Ziarul de Gardă 2015. Raport de activitate
În anul 2015, ZdG a editat, a tipărit şi a distribuit 48 de numere de ziar, în fiecare număr fiind publicate investigaţii, reportaje şi interviuri care au abordat cele mai importante probleme ale R.Moldova: corupţia, impunitatea, sărăcia, interesele clientelare ale demnitarilor. Pe parcursul acestui an, reporterii ZdG au soluţionat mai multe cazuri sociale, au praticipat la campanii de ajutorare, au primit premii şi au călătorit în mai multe ţări.
În 2015, ZdG a publicat circa 200 de articole de investigaţii. Acestea au vizat în mare parte premierii pe care i-a avut R.Moldova pe parcursul acestui an, membrii cabinetului de miniştri, parlamentari, politicieni, judecători, procurori, poliţişti, directori ai întreprinderilor cu capital de stat, şefii Băncii Naţionale.
Investigaţiile jurnalistice şi efectele acestora
Pentru prima dată, o investigaţie jurnalistică a cauzat demisia unui premier în R.Moldova. După ce ZdG a scris despre averea, afacerile, dar şi studiile lui Chiril Gaburici, desemnat în luna februarie prim-ministru, am ajuns să demonstrăm că acesta nu a susţinut examenul de bacalaureat în 1992, perioadă în care a studiat la Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul. În urma acestui articol, după informaţiile făcute publice de Ministerul Educaţiei, a fost deschis un dosar penal, iar ca rezultat, Chiril Gaburici a anunţat că-şi prezintă demisia, fapt consemnat pe 12 iunie 2015.
Anul 2015 a fost anul în care ZdG a continuat să monitorizeze averea funcţionarilor. Aşa, opinia publică a aflat despre casa de lux şi creditele preferenţiale de care a beneficiat Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, despre contractele cu statul de care au avut parte deputaţii din Parlament, dar şi miniştrii din Guvernele Gaburici şi Streleţ, despre licitaţiile între prieteni de la Moldtelecom-ul condus de Vitalie Iurcu, dar şi despre afacerile şi proprietăţile acestuia, despre castelele procurorilor din R. Moldova sau despre averile lui Gheorghe Cavcaliuc, şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei. ZdG a scris în 2015 şi despre interesele şi afacerile personale ale şefilor celor mai important, întreprinderi de stat, care uneori se intersectează suspect cu activitatea lor în slujba statului.
Tot în acest an am dezvăluit cum rudele unor demnitari importanţi au ajuns să lucreze, pe salarii de zeci de mii de lei, la întreprinderea de stat Moldatsa, cum banii Băncii de Economii au ajuns la firme fondate de persoane anonime, iar ulterior, în off-shoruri, dar şi cine-s stăpânii mall-urilor, supermarketurilor sau băncilor din R. Moldova. În acest an, ZdG a vizitat mai multe instituţii de drept din România, unde a discutat cu reprezentanţii acestora despre cum au reuşit să reformeze justiţia.
Tot în acest an, am scris cum judecătorii, împreună cu un executor judecătoresc şi un avocat au derulat o schemă de preluare a terenurilor publice din mun. Chişinău. Ca rezultat, executorul judecătoresc s-a ales cu licenţa suspendată.
Drepturi încălcate şi cazuri rezolvate
În anul 2015, Ziarul de Gardă a prezentat istoriile mai multor cetăţeni care au devenit victime ale abuzurilor legale, dar şi ale sărăciei extreme. Multe dintre istoriile noastre au mobilizat comunitatea de cititori, care au intervenit şi au participat la soluţionarea unor cazuri complicate.
Amintim că, în ediţia din 14 mai, curent, am scris un articol despre o mamă cu şase copii, care trăiau într-un sarai de 10 m.p. şi luptau pentru o casă mai încăpătoare. După publicarea istoriei, cititorii au început să telefoneze la redacţie, să propună ajutoare pentru această familie. În doar câteva zile, mama cu cei şase copii au primit în dar casa pe care şi-au dorit-o. O familie, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, le-a cumpărat o casă cu cinci camere. „Au venit, s-au uitat la saraiul nostru, apoi s-au plimbat prin gospodăria care era de vânzare şi i-au dat banii bărbatului care vindea casa. Am făcut toate documentele casei pe numele meu şi gata, ne-am mutat”, ne-a spus cu emoţie femeia.
Tot în acest an am relatat cazul unui bărbat bolnav de cancer, care îşi creşte singur cei doi copii, după ce soţia l-a părăsit. Şi de această dată, cititorii au demonstrat participare şi mărinimie, oferind diverse ajutoare pentru această familie. A fost apreciat mult şi articolul despre soţii Vihodeţ, care cresc 17 copii ai lor. Acest articol a fost, probabil, cel mai citit la capitolul social.
În februarie, am scris despre finalizarea fericită a unui caz dramatic descris în 21 august 2014. Este vorba de cazul Feodosiei Duca, mamă a trei minori, care, după ce divorţase de soţul agresiv, a fost informată că apartamentul a fost donat de către soţ altei persoane, fiind evacuată din casă împreună cu cei 3 copii. După publicarea acelui articol, cu ajutorul avocaţilor, Feodosia Duca a fost reabilitată în drepturi, revenindu-i 1/2 cotă-parte din apartament.
ZdG a urmărit şi cazul Elenei Voronina, pe parcursul câtorva ani. Aceasta a fost declarată inaptă mintal încă în 2007, după o cerere în instanţă a fiicei sale. Elena susţine că aceasta a făcut pasul respectiv pentru a deveni singura proprietară a apartamentului. Am scris mai multe articole despre Elena Voronina („Declarată inaptă mintal, nu mai poate demonstra contrariul”), dar şi despre alte cazuri când sunt încălcate drepturile cetăţenilor, plasaţi în internate („Persoanele din internatele psihoneurologice: fără acte de identitate şi fără drepturi”). În 2015 Elena Voronina, în sfârşit, şi-a recăpătat capacitatea juridică. Astfel, Elena Voronina este prima persoană din R. Moldova care şi-a redobândit capacitatea juridică prin intermediul unei proceduri judecătoreşti. Ziarul de Gardă este singura instituţie media care a urmărit evoluţia acestui caz până la final.
ZdG pentru tineri
Pe parcursul anului 2015 ZdG a menţinut o relaţie specială cu tinerii reporteri. Am avut câteva întâlniri speciale cu studenţii de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Chişinău, dar şi ai Facultăţii de Jurnalsim de la Universitatea din Bălţi. De asemenea, mai mulţi reporteri tineri au făcut stagieri la ZdG, iar celor mai buni li s-a propus o cooperare permanentă cu ZdG. În acest an, echipei ZdG li s-au alăturat Marina Ciobanu şi Aliona Ciurcă, care încă îşi continuă studiile de master, dar deja s-au afirmat ca jurnaliste promiţătoare.
Reporterii începători scriu pe aceleaşi teme serioase la ZdG. În 2015 au scris despre interesele şi relaţiile ascunse care dictează deciziile la nivel de stat, despre înţelegerile din umbră ale funcţionarilor publici, despre mărirea tarifelor la gazele naturale, despre concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, despre interceptări telefonice, despre alte „secrete de stat”.
Comunicare cu cetăţenii: campanii sociale
Pe parcursul anului 2015 reporterii ZdG au străbătut R. Moldova în lung şi în lat, au vizitat mai multe localităţi, în căutarea unor subiecte de presă. De asemenea, la Comrat, Cahul, Drochia, Bălţi, Taraclia, Ungheni, Râşcani, Singerei am avut frumoase întâlniri cu cititorii ZdG, discutând despre conţinutul ziarului şi despre cum ar putea fi acesta îmbunătăţit.
ZdG a încheiat pe parcursul anului mai multe parteneriate: cu Centrul de Informaţii Universitare pentru desfăşurarea Galei Burselor de Merit, cu Diaconia pentru desfăşurarea campaniei sociale de ajutorare a bătrânilor, cu compania Flo-Market pentru oferirea ghiozdanelor şi rechizitelor şcolare pentru copiii din familii defavorizate la începul anului şcolar, cu reţeaua de magazine Green-Hills pentru oferirea de produse familiilor defavorizate în preajma sărbătorilor de Crăciun, cu Moldsilva – pentru plantarea unei păduri cu sprijinul abonaţilor la ZdG.
La finele anului 2015, ZdG a lansat proiectul Abonament on-line, fiind printre primele instituţii media din Moldova care poate fi abonată direct pe internet. Astfel, cetăţenii R.Moldova aflaţi în străinătate îşi pot abona părinţii, rudele şi prietenii rămaşi acasă în doar câteva minute. În momentul de faţă, deja câteva zeci de cetăţeni din Italia, Franţa, Germania, Norvegia, Belgia, Spania, Portugalia, Finlanda, SUA, Japonia au perfectat abonamente on-line.
ZdG on-line: 4 milioane de pagini citite
Pe lângă ediţiile tipărite în limbile română şi rusă, ZdG a menţinut în acest an o relaţie strânsă cu cititorii săi on-line. Pe parcursul anului 2015 am avut peste 800000 de vizitatori pe www.zdg.md, care au citit aproape 4 milioane de pagini. Cele mai populare articole au fost cele care auvizat averile şi interesele demnitarilor publici şi cele care se referă la încălcarea drepturilor omului. Cele mai populare articole au avut câte 30-50.000 de cititori.
Mai mult de o treime dintre cititorii noştri vin pe pagina web a ZdG direct, o altă treime ne vizitează după ce citesc titlurile noastre pe reţelele de socializare. Ceilalţi, ajung cititori ai ZdG după ce găsesc referinţe la articolele noastre în alte media, pe alte pagini web. Majoritatea cititorilor noştri on-line sunt din R.Moldova – 75%, dar şi din alte câteva state ale lumii. Cei mai mulţi cititori din străinătate ne vin din România, Italia, Statele Unite şi Marea Britanie. Marea majoritate a cititorilor on-line, peste 60 la sută, au vârste de la 18 la 35 de ani şi citesc ZdG de pe telefonul mobil. Circa 46% dintre cititorii paginii web sunt femei şi, respectiv, 54% sunt bărbaţi.
Procese, dosare, presiuni
Pe parcursul anului 2015 ZdG a fost ţinta mai multor atacuri, dosare judiciare, ameninţări. ZdG nu a pierdut niciun proces în instanţă pe parcursul acestui an, datorită avocaţilor care ne-au susţinut, cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent şi al Asociaţiei Presei Independente. Mulţumiri speciale Tatianei Puiu, lui Alexandru Postică şi lui Vitalie Zamă pentru ajutor prompt şi profesionist.
Totodată, în acest an ZdG a suportat un şir de presiuni din partea unor instituţii publice. Amintim că la 16 decembrie 2015 un reprezentant al MAI a vizitat redacţia cu intenţia de a afla ce articole scriem despre ministrul Balan, în paralel informându-ne că ar deţine probe cu privire la coruptibilitatea unui reporter. Până în prezent MAI nu a prezentat niciun fel de probe privind acest caz de coruptibilitate, deşi a promis să le facă publice. Mulţumim ONG-urilor şi grupurilor profesionale care au susţinut ZdG pe parcursul acestui an: API, CJI, CRJM, Transparency International, Amnesty International, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei.
Profesionalizare continuă
Pe parcursul anului 2015 reporterii ZdG au participat la numeroase traininguri şi cursuri profesionale, ce ţin de etica jurnalistică, realizarea investigaţiilor, accesul la informaţii, dezvoltarea presei on-line, atât în R.Moldova, cât şi în cadrul unor organizaţii profesionale din Ucraina, România, Lituania, Olanda, Germania.
Reporterii ZdG au călătorit în diverse ţări, realizând reportaje pentru cititorii ZdG, inclusiv de la Kiev, din piaţa Maidan, de la Bucureşti, de la Clubul Colectiv, la Vilnius, unde sunt situate cele trei bănci prin care au fost spălaţi banii devalizaţi din Moldova.
Reporterii ZdG au fost primii din R. Moldova care au realizat reportaje de la DNA şi cele mai importante instituţii de drept din Bucureşti, prezentând cele mai bune practici privind reforma justiţiei realizată în România.
Reporterii ZdG au primit în acest an mai multe premii, diplome şi aprecieri din partea diverselor instituţii, pentru activitate jurnalistică deosebită, inclusiv premiul pentru cea mai bună investigaţie jurnalistică şi premiul pentru cea mai bună pagină web oferite de către API.
De unde ia ZdG bani?
O parte dintre resursele financiare necesare pentru funcţionarea ZdG vin din plăţile cetăţenilor pentru abonamente şi din vânzarea ZdG. Totuşi, nici preţul abonamentelor, nici numărul acestora nu ne permit o stabilitate financiară. O parte mică din venituri sunt asigurate din publicitate, dar aceste venituri sunt foarte reduse, deoarece oamenii de afaceri nu doresc să îşi facă publicitate într-un ziar care critică politicienii şi autorităţile. Cea mai mare parte a mijloacelor financiare care asigură funcţionarea ZdG sunt primite de la instituţii străine care oferă granturi pentru mass-media independentă. Astfel, în acest an ZdG a gestionat mai multe proiecte.
În 2015 ZDG a lansat ediţia tipărită a ziarului în limba rusă, cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA în R. Moldova. Tot Ambasada SUA a acordat suport financiar pentru asigurarea sustenabilităţii ZdG.
În perioada aprilie – decembrie 2015, Ministerul Afacerilor Externe al României, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a acordat suport pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor legate de tipar şi procurarea hârtiei.
Centrul pentru Jurnalism Independent a acordat un grant pentru un proiect de inovare, care a permis lansarea proiectului de abonare on-line la ZdG, dar şi ajustarea paginii web pentru cititorii de pe telefoane mobile.
În cooperare cu Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, ZdG a implementat, de asemenea, câteva proiecte.
Un proiect finanţat de FHI360 privind elaborarea unor produse video, radio şi print despre îngrijorările cetăţenilor R.Moldova faţă de asocierea cu Uniunea Europeană.
Pe parcursul anului 2015 am continuat implementarea proiectului ROLISP/USAID privind monitorizarea reformei justiţiei.
Am realizat activităţi în cadrul proiectului de susţinere a abilitării femeilor în politică, susţinut financiar de către Fundaţia Est-Europeană în R.Moldova.
Am desfăşurat activităţi de realizare a produselor media de către tineri cu privire la standardele europene în Moldova, cu susţinerea financiară a IREX-Europa.
În cadrul unui proiect finanţat de Parteneriatul Estic, am cooperat la implementarea unui proiect comun între reporterii de investigaţie din R.Moldova, Armenia şi Georgia pentru identificarea dificultăţilor privind transparenţa finanţărilor europene pentru aceste 3 state.
Am început realizarea unui proiect cu privire la combaterea falsurilor în mass-media, susţinut financiar de FHI360 şi implementat în cooperare cu Asociaţia Presei Independente şi Centrul pentru Jurnalism Independent.
Echipa ZdG