este protejat de prevederile Codului Penal şi nu are decât statut de martor.