Victoria Furtună, candidata (in)dependentă de rețeaua lui Șor: carieră, avere și controverse
După o demisie cu scandal din organele procuraturii, Victoria Furtună, candidată la prezidențiale (in)dependentă de rețeaua lui Șor, se vrea președintă de țară. Furtună este prezentată în rețeaua lui Ilan Șor, coordonată de la Moscova, drept candidată susținută de oligarhul care se ascunde de justiție în Federația Rusă. Furtună neagă că ar fi susținută de Șor și acuză că „cineva încearcă special să facă unele acțiuni și să-mi distrugă campania electorală”.
Ziarul de Gardă a realizat profilul Victoriei Furtună și vă prezintă detalii despre carieră, avere și controversele care planează în jurul numelui său.
După o demisie cu scandal din organele procuraturii, se vrea președintă de țară
2006. Furtună își începe cariera de procuroare la Nisporeni, iar peste doi ani este numită în funcția de procuroare la Procuratura sectorului Botanica din municipiul Chișinău.
2016. La scurt timp după venirea lui Viorel Morari la șefia Procuraturii Anticorupție (PA), Furtună devine acuzatoare de stat în cadrul PA.
2017. Victoria Furtună ajunge în atenţia opiniei publice, fiind procuroarea care gestiona dosarul penal pe numele lui Iurie Chirinciuc, pe atunci ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, iar ulterior, şi dosarul penal al lui Dorin Chirtoacă, fostul primar al municipiului Chişinău, ambii învinuiți de corupție.
2021. Furtună candidează la funcția de procuror general interimar după suspendarea din funcție a lui Alexandr Stoianoglo. Pierde însă lupta cu Dumitru Robu.
Martie 2024. Victoria Furtună pleacă cu scandal din Procuratura Anticorupție. Aceasta a lansat mai multe acuzații în adresa partidului de guvernământ și în direcția Serviciului de Informații și Securitate (SIS), spunând că ar fi supusă „unor persecutări”.
Aprilie 2024. Plecată din sistem, Furtună anunță lansarea unei asociații pentru combaterea și prevenirea corupției. Țara a fost împânzită cu bannere de promovare a asociației „VOX POPULI”. În cadrul evenimentului de lansare a platformei, Furtună a ținut să precizeze că nu ar fi „afiliată unor persoane fugare”.
Iulie 2024. În regiunea transnistreană, unde sunt dislocate trupe rusești, cu „porumbelul păcii” în mâini, Furtună s-a lansat în cursa pentru fotoliul de șef de stat cu argumente false, afirmând că țara noastră ar fi amenințată cu declanșarea unui război după prezidențiale în cazul în care actuala președintă, Maia Sandu, ar câștiga un nou mandat.
Avere: casă de milioane, donații de peste 400 de mii de lei și împrumuturi de aproape un milion
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2023 depuse la Comisia Electorală Centrală, familia Furtună a avut venituri salariale de peste 600 de mii de lei. Victoria Furtună a încasat 374 de mii de lei de la Procuratura Generală, iar soțul ei – 240 de mii de lei de la compania „Promilton” SRL, firmă afiliată companiei de construcții „Sky House”. Alte 160 de mii de lei și 10 mii de euro, familia Furtună i-a obținut din donații. Circa 64 de mii de lei, familia Furtună i-a câștigat în dar la patru evenimente de familie.
Donațiile nu sunt o noutate în declarațiile de avere ale fostei procuroare. În 2017, Victoria şi soţul ei, Sergiu, au primit donaţii substanţiale: 20 de mii de euro (peste 400 de mii de lei) au venit din partea soacrei sale, Zinaida Furtună, iar 80 de mii de lei – de la Gheorghe Gaburici, tatăl său.
Victoria Furtună deține și cetățenia română, iar de la statul român, candidata la prezidențiale, care este una dintre vocile Rusiei în R. Moldova, a încasat 6000 de RONI, echivalentul a circa 24 de mii de lei – alocație pentru copii.
Din 2017, familia Furtună are drept de abitație într-o casă de peste 101 m2, valoarea căreia nu este indicată. Ziarul de Gardă a scris anterior că imobilul cu două niveluri se află la periferia capitalei, în or. Durleşti, şi este înregistrat pe numele soacrei candidatei, Zinaida Furtună. Aceasta l-a achiziţionat în decembrie 2012, la câteva luni după ce a fost dat în exploatare. Contractul a fost înregistrat la Cadastru în martie 2013. În toată această perioadă, Victoria Furtună se afla în concediu de maternitate. Oficial, casa are 101,6 m2, dar şi un garaj de 34,8 m2. Deşi imobilul apare în declaraţia de avere a procuroarei abia în 2017, vecinii menţionau pentru ZdG în 2017 că familia Furtună locuia de mai mulţi ani în acel imobil.
Zinaida Furtună, soacra Victoriei Furtună, cea care a donat familiei procuroarei 20 de mii de euro şi i-a oferit dreptul de abitaţie într-un imobil luxos, locuiește de mai mulţi ani în Italia, iar pe teritoriul R. Moldova nu gestionează nicio afacere.
Din 2019, Familia Furtună are în proprietate un teren de 1,9 ha, obținut prin moștenire, valoarea căruia se ridică la puțin peste 16 mii de lei. Din 2021, Victoria Furtună are în posesie un automobil Skoda Superb fabricat în 2021, cumpărat în leasing, valoarea indicată a mașinii fiind de 19,8 mii de euro, iar cea de piață – de 43,7 mii de euro. Furtună a indicat că motivul diferenței dintre valoarea bunului și valoarea sa de piață este achitarea în rate a contractului de leasing.
Candidata la prezidențiale declară că familia sa are contractate șapte împrumuturi în valoare totală de circa 37 de mii de euro și 84 de mii de lei, cinci dintre ele fiind cu dobândă de 0%, creditorii nefiind indicați. În 2021 a contractat un credit de la OCN „Capital Leasing SRL” pentru procurarea mașinii. A achitat inițial 23,7 mii de euro și s-a obligat să ramburseze datoria integral până în 2026.
În 2022 și 2023 a împrumutat 19 mii de euro de la patru persoane, bani pe care s-a angajat să-i restituie până în 2024, 2026 și 2027, însă nu menționează cine este creditorul. Toate cele patru credite sunt cu o dobândă de 0%. În 2023 a luat încă un împrumut de la Micro Invest în valoare de 34 de mii de lei, pe care s-a obligat să-l întoarcă până în 2024 și un alt credit de la Moldova Agroindbank în valoare de 50 de mii de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2026.
Controverse
Demisie cu scandal. În martie 2024, Furtună a demisionat cu scandal de la PA, acuzând presiuni din partea unor instituții publice. Atunci, ea declara că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Aparatul Președintelui ar fi lucrat în tandem și ar fi folosit informații denaturate pentru a refuza numirea și promovarea unor judecători, candidaturile cărora au fost respinse anterior de președinta Maia Sandu. Anterior, în luna februarie, Victoriei Furtună i-a fost refuzat accesul la secretul de stat, fiind declarată de către SIS „o amenințare la adresa securității naționale”. Ea acuza că acest fapt s-ar fi produs după ce a inițiat o investigație aferentă „acțiunilor ilegale ale unui grup de persoane care fac dezmăț în sistemul judecătoresc al R. Moldova”. Procuratura Generală anunța, la rându-i, că a deschis un dosar penal, clasat ulterior, după ce s-a constatat că materialele unei cauze penale au fost scurse către anumite canale de Telegram.
Biserica face campanie pentru Furtună. Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, s-a angajat deschis în luna septembrie să facă campanie electorală pentru candidata la funcția de președinte, Victoria Furtună, deși, conform legii, biserica trebuie să rămână separată de stat și să fie o structură apolitică.
Relația cu gruparea Șor. Deși a fost înregistrată drept candidată independentă, Victoria Furtună a fost afiliată în ultimele săptămâni de campanie grupării controlate de Ilan Șor. Deși Victoria Furtună își anunță întâlnirile electorale pe rețelele de socializare, ZdG a constatat în cadrul investigației „În slujba Moscovei” că la întâlnirile ei sunt mobilizați, prin intermediul chaturilor de pe Telegram coordonate de gruparea lui Ilan Șor, oameni din rețeaua lui Ilan Șor. În aceeași investigație, oamenii lui Șor se așteaptă la excluderea ei din cursă și spun că au „rezerve” pe care le vor anunța mai târziu, cu doar o zi înainte de alegeri. Furtună neagă că ar fi susținută de Șor și acuză că „cineva încearcă special să facă unele acțiuni și să-mi distrugă campania electorală”.
Furtună a instrumentat dosarul penal în care deputatele afiliate lui Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, erau cercetate pentru corupție în cauza penală privind frauda bancară, fiindu-le incriminată comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și a spălării banilor în interesul unui grup criminal organizat. Ulterior, Furtună și-a retras acuzațiile. Mai mult, o anumită perioadă, Furtună a făcut parte din completul de procurori care instrumenta și dosarul lui Ilan Șor.