(VIDEO) Interviu cu președintele Uniunii Avocaților: „Cea mai mare problemă a avocaţilor din R. Moldova este lipsa de unitate”

Interviu cu Emanoil Ploşniţă, preşedintele Uniunii Avocaţilor din R. Moldova

— Aţi fost un an şi jumătate decan al Baroului de avocaţi Chişinău. Cum a fost, până la urmă, acea experienţă, în comparaţie cu funcţia deţinută acum?

— Decanul are nişte împuterniciri foarte limitate, barourile nu au un buget separat, ele au un segment în bugetul Uniunii Avocaţilor. Totuşi, rămân la concluzia că decanul care îşi doreşte să facă ceva, face, indiferent de faptul că are împuterniciri mai mici şi nu are un buget separat.

— Ce aţi reuşit să realizaţi în funcţia de decan al Baroului de avocaţi Chişinău?

— În primul rând, am reuşit să elaborăm o listă clară a tuturor avocaţilor cu drept de exercitare şi a celor cu dreptul de exercitare suspendat, fiindcă era o problemă acolo. Noi am fost cei care am propus pentru prima dată să sărbătorim Ziua Avocatului, pentru prima dată am făcut „invitaţii la o cafea cu decanul”, ca să discutăm problemele. Baroul Chişinău include mai multe raioane: Hânceşti, Ialoveni, Anenii Noi, Ştefan-Vodă, Căuşeni etc., am făcut vizite de lucru în toate raioanele, unde avocaţii nu au fost vizitaţi niciodată în ultimii zece ani, nu au văzut nici decani, nici preşedinţi. Am încercat să identificăm care sunt problemele pe interior, pe care eu de fapt le cunoşteam şi le cunosc, dar voiam să aflu şi viziunea avocaţilor. Am încercat să consolidăm Baroul Chişinău, dar e complicat să spunem dacă ne-a reuşit sau nu.

— Mai rămâneţi avocat în continuare?

— Mai am câteva dosare pe care le-am preluat mai demult şi trebuie să le duc la capăt. Totodată, nu m-aş vedea refuzând să profesez ca avocat, fiindcă acest lucru mă menţine în formă. Legea nu-mi interzice, contează timpul de care voi dispune.

— În această perioadă scurtă de timp de când aţi fost ales în calitate de preşedinte al Uniunii Avocaţilor, ce aţi reuşit să realizaţi?

— Am considerat că este esenţială intensificarea eforturilor pentru ca în Parlament să fie adoptată Legea privind modificările Legii cu privire la avocatură, deoarece în momentul în care am fost ales în calitate de preşedinte al Uniunii Avocaţilor aceasta deja se prăfuia undeva în Parlament de circa 17-18 luni, o perioadă de timp mult prea mare, în care unele prevederi ale legii şi-au pierdut actualitatea. De aceea am considerat că prioritatea principală este intensificarea eforturilor pentru ca legea să fie adoptată în Parlament şi, evident, din primele zile am avut câteva întrevederi cu preşedinta Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, cu care am discutat necesitatea ca legea să fie pusă în dezbatere în plenul Parlamentului. A fost o şedinţă a comisiei parlamentare la care a participat şi ministrul Justiţiei, în care s-a dezbătut proiectul de lege, ca ulterior deja, în ultimele zile din noiembrie 2017, să fie aprobat în prima lectură,  în şedinţa Parlamentului. Eu zic că aceasta este cea mai mare realizare şi că se impunea consolidarea eforturilor pentru promovarea acestei legi.

— De ce a stagnat atât de mult examinarea în Parlament a acestui proiect?

— Cred că noi, Uniunea Avocaţilor, nu am fost suficient de insistenţi ca legea să fie dezbătută în plenul Parlamentului. Alte motive nu văd acum. Din discuţiile pe care le-am avut cu deputaţii la şedinţa comisiei parlamentare, nu am identificat alte motive.

— În toamna anului 2017, s-a discutat despre o potenţială grevă a avocaţilor, în semn de protest inclusiv faţă de aplicarea excesivă a măsurii de arest preventiv. Cât de justificate sunt nemulţumirile avocaţilor?

— Noi am decis atunci şi la adunarea Baroului Chişinău să monitorizăm situaţia la Curtea de Apel Chişinău sub aspectul aplicării legislaţiei în vigoare la acest moment privind aplicarea măsurilor de arest preventiv. Atunci a fost instituită o comisie, un grup de lucru, care a monitorizat situaţia pe o perioadă îndelungată de timp şi, cu regret, s-a ajuns la nişte concluzii foarte proaste, sub aspectul aplicării excesive a măsurilor de arest preventiv în privinţa unor persoane, care, de fapt, nu meritau, sub aspectul că argumentele avocaţilor în instanţa de recurs nu sunt auzite. Tot în cadrul Baroului Chişinău a fost dezbătut raportul grupului de lucru, ulterior s-a decis că raportul trebuie prezentat la Congresul Avocaţilor. La Congresul din 6 octombrie s-a decis referitor la o manifestaţie de protest, însă data exactă urmează să fie stabilită de Consiliul Uniunii Avocaţilor. La Congres s-a decis totodată, că Consiliul Uniunii Avocaţilor urmează să întreprindă o serie de măsuri, mai pacificatoare, până la declanşarea unei acţiuni de protest. Una din măsurile pe care încercăm astăzi să le întreprindem sunt nişte dezbateri publice cu participarea presei, cu participarea societăţii civile, la care să fie invitaţi Ministrul Justiţiei, Procurorul General, Agentul Guvernamental, Avocatul Poporului şi organisme internaţionale care au tangenţă cu apărarea drepturilor omului. Suntem în pregătiri, este o problemă destul de dificilă, deoarece încă nu avem acceptul majorităţii actorilor pe acest segment.

— Credeţi că există o coaliţie a judecătorilor şi procurorilor împotriva avocaţilor?

— Cred că în prezent procesul de judecată este administrat nu de judecători, ci de procurori, metaforic spus. Judecătorii sunt foarte receptivi la „argumentele” procurorilor şi nu sunt receptivi la argumentele reale, invocate de avocaţi.

— Cât de independenţi sunt judecătorii şi procurorii din R. Moldova?

— Dacă vorbim de faţadă, aş spune că sunt independenţi. Au tot ce le trebuie pentru a fi independenţi: au salarii pentru a fi independenţi, avem legi care îi declară independenţi, avem Constituţia care declară că sunt puterea în stat. Chiar şi sub aspectul alegerilor care au avut loc în Consiliul Superior al Magistraturii sunt foarte independenţi, totul a fost democratic, sub aspectul ăsta chiar nu putem să avem pretenţii, pentru că totul este democratic, transparent şi legal. Dar dacă e să vorbim despre situaţii concrete, părerea mea este că totuşi independenţa, transparenţa judecătorilor mai suferă mult. Noi nu putem spune că nu avem judecători independenţi, cunosc mulţi judecători care sunt independenţi şi pe bune primesc hotărâri legale.

— Şi dacă ne referim la justiţie în general, când credeţi că justiţia era mai independentă, acum zece ani sau în prezent?

— Dacă e să comparăm cu perioada în care preşedinte în stat a fost domnul Snegur, cred că atunci justiţia era mai independentă decât astăzi. Aceasta este percepţia mea personală, activând şi în perioada aceea de timp, şi în perioada ulterioară, până în prezent.

— În avocatură ajung judecători şi procurori controversaţi şi se creează impresia că avocatura e refugiul lor. Are de suferit imaginea avocaturii din această cauză?

— Eu cred că are de suferit şi imaginea avocaturii, dar şi imaginea justiţiei în general. Vedeţi care este problema? Avem o lege ce conţine anumite prevederi referitoare la accederea în profesie a judecătorilor şi procurorilor care au o vechime în muncă de zece ani. Şi-atunci iarăşi vedem faţada – totul este bine, fiindcă, după cum îmi amintesc, nu am prea întâlnit cazuri în care acelaşi Consiliu Superior al Magistraturii să elibereze o caracteristică mai proastă judecătorilor, se limitează la simplul „a fost bun, a activat în perioada X” şi cam atât. Dar noi avem nevoie de date concrete despre comportamentul lor, iar atât timp cât nu avem aceste date nu putem decât să-i acceptăm. De altfel, potrivit prevederilor legale, ei corespund stagiului de lucru, au diplomă, au activitate, tot ce doriţi au.

— Poate ar fi necesar de înăsprit criteriile de selecţie?

— Eu am spus în permanenţă că avocatura nu trebuie să fie un refugiu pentru cineva, nici măcar pentru cineva care a demisionat de undeva pentru că nu i-a fost pe plac profesia respectivă, categoric nu trebuie să fie aşa. Permanent am pledat pentru înăsprirea rigorilor de admitere în profesia de avocat. Astăzi, proiectul de lege care se află în Parlament prevede ca toţi cei care vor să acceadă în avocatură să o facă doar cu susţinerea examenelor. Atât timp cât într-o profesie sau într-o anumită activitate oferim cuiva nişte facilităţi, deja nu este bine, se încalcă principiul egalităţii tuturor celor care vor să acceadă în profesie. De aceea, noi pledăm astăzi pentru ca judecătorul care are vechimea în muncă de zece ani să vină în avocatură susţinând examenele de calificare. Cineva din comisiile parlamentare mă întreba de ce procurorii nu vor să susţină examene şi eu le-am explicat de ce nu vor, pentru că le este frică de examene, le este frică de cunoştinţele pe care le posedă, altfel nu văd lucrurile.

— Anterior aţi declarat că vă gândiţi la testarea electronică a avocaţilor pentru a exclude factorul uman. La ce etapă sunteţi?

— La Congres am adoptat şi nişte modificări privind statutul de avocat, care prevede lucrul acesta, dar trebuie să ne gândim bine dacă merită să facem asta sau nu, deoarece atunci când vorbim despre capacităţile unui avocat, presupunem că acestea ar trebui să includă, în primul rând, elementul creativ, or, orice avocat trebuie să fie creativ. Avocatul trebuie să posede capacităţi bune de a face un document, de exemplu, o cerere de recurs sau o cerere de apel, trebuie să aibă capacitatea de a-şi expune corect gândurile, de a-şi structura bine ideile. În al doilea rând, avocatul trebuie să aibă capacitatea de a ţine un discurs.  Atunci când vorbim de examinarea la calculator, sau examinarea conform unor grile, la calculator, de fapt nu prea putem să vedem capacităţile avocatului. Colegii noştri din România au mers pe calea aceasta şi uneori regretă că nu pot identifica anumite capacităţi ale avocatului.

— Şi cum luptaţi atunci cu preconcepţia că în R. Moldova licenţa de avocat poate fi obţinută pentru câteva mii de euro?

— Eu cred că există problema lipsei de transparenţă. Societatea deseori percepe lucrurile aşa cum îşi doreşte. Vă dau un simplu exemplu, deseori, atunci când se dă citire dispozitivului hotărârii şi avocatului nu-i convine pentru clientul lui, atunci mulţi avocaţi spun că judecătorului i-a fost dată mită. Atunci când hotărârea este bine argumentată, un avocat bun trebuie să recunoască că a greşit. Problema noastră este că, într-adevăr, trebuie să ne străduim să excludem factorul uman pe cât de mult posibil, şi anume, factorul uman sub aspect decizional, sub aspectul de evaluare a cunoştinţelor. În al doilea rând, merită să fie schimbată modalitatea de evaluare, pentru că astăzi, de exemplu, avem „admis/respins”, care sunt două noţiuni mai generale şi abstracte. „Admis” poate avea şi cel care a răspuns corect la nouă întrebări şi cel care a răspuns corect la zece întrebări, şi la şapte, şi la şase. Sub aspectul eliminării factorului uman, în măsura posibilităţilor, avem încă de muncit. Cred că ar fi corect să demonopolizăm puţin activitatea Comisiei, pentru că în prezent Comisia recepţionează dosarul, tot ea decide admiterea la examen, evaluează cunoştinţele, examinează contestaţiile. În noul proiect de lege este prevăzut lucrul acesta. Noi până acum nu am avut o comisie specială de contestare, care este formată pe anumite principii. Discuţii, oricum, au fost şi vor fi.

— Totuşi fum fără foc nu există. Dacă s-a creat această preconcepţie, au existat precedente.

— Eu am fost cândva membru al comisiei de licenţiere, inclusiv, de mai multe ori, am fost preşedinte al comisiei sau vicepreşedinte. În acea perioadă, din 25-26 de pretendenţi care veneau la susţinerea examenelor, îşi ridicau licenţa 2-4, şi oricum erau discuţii. După numărul celor care acced în profesie e complicat să tragem concluzii. Fenomenul există în toată societatea, noi suntem o amprentă a societăţii.

— Un avocat bun şi corect poate avea maşini şi case de lux? Cât câştigă, în medie, un avocat?

— Nu putem spune un „avocat bun şi corect”, putem să-i divizăm puţin altfel: sunt avocaţi care au o clientelă foarte largă şi sunt avocaţi care au o clientelă mai mică. Poţi fi corect şi bun mult şi bine, dar să nu ai clientelă. Dacă e să vorbim sub aspectul ăsta, cei care sunt aşa, sunt foarte puţini. Putem vedea şi în declaraţiile de venit prezentate de avocaţi că majoritatea lor nu au câştigurile celea despre care se vehiculează în societate, avem două-trei sute de avocaţi care câştigă bine, au clientelă foarte largă, sunt buni şi corecţi, cum spuneţi dumneavoastră. Şi ceilalţi sunt buni şi corecţi, dar, cu regret, nu au clientelă atât de mare. Noi avem numai la asistenţa juridică garantată de stat, acolo unde statul face achitările onorariului, 491 de avocaţi înregistraţi (din cei circa 2112 avocaţi cu drept de exercitare), care prestează servicii în fiecare zi. Fiecare al patrulea avocat este acolo, însă onorariile asistenţei juridice garantate de stat sunt mizere – se plăteşte în unităţi convenţionale pentru fiecare acţiune, iar o unitate convenţională este de 20 de lei. Bugetul de acolo este unul bun, dar când este distribuit fiecărui avocat, un avocat dacă ajunge lunar la 5000 de lei. Este un onorariu mic, pornind de la aceea că avocatul trebuie să plătească asigurarea socială, asigurarea medicală, trebuie să-şi închirieze biroul, are cheltuieli de birotică, consumabile etc.

— În astfel de condiţii, cât de profesionişti sunt avocaţii garantaţi de stat?

— Pentru accederea în funcţia de asistent juridic garantat există o comisie, un avocat nu ar putea accede în mod automat. Se depun actele, trebuie prezentat un set de documente, are loc şedinţa comisiei. Avem chiar avocaţi care nu au fost admişi, la ultimele şedinţe care au avut loc, deoarece nu au corespuns criteriilor. Ei sunt chemaţi la interviu în faţa unei comisii la care participă un avocat din partea Uniunii Avocaţilor, un şef de direcţie de la Ministerul Justiţiei şi cineva de la oficiul teritorial. Eu personal am asistat la şedinţe, mi s-a părut o selectare riguroasă. Există alte probleme, poate mecanismele de control nu sunt atât de eficiente acolo şi onorariile sunt foarte mici, or, dacă pentru o cerere de recurs, la care munceşte 2-3 zile, un avocat primeşte, de exemplu, 130-150 de lei, consider că aceasta este absolut inacceptabil.

— Avocatul care l-a reprezentat pe Andrei Braguţa a fost cercetat disciplinar?

— Cazul lui Braguţa nu a identificat probleme de sistem ce ţin de asistenţa juridică garantată de stat, ci mai degrabă a identificat nişte probleme ce ţin de sistemul penitenciar, de instanţele de judecată etc. Atunci s-a făcut o investigaţie internă, am luat cunoştinţă personal de rezultatele investigaţiei, am discutat şi cu avocatul, şi cu viceministrul justiţiei de atunci, în prezent Secretarul General de Stat Anatolie Munteanu, şi nu am depistat niciun fel de încălcări din partea avocatului. Mai mult decât atât, după informaţia pe care o deţineam atunci, avocatul a declarat că regretatul Braguţa era bolnav.

— Care este în prezent cea mai gravă problemă a avocaturii în R. Moldova?

— Ceea ce ne împiedică astăzi este lipsa de unitate. Am spus-o de mai multe ori. Chiar fiind la o conferinţă internaţională la Craiova, când am fost întrebat  care este cea mai mare problemă a avocaţilor din R. Moldova, am răspuns că este lipsa de unitate. Avem avocaţi foarte buni, dar când vorbim din punct de vedere instituţional, lucrurile lasă de dorit. Astăzi problema primordială constă în consolidarea instituţională a avocaţilor, în schimbarea imaginii avocaturii în societate. Eu îi explic, de fapt, fiecărui avocat că schimbarea imaginii avocaturii nu se face printr-o dispoziţie a preşedintelui sau printr-o hotărâre a consiliului. Avem aici două aspecte, în primul rând, aspectul instituţional, care revine Consiliului Uniunii Avocaţilor, şi în al doilea rând, avem ceea ce trebuie să facă fiecare avocat în parte. Atunci când se află în şedinţa de judecată şi judecătorul emite o încheiere sau o dispoziţie care nu este legală, avocatul trebuie să se pronunţe clar, sub pârghiile procesuale. Atunci când judecătorul nu începe procesul la ora cuvenită, avocatul iarăşi trebuie să ia atitudine. Doar în felul acesta, impunându-ne fiecare în parte şi impunându-ne instituţional, putem să revenim la imaginea dorită a avocaturii.

— Pe lângă lipsa de unitate şi necesitatea de a îmbunătăţi imaginea avocaturii în societate, care ar fi alte probleme cu care vă confruntaţi?

— Când vorbim de necesitatea îmbunătăţirii imaginii, acest lucru cuprinde un spectru mai larg de probleme, bunăoară, nu suntem ascultaţi în instanţele de judecată, Uniunea Avocaţilor în prezent nu este înştiinţată referitor la anumite proiecte de lege pentru care ar trebui să-şi prezinte avizările. Suntem acum în proces de pregătire a unor scrisori către Parlament, către Ministerul Justiţiei, ca atunci când sunt acte normative, acte legislative care se referă la respectarea drepturilor omului, justiţie etc. să fie expediate Uniunii Avocaţilor pentru a prezenta avizările respective. Restabilirea unei bune imagini a avocaturii ar impune şi schimbări sub aspect procesual, sub aspectul înfăptuirii justiţiei.

Pentru conformitate, Maria Şveţ