Principală — RECOMANDAT — „Când am ajuns în Moldova…
„Când am ajuns în Moldova și am mâncat o supă caldă în liniște, fără bombe, mi se părea că suntem în rai”
Cel mai mult, Alina își dorește să aibă din nou de făcut teme pentru acasă. Veaceslav, fratele ei, își dorește să șteargă din memoria sa tot tabloul apocaliptic pe care l-a văzut pe teritoriul țării sale. Mama lor, Valeria, își dorește să aibă 1500 de mâini, să se întoarcă în Ucraina și să-i scoată pe toți din pârjolul războiului.
Margarita speră să-și îmbrățișeze din nou tatăl și să nu se mai despartă niciodată. Mama ei, Olga, se tot roagă ca, atunci când va deschide din nou telefonul, acolo să se anunțe despre încetarea războiului. Alina, mama Alisei și a lui Artiom, își dorește să salveze fotografiile de familie și să-și ia asupra sa un păcat…