VOX: Ce credeți despre motivele demisiei Guvernului Gavrilița?
În contextul demisiei prim-ministrei Natalia Gavrilița, anunțată la 10 februarie, am întrebat câțiva locuitori ai Chișinăului care cred ei că este motivul pentru care șefa cabinetului de miniștri a plecat din funcție.
„Îi este frică că nu se descurcă cu munca, am simțit că ea în tot acest timp se învăța să conducă”.
„Presupun că a fost destul de multă presiune asupra lor. Au fost foarte multe evenimente, întâmplări majore. De asemenea, consider că reputația lor tot a fost influențată, posibil într-o parte mai negativă. Și astfel, probabil, au fost nevoiți să demisioneze.”
„A demisionat că i-a venit vremea să demisioneze. E altă situație în țară, e mai greu de trăit, vedeți că ne apasă rușii din toate părțile”.
„Dacă sincer să spun, e greu acum să analizezi munca ei, deoarece a venit această criză începând cu pandemia, ulterior acest război din Ucraina. E clar că o povară mare a avut, în primul rând, poporul, noi și, evident, guvernarea. Deși eu nu doresc foarte tare să-i apăr, foarte mari greșeli au comis. Aceste prețuri la gaz pentru care noi achităm de patru ori mai mult decât achitam în trecut… Eu consider că de vină este Guvernul. Cu toate acestea, Guvernul, poate nu totul, dar ceva a făcut ca în Moldova să fie liniște. Noi doar nu cunoaștem toate detaliile, ce fac acolo pseudo tovarășii din jurul nostru și cred că sunt și de acolo pericole. De aceea, guvernării Gavrilița i-aș da o notă de 7 din 10.”
„N-am idee, se jeluie tot timpul lumea că e rău, că e greu, dar cu cine a fost bine? N-ai cu cine, mai mult se străduie să facă pentru dânșii să facă chestiile. Dacă s-ar gândi la popor, el i-ar susține tot timpul. Și eu am susținut. Eu cu nevasta mă contrazic, ea e contra, de pildă, Maiei Sandu, dar eu îi susțin Guvernul acesta, l-am susținut adică. Și-l mai susțin deocamdată. Măcar opoziția asta de le-ar da pace acești patru ani să lucreze liber.”
„Se caută formule mai eficiente pentru o situație imprevizibilă. Cine a pronosticat tensiunea asta și aceste crize? Se caută o formulă mai eficientă, cred că e bună această descătușare și această căutare la scenă deschisă.”