Satul în care Dodon prinde șoareci și fiecare a treia casă este abonată la ZdG. „Pace să fie, asta vrem”
La Dereneu, fiecare a treia gospodărie este abonată la Ziarul de Gardă. Sătenii, majoritatea vârstnici, perfectează abonamentele doar la poștă. Tot aici își primesc pensiile și compensațiile la căldură, achită facturile și își povestesc grijile. În Moldova anului 2025, dereneuenii se plâng de pensii mici și de faptul că nepoții care s-au stabilit peste hotare vin tot mai rar în vizită. Chiar și așa, nu-și pierd speranța într-un viitor mai bun: „Pace să fie, asta vrem.”
– Bună ziua, spuneți-mi, vă rog, unde-i poșta?
– Da de-a cui ești tu?
– Sunt reporteră la Ziarul de Gardă, am venit la Dereneu, pentru că este cel mai abonat sat raportat la numărul de locuințe.
– A! De la gazetă. Of! Dar eu am crezut că e vreun nepot sau strănepot, am peste 20 și nu văd prea bine. Mă gândeam că a venit vreunul la mine.
Femeia, pe nume Lena, are 88 de ani. Venită din Ucraina la sfârșitul anilor 1960, s-a căsătorit la Dereneu, de unde n-a mai ieșit de un deceniu. Ne indică direcția spre oficiul poștal, adăugând: „Da, chiar semeni cu o nepoțică de-a mea. Poate o veni și ea. Mie deja mi-e greu să merg pe la ei, picioarele nu-s ca altă dată.”
Ziua pensiei
La poștă pare că s-a adunat tot satul. E „ziua pensiei”. Cât stau la coadă, vârstnicii își povestesc cotidianul. „În sat au mai rămas puțini oameni, vreo trei sau patru sute, mulți bolnavi, ce să-i faci, vârsta… Tineret mai nu-i. Avem școală și grădiniță, dar au mai rămas și acolo vreo 50-60 de copii”, povestește Anatolie, pensionar abonat la ZdG de trei ani. La Dereneu sunt 119 persoane ce au vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani.
Poștașa Aculina Furculiță este unica angajată a oficiului poștal, care deservește toată comuna din care fac parte satul reședință Dereneu, Bularda și Duma. „De lucru este, mai ales că ne-au redus la trei zile de lucru pe săptămână. Dar oamenii, știți cum, au internet de achitat, lumină, căldură. Unii vin și îmi dau și cardul, și pinul – să le scot bani.”
„Ziarul de Gardă vine joia ca atare. Eu nu lucrez joia, așa că mie băieții îmi aduc vineri. Vin cu un sac de acela, se opintesc aducând până la poștă. Le răstorn, scriu, ies târziu, foarte târziu, dar vă spun drept, am noroc de soț și băiat și repejor le împărțim pe la case”, mărturisește Aculina Furculiță.
Ajunge „mașina cu bani” de la Poșta Moldovei. În timp ce poștașa Aculina încearcă să potolească mulțimea distribuind pensiile, eforturile noastre se îndreaptă spre săteni, care refuză să fie filmați. În afara camerelor, povestesc despre lipsurile pe care le au, dar și despre drama comună – emigrația.
Poștașa explică reacția sătenilor la prezența echipei ZdG: „S-au gândit că s-a întâmplat ceva în sat de v-au văzut, că faceți vreo investigație. Mă rog, oameni în etate, ei nu-s obișnuiți cu camerele. Dar când au văzut că zâmbiți, au înțeles că e de bine.”
„Dacă vrei să trăiești mai bine, apoi nu ședea și te uita la stele, mergi la lucru, lucrează. Lucrează pământul pe care-l ai și apoi o să ai și bani și urojai (recoltă, traducere din limba rusă)”, a ținut să sublinieze un pensionar de 71 de ani, acesta fiind unul dintre primii care și-a primit pensia. Primindu-și banii, s-a pornit spre lucru, la pădure, cu un cal și o căruță. Copiii îi sunt plecați în Germania și Olanda, „acolo leafa e o-ho-ho”, dar, spune dânsul, în Moldova „e cel mai super”.
Aculina Furculiță lucrează de peste 10 ani la poștă, având un salariu de 3500 de lei. „Condiții nu avem, în primul rând. Noi depindem de Poșta Moldovei, nu de primării. Cu toate că domnul primar mi-a cumpărat un cămin. Măcar cât de cât să ne încălzim… Of, Doamne! Într-un timp, chiar stăteam și fără cămin, era foarte frig. Veneam iarna și era promoroacă pe ferestre. Dar nimeni nu are grijă”, notează femeia. Totodată, aceasta este de părere că activitatea oficiului poștal a fost redusă la trei zile pe săptămână „pe motive politice”, după ce a devenit consilieră locală pe lista socialiștilor.
Mătușa Lena și motanul Dodon
După o altă serie de „nu vreau să vorbesc la cameră”, la oficiul poștal o întâlnim din nou pe mătușa Lena. Lasă din mână punga de cumpărături și ne face semn. Îi propunem să o însoțim până acasă. Pe drum, ne povestește despre tinerețe, copii și nepoți. Odată la două zile, face câte 2 km să ajungă la magazin după mâncare, iar duminica nu lipsește de la biserică, care se află la o distanță și mai mare: „Așa cum nu pot, mă duc, ce altceva să mai fac? Îi bun pentru sănătate.”
La poarta femeii, doi motani se gudură pe lângă picioarele ei: „Ăștia sunt Tomic și Dodon. Tăciunea asta de Dodon are și o pată albă aici. Cu dânșii mă iau.” Familia ei s-a împrăștiat, plecând mai întâi la Chișinău, iar de acolo, în Italia și Marea Britanie, „la zarabotkî” (la muncă, n.r.).
Cel mai mult își dorește ca nepoții și copiii să se întoarcă acasă, să aibă un loc de muncă în țară, „să se facă niște fabrici, ca în alte țări”. Își amintește că a fost în vizită la fiica ei în Italia: „O frumusețe acolo… dar tot mai bine e acasă.”
În semn de mulțumire că am ajutat-o să ducă acasă cumpărăturile, femeia ne oferă ciocolată și câte două perne din lână de oaie, cusute chiar de ea. „Lucrez până la 8:00 seara, mai mult nu, mă frige spatele. Dar eu și la nepoți am făcut, la toți 20. Și de biserică nu am uitat. A fost odată o fetișcană tânără, de vreo 50 de ani, făcea metanii pe o pernuță, că am făcut la toate scaunele din biserică, și îmi spune: «Baba Lena, mata cu așa pomană ți-ai făcut scară în cer.»”
Sătenii „legați de ogradă”
Soțul poștașei, Constantin Furculiță, care o ajută pe Aculina să împartă ziarele și pensiile celor care nu se pot deplasa la oficiul poștal, din 2015 este și lucrător social. Tot el împarte prânzuri calde sătenilor „legați de ogradă”.
„Am zece beneficiari. Mă duc la dânșii în toată săptămâna. Le aduc apă, le cumpăr medicamente, produse alimentare, lemne le aduc, ce-mi spun, aceea fac. Pe lângă asta, pentru că avem cantină socială în sat, duc la 36 de beneficiari mâncare, prânzul cald, felul întâi și felul doi”, spune Constantin.
Una dintre beneficiare este Maria Gorschi în vârstă de 78 de ani. Aceasta a lucrat 38 de ani agronoamă. „Trăiesc singură. Soțul a decedat, băiatul a decedat, iar fiica cu nepoata sunt în Grecia.” Mai departe de poartă nu pleacă, nu poate.
„Îmi aduc acasă mâncarea, foarte bună. Nu știu cine lucrează acolo, dar mâncarea e bună. Și produse alimentare, și medicamente îmi aduce Constantin. E ocupat el, dar e tânăr și dovedește. (…) Eu plătesc la bancă pentru faptul că dumnealui mă ajută – 128 de lei pe oră. Înainte venea de trei ori pe săptămână și mă ajuta, dar acum pot să plătesc doar o oră. Am pensia 3000 de lei, dar nu-mi pierd speranța că va fi mai bine”, subliniază doamna Maria.
„O haină o mai cârpesc, poftele le mă mai limitez, dar dacă va fi pace în țară, toate le-om face”
Asistenta socială comunitară de la Primăria Dereneu, Elena Scurtu, care este în același timp șefă a bibliotecii din sat, a făcut parte din grupul de lucru pentru înființarea cantinei sociale, care a fost deschisă pe 1 martie 2024.
Primăria Dereneu achită salariul bucătăreselor și al cărăușului, „dar produsele alimentare vin din donație, de la niște sponsori de-ai primarului”, potrivit Elenei Scurtu. În total, 50 de porții de mâncare se prepară zilnic pentru persoanele fără adăpost și persoanele cu dizabilități, existând și o listă de așteptare.
L-am fi întrebat pe primarul comunei, Vasile Revenco, despre sponsorii cantinei sociale, însă acesta din start a refuzat să vorbească cu reporterii ZdG: „Vorbiți cu oamenii, ei să vă povestească, iar eu chiar sunt foarte ocupat.” Uitându-se în direcția echipei ZdG, a zâmbit și a zis: „O! USAID”, făcând o aluzie specifică formațiunii din care face parte – Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) – despre finanțarea externă sistată de administrația Trump. Anterior, liderul socialist Igor Dodon a ținut să sublinieze că USAID, „conform declarațiilor noii administrații a SUA, este o grupare criminală organizată”, deși Agenția americană a contribuit la dezvoltarea R. Moldova încă din 1992 cu peste un miliard de dolari.
Asistenta socială, Elena Scurtu, pe al cărei calculator din biroul de la Primăria Dereneu se regăsește un abțibild cu emblema USAID, spune că și-ar dori ca în Moldova anului 2025 să se acorde mai multă atenție și grijă locuitorilor de la sate.
„Vârstnicii noștri locuiesc la sate cu pensiile mici, care practic nu le ajung pentru necesitățile vitale. Dacă-i în etate, înseamnă că deja e și bolnav. O mare parte din bugetul familiei merge pe medicamente… Dar e bine așa cum este, mai rău să nu fie, pace să fie. Discutând cu fiecare vârstnic în parte, fiecare îmi spune că se mulțumește cu ce este: «Pace să fie în țară, pace și bunăstare cerem toți». Fiecare vârstnică, fiecare vârstnic spune: «Eu o haină o mai cârpesc. Pentru gură, poftele le mai limitez, dar dacă va fi pace în țară, toate le-om face»”, a concluzionat asistenta socială.
