Principală  —  Interviuri   —   Interviu cu Alexandru Jizdan: Ce…

Interviu cu Alexandru Jizdan: Ce înseamnă stat poliţienesc?

Alexandru Jizdan

Interviu cu Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne

— Zilele trecute, o reporteră a ZdG a fost somată de nişte poliţişti să nu fotografieze în spaţiul public. Întâmplător sau nu, acţiunea era lângă Global Business Center. Aţi auzit cred de caz. Vrem să ştim dacă s-a discutat cu acei poliţişti sau s-a început vreo anchetă.

— Eu nu am auzit. Ulterior, colegii mi-au spus că, tangenţial, a fost aşa o chestiune, dar mă miră că voi spuneţi că întâmplător sau nu eraţi acolo…

— Colega fotografia ferestre. Chiar mâine (azi, n.r.) va apărea un articol despre ferestrele care au fost schimbate din bani europeni. Ea asta fotografia. Poliţiştii s-au oprit şi i-au interzis să fotografieze.

— Eu trebuie să precizez un lucru: noi, ca poliţie nu protejăm în special unele obiective private sau a cuiva în statul ăsta. Proporţional, asigurăm liniştea şi securitatea pentru toată lumea. Dar atunci când avem cazuri de gen omor la comandă, după procedura penală, se mai întreprind alte acţiuni. Oamenii care erau în preajmă probabil şi au, după lege, dreptul să întrebe un om: Ce faceţi dvstră? De ce fotografiaţi în direcţia…

— Dar dacă el este jurnalist? Jurnalistul poate să fotografieze clădirea…

— Şi el a întrebat: de ce fotografiaţi? El explică: eu fotografiez din cauză că am un proiect pe securitatea energetică şi atunci e ok, fotografiază mai departe. Dar, este mai bine să vii, şi voi cunoscând faptul că a fost o…, şi asta n-a fost o înscenare a cuiva, eu o spun cu toată ştirea de cauză, fiindcă a fost o crimă planificată în detalii. De aceea, chiar şi voi ca jurnalişti, ştiind de lucru ăsta, cunoaşteţi probabil sau intuiţi că în preajma acestui sediu se întreprind acţiuni de securitate şi pentru a nu mai intra în astfel de altercaţii verbale cu oricine, nu cu poliţia, dar chiar cu securitatea care este acolo, e bine de dus şi de întrebat oamenii aceştia: uitaţi-vă, noi facem asta, vrem să facem o poză şi credeţi-mă că lucrurile acestea se evită.

— Spuneţi-mi de ce poliţiştii evită de multe ori să discute cu presa, iar atunci cand o fac, nu o fac tocmai într-un stil corect? La fel şi cu oamenii. Există multe videouri în care poliţiştii sunt prinşi pe picior greşit în discuţiile cu unii şoferi.

— Din cauza că poliţiştii nu sunt instruiţi.

— Dar de ce nu sunt instruiţi?

Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne
Data şi locul naşterii: 13 iunie 1975, s. Geamăna, raionul Anenii Noi
Starea civilă: căsătorit, trei copii
Studii
1997: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”,
2008: Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele R. Moldova, Facultatea de administrare publică, studii postuniversitare
Experienţă profesională
2016: ministru al Afacerilor Interne
2015-2016: Director-adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Republica Moldova
2010-2014: Şef al Direcţiei generale servicii operative a Departamentului de poliţie, MAI
2008-2010: Şef al Departamentului servicii operative, MAI
2007-2008: Şef-adjunct al Departamentului servicii operative, MAI
1992-2007: activitate în organele MAI

— Nu au fost instruiţi. De acum, noi o să acordăm atenţie primordială instruirii. Ce folos că îmbrăcăm oamenii în uniformă nouă şi ce folos că noi procurăm echipament nou dacă noi nu instruim oamenii? Acum, s-au schimbat accentele – vrem să mergem pe instrucţie. Voi, ca jurnalişti, deja, v-aţi deprins să fiţi cu microfonul în faţă, pentru voi asta e ceva obişnuit. Pentru oamenii în uniformă asta este o problemă. Da, noi am sesizat lucrul acesta, că oamenii se pierd în faţa camerelor de luat vederi, nu ştiu a răspunde, şi nu doar jurnaliştilor, ei nu pot răspunde uneori la nişte întrebări elementare pe care le pune omul în stradă şi la care omul are dreptul să primească un răspuns, iar noi suntem obligaţi să-i răspundem omului din stradă sau oricărui cetăţean al R. Moldova. De aceea, acum este făcut un filmuleţ cu 14 cazuri, până aici am ajuns deocamdată, unde am selectat situaţiile unde noi am greşit şi ce noi nu am făcut corect. Împreună cu Academia de Poliţie, împreună cu specialiştii pe domeniu, noi am simulat, cu actorie, situaţii în care am greşit pentru a le corecta, iar poliţiştii să înveţe. În aşa fel, noi o să aducem corectitudine atât în faţa jurnaliştilor, cât şi în faţa oamenilor.

— Dvs aţi spus că această clădire, Global Business Center, e păzită acum în special din cauza unei tentative de asasinat… Și în timpul protestelor, poliţia a păzit extrem de atent şi cu multe forţe clădirea GBC, care aparţine dlui Plahotniuc. Aşa ar proceda poliţia şi în cazul protestelor la alte clădiri private, dacă ele ar aparţine altor persoane, inclusiv cetăţenilor simpli?

— Lui Andrei Năstase, de exemplu.

— Oricine…

— Sau s-o luăm pe Maia Sandu, Renato Usatîi…

— Haideţi să luăm un om simplu.

— Nu facem noi diferenţă între unul sau altul.

— Deci, s-ar proteja la fel în toate cazurile…

— Exact! Eu nu doresc nimănui să fie ţinta agresiunii sau violenţei, dar facem deja abstracţie de interesele politice şi dacă cineva este pornit spre str. Bulgară sau spre hotelul Nobil, sau spre GBC, unde lucrează oameni până la urmă, sunt nişte locaţii unde sunt oameni, sunt locatari, sunt vizitatori. Imaginaţi-vă că poliţia nu este acolo. Ce avea să se întâmple?

— Dar aceste clădiri au pază privată, nu?

— Ok. Hotelul Nobil are doi bodyguarzi, doi oameni care stau în faţă. Asta-i toată paza lor. Ce fac doi oameni împotriva la câteva mii de oameni care vin? Ce poate să se întâmple cu vizitatorii din interior? Imaginaţi-vă că e venită o familie în R. Moldova din străinătate şi a intrat toată lumea acolo. Cine cunoaşte din oamenii care protestează psihologia maselor? Există doar faza paşnică, când nu există niciun pericol, şi există faza agresivă, atunci când tuturor li s-a ridicat pulsul şi atunci când toată lumea gândeşte un pic altfel. Cine garantează şi cine o să rămână vinovat pentru faptul că nu s-au întreprins măsuri? Cine a rămas până la urmă vinovat că la 7 aprilie nu s-au apărat sediile Parlamentului şi a Preşedinţiei?

— Până la urmă, nimeni nu a rămas vinovat după 7 aprilie pentru că nu există nimeni din conducerea ministerului condamnat.

— Dar poliţia a fost învinuită de inacţiune atunci? Lumea a dat vina pe poliţie că a fost incapabilă să apere Parlamentul şi Preşedinţia? Şi ce avea să fie dacă poliţia atunci intervenea dur, în forţă şi dispersa pe toată lumea? Aplica gaze, aplica toate mijloacele speciale?

— Dar oricum, atunci au aplicat diferite mijloace speciale.

— Exact. Au aplicat altceva cu totul.

— Dacă am vorbit despre 7 aprilie. Dvs eraţi atunci în Ministerul de Interne, aveaţi o funcţie importantă. Ce credeţi că s-a întâmplat şi de ce poliţia nu a reuşit atunci să evite tortura şi chiar moartea unui om?

— Erau mulţi tineri acolo. Poliţia a rezistat până-n ultima secundă şi chiar nu a dorit să se ajungă la confruntarea asta care a fost, dar au fost oameni bine instruiţi care din mulţime au început, ei au provocat şi, cunoscând, psihologic, în ce se transformă mulţimea, ei au iniţiat faza de atac.

— Deci au fost provocatori…?

— Da, dar întrebarea asta probabil nu ar trebui adresată mie. Sunt alte servicii abilitate în R. Moldova care ar trebui să răspundă.

— Dar de ce au fost bătăile în comisariate? Pentru că nimeni nu poate să nege că au fost bătuţi tinerii.

— Este o problemă. Trebuie să recunoaştem, din momentul când noi avem dosare în instanţa de judecată probate, noi nu putem azi spune că tinerii nu au fost maltrataţi în inspectoratele de poliţie. Eu unica ce pot spune e că lecţia asta, eu sper că ea este învăţată.

— Dar astăzi există maltratări în inspectoratele de poliţie?

— Nu! Nu! Aduceţi-mi un caz, un exemplu.

— Eu vă întreb.

— Nu, aşa fenomen nu mai există în R. Moldova.

— Şi nici oameni impuşi să recunoască ceva?

— Nu, nu. Există dialog cu infractorii, pe care, în mod natural, încerci a-i convinge, dar ca metodă de apărare toată lumea spune că „m-a influenţat, că m-a…” Noi trebuie să mergem probatoriu peste tot şi dacă există probe că noi maltratăm, astăzi lumea se duce la puşcărie pentru asta şi presiunea a fost una enormă din partea Uniunii Europene când veneau în izolatoarele inspectoratelor de poliţie, erau audiaţi. Am văzut-o şi eu nu o dată, veneau oameni din străinătate, instantaneu, veneau pe neaşteptate, îţi arătau că au permisiunea de a merge în izolator, dialogau cu cei deţinuţi şi uneori se atesta că oamenii au fost maltrataţi, dar e o perioadă destul de îndepărtată.

— În ultimul timp unii oameni vorbesc despre faptul că Moldova ar putea deveni un stat poliţienesc. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?

— Ce înseamnă stat poliţienesc?

— În care poliţia face regula, se fac presiuni…

— Asta-i rău că se face regulă?

— Bine, fac legea la figurat…

— Daţi-mi un exemplu. Eu nu înţeleg ce înseamnă stat poliţienesc.

— Nu înţelegeţi sau excludeţi o asemenea variantă? De exemplu Belarus este un stat poliţienesc unde există o persoană care…

— Dictatură prin intermediul poliţiei? Unde noi am greşit? Ce facem noi că se crează impresia că noi am devenit un stat poliţienesc? Hai să facem abstracţie de funcţiile pe care le deţinem. Imaginează-ţi că eşti în staff-ul nostru, al Ministerului de Interne. Gestionăm o situaţie pentru ziua de mâine unde noi, din surse deschise, vedem pe Facebook scris: „mâine trebuie de mers la Global Centru şi de incendiat. Şi astfel de mesaje vin sute, ca exemplu. Ce trebuie să facem noi? Cum am proceda? Noi nu trebuie să direcţionăm tot răul, să legăm tot în ţara asta de un singur om. În acel oficiu sunt oameni care sunt înfricoşaţi într-atâta că nu-ţi imaginezi cum arată oamenii ăştia. Oamenii îşi fac meseria. Şi, am dat o întrebare, fiind în staff, trebuie noi să apărăm sediile astea sau nu?

— Sigur că da, doar că, trebuie cu precauţie şi fără exces.

— În ce e excesul? A venit mai multă lume şi, reieşind din faptul că sediul ăsta e amplasat relativ compact, toată lumea care a venit, inclusiv poliţiştii, s-au amplasat aşa că s-a tratat că acolo au venit zeci de mii de poliţişti sau nu ştiu câţi. Erau câţi erau, dar s-a creat impresia că s-a făcut exces. Mai bine, printre altele, să avem noi forţe suplimentare pentru a rezista decât să venim cu 10 poliţişti şi pe urmă să ne îndreptăţim că nu am putut rezista.

— Stat poliţienesc ar putea însemna şi faptul că există foarte multe dosare pe numele unor persoane incomode guvernării.

— Vă dau un exemplu acum. Ni se incriminează că noi oprim oamenii să vină la proteste. Dacă ar fi aşa, eu aş spune că da, ăsta este un stat poliţienesc, când noi nu permitem oamenilor să vină la proteste. Noi trăim însă în secolul XXI. Spuneţi-mi, vă rog, când au fost protestele, a venit cineva cu vreo probă video prin care el a fost stopat pe drum şi lui nu i s-a permis să vină la protest? Voi aţi văzut vreo probă? Eu am vrut să dau un exemplu. A fost oprită pe drum de către INP-ul nostru o persoană, duminică, un om căruia i s-a retras permisul pentru că a întrebuinţat alcool cu mai mult timp înainte. Omul ăsta a spus că „eu mă duc la proteste, voi nu aveţi dreptul pe mine să mă opriţi”. Cum trebuie de procedat în cazul dat? Anume cazul ăsta ei şi l-au pus: uitaţi-vă, l-au oprit pe traseu, el venea la protest. Eu recunosc. Da, omul ăsta a fost oprit şi nu i s-a permis deplasarea şi dacă s-ar întâmpla asta şi data viitoare, l-aş opri imediat. Omul ăsta nu are dreptul să se deplaseze. Restul poftim, lasă-i să vină la protest. Protestul este un mod de a atrage atenţia guvernării asupra unei probleme şi nicidecum protestul nu-i o manifestaţie cu elemente de anarhie sau de agresiune. Lumea e deprinsă de acum că „noi o să venim în Piaţă, noi o să ne facem dreptate în felul nostru”. Pentru asta şi este poliţia — pentru a apăra sediile statutului. Nu aparţine Parlamentul sau Guvernul cuiva, ele aparţin statului unde mâine-pomâine pot să lucreze şi alţi oameni, nu doar cei care lucrează acum. Am cheltuit aproape un miliard de lei pentru a repara Parlamentul şi avem un sediu al Preşedinţiei care până în ziua de azi nu-i funcţional şi asta nu-i bine pentru noi.

— Revenind la dosare, există dosare deschise pe criterii politice sau pe persoane care sunt împotriva guvernării?

— Eu sunt de părerea că astăzi este imposibil de fabricat un dosar, prin monitoringul pe care îl avem noi din partea tuturor ONG-urilor şi tuturor partenerilor de dezvoltare. Pur şi simplu să fabrici un dosar fără probe este imposibil. De aici trebuie să pornim. Faptul că toată lumea se victimizează şi spune că el e în opoziţie şi i s-a făcut un dosar penal, haideţi să mergem pe partea probatorie şi noi dacă constatăm că acolo-i „făcătură”, atunci sunt mari semne de întrebare.

— Bine, dar admiteţi faptul că cei din opoziţie sunt mai expuşi la dosare decât cei de la putere?

— Ziarul de Gardă nu o dată a făcut investigaţii care au deranjat şi deranjează oameni care sunt în funcţii mari, corect? V-aţi simţit vreodată persecutaţi de guvernare? …Spune-mi te rog, miniştrii ăştia care au fost arestaţi…

— Oricum, nu sunt din Partidul Democrat, în afară de un viceministru.

— Dar ce, trebuie să-i arestăm azi pe toţi miniştrii democraţi? Ce trebuie să facem noi? Să ne autobiciuim? De ce oare lumea nu înţelege că poate anume Partidul Democrat a transmis mesajul clar pentru miniştrii pe care îi are şi miniştrii au înţeles? Eu vă spun fără lipsă de modestie că s-au trasat nişte reguli clare de joc. Nu mai putem noi trăi cum am trăit anul trecut sau câţiva ani în urmă. E timpul ca R. Moldova să traseze o linie roşie şi să ne mişcăm înainte, învăţând din greşelile pe care le-am avut. Dacă vorbim despre MAI. Dacă astăzi vine cineva, eu la toţi le-am spus, nu veniţii în presă, la noi este Procuratura Generală, duceţi-vă cu probele astea şi dacă-i vinovat ministrul sau viceministrul, lasă-l să răspundă conform legislaţiei în vigoare. E unica regulă pe care eu o accept. Emoţii, declaraţii, comentarii la alte declaraţii — nu.

— Ştiu că tinerii după ce dau bacalaureatul pot ajunge să lucreze în diverse structuri ale MAI, iar în paralel să facă studii în domeniu. Cât de corectă e această abordare, ca un om total nepregătit, fără experienţă de viaţă, să îmbrace uniforma?

— La 18 ani lumea lupta în Afganistan. Dacă noi o să comparăm cât este de pregătit un om la 18 ani, eu cred că nu-i cel mai bun exemplu că el nu cunoaşte nimic despre viaţă. El nu trebuie să cunoască despre viaţă. Oamenii ăştia sunt aduşi, instruiţi, sunt aduşi ca subofiţeri. La funcţia de subofiţer el este învăţat, de exemplu, să gestioneze un domeniu foarte îngust. Tu nu eşti ofiţer de urmărire penală, nu eşti ofiţer de investigaţie, tu nu eşti un conducător. Ţie ţi se dă un segment foarte îngust, te instruieşte şi mai mult nu ai nevoie. Centrul de instruire pe care vrem să-l facem noi, sper în câţiva ani să fie gata, are menirea exact categoria asta de oameni despre care vorbiţi, să-i pregătească. Eu nu văd nicio problemă ca oamenii de 18 ani să vină să lucreze.

— Sunteţi singurul ministru de Interne din ultimii ani care vine din sistem şi care a crescut practic în acest sistem. Ştiu şi eu, şi cred că ştiţi şi dvs că unii poliţişti sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri uniforme şi că unui poliţist, la început, i se dă o singură uniformă, de care trebuie să aibă grijă zilnic dacă vrea să o mai poarte. Am înţeles că li se dau şi mărimi mai mari uneori. Cunoaşteţi?

— Îmi aduc aminte când eram cursant la Academia de Poliţie şi trebuia să ne dea uniformă, se uitau aşa la tine, cam ce mărime eşti şi îţi dădea una medie. Acum, e exclus că dacă tu porţi mărimea 48 ai să primeşti 56. E absurd. Nu-i aşa ceva. Şi iarăşi, eu trebuie să comentez acuma un om care a avut emoţii, el se impresionează sau se dă în spectacol. Care-i procedura. Aţi venit în poliţie, trebuie să primiţi uniforma. Nu v-o aduce cineva în pachet. Trebuie să mergeţi la depozit, aveţi legitimaţie, acolo vă caută în listă dacă sunteţi poliţist şi trebuie să primiţi uniformă. Omul de la depozit te întreabă ce măsură porţi şi tu îi spui 52 sau 50. El îţi aduce mărimea 50. Că ţi-a dat 54 în loc de 52 admit, dar nu exagerat. Arătaţi-mi un poliţist care arată ca un clown pe stradă.

— Cunoaşteţi poliţişti care-şi cumpără singuri uniforma?

— Nu cunosc, dar admit că unii din poliţiştii noştri îşi cumpără uniformă.

— Mai ştiu că în unele raioane, poliţiştii cumpără singuri flori şi mărţişoare atunci când se fac diferite acţiuni sociale, să le spunem aşa, de 1 şi 8 martie.

— Dacă avem o tâlhărie asupra unui magazin de bijuterii, asta nu înseamnă că la noi în ţară-i dezastru. Asta înseamnă că ori cineva s-a eliberat din penitenciar, ori cineva e consumator de droguri, ori cineva a venit din străinătate, ori au privit un film care l-a impresionat tare. Noi doar asta nu o avem ca fenomen. Doamne fereşte dacă asta s-ar întâmpla pe întreg teritoriul R. Moldova, în fiecare zi, atunci noi trebuie să recunoaştem că nu putem ţine situaţia sub control. Aşa e şi cu mărţişoarele şi florile. Admit că cineva din conducători le-a propus colegilor „băieţi, haideţi noi, din banii noştri, să cumpărăm flori şi mărţişoare. Mâine-i 8 martie, noi nu avem bani destinaţi pentru mărţişoare şi flori. Vrei să participi la acţiunea noastră? Da sau nu?” Şi tu îi spui că eu nu particip că nu am bani. Nimeni n-o să oblige şi omul n-o să sufere din cauza asta. Categoric. Aici eu sunt gata să pun mâna-n foc. Noi avem sindicate, avem inspecţia de efectiv, avem organizaţii neguvernamentale de diferit gen.

— Dar e adevărat că poliţiştii trebuie singuri să repare şi să spele maşinile de serviciu?

— Nu. Noi avem un contract. În fiecare an noi încheiem contracte cu spălătoria şi cu staţii de reparaţii cărora li se achită bani. Omul vine după serviciu, spală maşina şi ulterior statul achită pentru asta. Noi, desigur că trebuie să îmbunătăţim staţiile de reparaţie, sunt uneori întârzieri. Anul ăsta am avut o întârziere cu achiziţiile, am avut o perioadă în care maşinile nu au putut ieşi la traseu că nu aveau revizia tehnică. Aici trebuie să recunosc că am avut o întârziere de vreo două săptămâni şi unde au fost probleme, acopeream cu alte forţe. Dar, la general, noi avem o procedură care se respectă şi o să ne străduim ca oamenii să nu-şi cumpere uniforme, să nu-şi cumpere rechizite de birotică şi să nu-şi repare automobilele. Asta dă dreptul undeva, în subconştient, ca el să-şi întoarcă banii prin acţiuni ilegale.

— Aceste condiţii de muncă, practic, obligă un poliţist să ia bani, pentru că are familie, copii, unii au chirie de plătit. Ce soluţii aveţi pentru a redresa situaţia?

— Încercăm să nu mai dăm motive la oameni pentru ca ei să-şi motiveze acţiunile greşite prin faptul că şi-au cumpărat uniformă sau pixuri. Statul trebuie să le dea totul, începând cu pixuri şi terminând cu elicopter.

— Când va fi gata statul să le dea toate astea?

— În mare măsură, prin alocaţiile de la buget pe care le avem, prin ajutorul partenerilor de dezvoltare, ele se acoperă. Eu am activat în sistem în anii 90, începutul anilor 2000, unde problema petrolului era una majoră. Întrebaţi acum pe toată lumea din inspectorate dacă există problema cu petrolul. Vrei să te duci, ţi-au dat maşina şi mergi.

— Am înţeles totuşi că inspectorilor de patrulare li se dă de multe ori mai puţină benzină decât ar fi necesar, deşi de la ei se cer multe procese verbale.

— Noi nu suntem la uzina de tractoare pentru ca eu azi să solicit ca ei numaidecât să monteze sau să fabrice două tractoare pe zi. E non-sens. Dacă aş face asta, mi-aş pune lumea în cap, dar nu poţi trece cu vederea oamenii care încalcă. Şi trebuie să recunoaştem că până azi, lumea nu respectă regulile de cirulaţie rutieră.

— Ce salariu are un poliţist începător?

— Cam 4 mii.

— Dar unul cu stagiu?

— 7,8,9 sau poate chiar 10 mii.

— Ştiu că mulţi aleg să plece din sistem, în special din cauza salariului. Ce le propuneţi ca ei să rămână?

— Tempoul care e luat astăzi în lupta cu corupţia, cu spălara banilor, cu fraudarea bugetului, o să ducă, în timp, la suplinirea bugetului nostru, care va permite ridicarea salariilor. Pentru mine e clar că noi, în cel mai scurt timp o să ne permitem mult mai multe, la nivel de stat.

— Asta în ce an s-ar putea întâmpla?

— Să zicem, 2018. Atunci, statul îşi va permite să aducă mai multe beneficii oamenilor care-l servesc. Problema noastră azi e că plătim puţin oamenilor care lucrează pentru stat. Nu poate produce o reformă calitativă un om care este plătit cu 3 mii de lei. Nu trebuie să ne minţim. Atunci când oamenii ştiu că vin la un salariu de 8, 9,10 mii de lei, e altceva. Ai putea alege oameni de calitate.

— Deci, când se vor mări salariile?

— În 2018 s-ar putea, dar eu aş greşi dacă acum aş spune o dată concretă, iar informaţia nu s-ar adeveri.

— Apropo, aţi văzut probabil o ştire foarte mediatizată când un poliţist şi soţia au sustras o salatieră. Asta e semn al sărăciei sau e o problemă singulară?

— Asta e cleptomanie. Omul ăsta nu o să mai lucreze în minister. A fost dat afară. E inacceptabil. E boală. Omul nu se poate abţine. Sunt în lume oameni miliardari care nu se pot abţine să nu fure o gumă de mestecat.

— S-a aprobat acel spor de 25% pentru poliţişti din contul amenzilor. Cum funcţionează astăzi această prevedere?

— E implementat deja, iar lumea îşi primeşte sporurile.

— Despre ce sume vorbim?

— Diferite, în dependenţă de cum activează.

— Daţi-ne măcar nişte cifre, pentru că, iniţial, când s-a vorbit despre 25%, părea foarte mult. Sunt sporuri de zeci de mii de lei, de mii de lei?

— Nu-s mulţi bani. De zeci de mii nu. Sunt sporuri de 1-2 mii de lei.

— Dar cum se calculează aceste 25%? Se calculează singular sau se ia performanţa întreg efectivului?

— Este un mecansim cam anevoios. Se calculează numărul proceselor verbale întocmite şi suma achitată, nu se ia din numărul teoretic. E o practică ce nu funcţionează doar în R. Moldova. Dacă tu documentezi ca să-ţi faci salariul mai mare, nu merge. Noi monitorizăm şi dacă vedem că la un inspector sunt mai multe procese desenate imaginar, sunt probleme. Numărul proceselor verbale întocmite nu s-a mărit după implementarea acestei legi. Problema e că lumea nu vrea să-şi achite amenzile, asta e clar.

— Aici este şi o altă problemă. Omul nu vrea să achite amenda, merge în instanţa de judecată unde este obligatorie prezenţa celui care a aplicat-o, iar acel inspector trebuie să se deplaseze dintr-o localitate în alta, să lase lucrul.

— E o problemă. Noi trebuie să ne deplasăm de fiecare dată. De exemplu, dacă un inspector de patrulare fiind în Vulcăneşti a constatat, iar omul ăsta contestă în instanţa de judecată, inspectorul trebuie să plece la Vulcăneşti în instanţă. E o problemă mare pe care ne gândim cum s-o rezolvăm. Nu-i normal aşa ceva. Trebuie să avem oameni permanent care să ne reprezinte în instanţe. Aici trebuie de schimbat legislaţia.

— Camerele de supraveghere a traficul rutier: în Chişinău – funcţionează, în raioane – nu. Dvs aţi vorbit anterior despre relansarea acestui proiect.

— Personal, am discutat cu doi parteneri care s-au arătat interesaţi de a avea un parteneriat public-privat, pe ţară. Dar lumea vrea asigurări că nu vor păţi la fel ca ceilalţi care au fost în acest proiect.

— Dar cu cei care au fost de ce nu se mai poate? Ei au camere încă instalate pe străzi.

— Se poate, dar noi nu avem încă încheieri ale judecăţii sau sentinţe definitive, pentru că au fost procese. Trebuie să ne clarificăm şi penal cu unii din cei care au implementat acest proiect, pentru că, aparent, camerele de supraveghere s-au instalat, ele funcţionează. Dar întrebarea e cum ele au fost instalate, prin ce procedură şi unde se duc banii. După idee, cum ar trebui să fie. Dvs sunteţi un partener al MAI. Aţi venit, aţi instalat, ne înţelegem conform contractului care-i partea dvs şi v-aţi dat la o parte, iar banii vă vin o dată-n lună. Dar dvs nu gestionaţi baza de date. Dar, cum a fost. Oamenii care au fost în parteneriatul public-privat decideau cui să pună amendă şi cui nu. A fost o problemă mare atunci, iar noi am învăţat lecţia din greşelile trecutului. Pentru a nu admite greşeli pe viitor, noi azi discutăm. Lumea vrea să facă studiu de fezabilitate. Din partea lor este un proiect comercial, pentru că nimeni nu vrea să arunce banii în vânt.

— Este un proiect important pentru că deşi camerele nu lucrează, oamenii şi azi merg încet când ajung lângă ele. Deci, au disciplinat şoferii.

— (zâmbeşte, n.r.) Noi o să mergem şi cu maşini capcană, aşa ca în Europa. Probabil vom instala şi nişte camere machete, vor pune pe trasee şi nişte maşini machete. De ce nu?

— Acest interviu s-a amânat de câteva ori din cauza agendei Dvs încărcate. Dar, oricum, bănuiesc că aveţi şi timp liber. Ce faceţi atunci când îl aveţi?

— Vin la lucru (zâmbeşte, n.r.). În timpul liber, prefer să fac sport. Este practic unica modalitate prin care pot să-mi scot oboseala şi stresul pe care-l acumulez. Eu am făcut sport toată viaţa, iar dacă am un pic de timp, merg să facem ceva. Sau ieşim cu bicicletele împreună cu copiii, undeva în oraş, ori mergem la natură să jucăm fotbal undeva.

— Totuşi, fotbal cu diverşi foşti sau actuali funcţionari jucaţi? Cu dl Valentin Zubic, de exemplu. Vă întreb asta pentru că următoarea întrebare e dacă la fotbal se rezolvă sau nu anumite întrebări, se fac anumite înţelegeri?

— Ce fel de înţelegeri?

— De exemplu, cine să fie promovat la minister, nu ştiu.

— Bine, dar de ce noi să nu promovăm un om mai bun ca Jizdan, de exemplu. Şi dacă eu am jucat fotbal şi l-am întâlnit pe Zubic, de exemplu, iar dacă el merită, las să vină Zubic. Nu merită înseamnă că nu vine…. Ultima dată cred că am judecat fotbal cu copiii. Aaa, am jucat cu reprezentanţii ambasadelor recent. În mod privat, cred că am jucat cu vreo jumătate de an în urmă, cu copiii mei. I-am propus feciorului mijlociu, care face sport profesionist. El a venit cu o echipă de copii, prieteni de-ai lui şi prieteni de-ai prietenilor noştri şi am jucat împreună cu părinţii copiiilor. E ultima dată când am jucat.

— Cu dl Plahotniuc în ce relaţii sunteţi?

— Am primit de mai multe ori această întrebare. La ce vă referiţi când vorbiţi de relaţie?

— Sunteţi prieteni, vă întâlniţi, discutaţi?

— La noi, lumea tratează cu neîncredere totul şi orice aş spune, va fi interpretat. Pe dl Plahotniuc, înainte de a fi numit eu în funcţie nu l-am cunoscut. Doar ca persoană publică, dar nu am interacţionat cu el niciodată. Şi aici merg cu testul poligraf. După, deja e altceva. El e om politic, eu sunt în funcţie. Ne vedem la diferite reuniuni. Asta-i toată relaţia.

— V-a mulţumit vreodată că poliţia îi protejează GBC-ul?

— Ce înseamnă să-ţi mulţumească? E copilărism. Noi în fiecare zi apărăm ceva.

— Dar cu Renato Usatîi mai vorbiţi?

(zâmbeşte) Vă propun altă dată să-mi puneţi întrebări mai desfăşurate. M-aţi întrebat dacă vorbesc, vă răspund că nu.

— Cert e că aţi vorbit, au apărut acele înregistrări.

— Am vorbit, ne-am întâlnit, am băut şi cafea, şi ceai, şi am stat.

— Vă pare rău?

— Îmi pare rău că lumea nu ştie adevărul. Eu cu Renat Usatîi nu am avut alte relaţii decât cele de serviciu şi nu am încălcat legislaţia. Că el a fost filmat lângă DSO (Deparatamentul Servicii Operative, n.r.) când noi ne-am întâlnit, el s-a victimizat la timpul lui. A declarat că a fost ţinta unui atac. Noi am întreprins nişte acţiuni şi prin prisma lor, l-am cunoscut. Din momentul în care a devenit o persoană politică, el interpretează nişte mesaje.

— Aţi văzut filmul făcut de el?

— Nu, dar am văzut nişte momente în care eu figurez, că „mojna zakazîvati, ne zakazîvati”. Partea probatorie contează. Noi suntem într-o democraţie incipientă şi probabil toată lumea ar trebui să răspundă pentru cuvintele sale. O să vină probe, iar atunci eu imediat o să mă conformez cu ce vrea legea, dar cu dispoziţia cuiva şi cu faptul că lumea îşi face electorat politic pe seama asta, nu am cum să fac nimic.

— Vă mulțumim!

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG