Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Dosarul Leova-Bumbăta. Compania de…

VIDEO Dosarul Leova-Bumbăta. Compania de proiectare contractată, deținută de un fost angajat al șefului ASD. „Am declarat conflictul de interese”

Colaj realizat de Dan Cojocaru, ZdG

La un an după inițierea unui dosar penal care bate pasul pe loc, ZdG a verificat documente, fapte cronologice și vine cu detalii noi despre cum și cine a implementat proiectul Leova-Bumbăta, numit de unii „ cel mai scump drum din Moldova” sau chiar „muzeul corupției în aer liber”.

ZdG a constatat că lucrările de proiectare a drumului Leova – Bumbăta au fost efectuate de firma unui fost angajat al companiei deținute de familia directorului interimar al Administrației de Stat a Drumurilor. 

Procedurile de negociere a contractelor au fost „o formalitate”, prin care au fost „legalizate excepțiile din perioada stării de urgență”, recunoaște Radu Rogovei, șeful Direcției Politici în Domeniul Dezvoltării Drumurilor, din cadrul Ministerului Infrastructurii. 

Compania de proiectare, selectată înainte ca ASD să primească toate ofertele solicitate

18 iunie 2022. Sergiu Bejan, directorul general interimar al ASD, poartă discuții verbale cu reprezentantul companiei de proiectare „Viaab Engineering”, Andrei Buraga, pentru începerea lucrărilor de proiectate a drumului. ZdG a constatat că Buraga este fost inginer-șef la firma pe care Bejan a fondat-o și pe care soția acestuia, Ludmila Bejan, o administrează în prezent –  „Astral-Proiect” SRL. 

Documentele consultate de ZdG arată că abia peste o lună, la 21 iulie 2022, șeful ASD expediază o scrisoare către SRL „Viaab Engineering” prin care solicită oferta de preț pentru „servicii de proiectare la construcția drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta către strada Sciusev din orașul Leova”, fără însă a indica data limită de transmitere a ofertei. Doar o zi mai târziu, la 22 iulie 2022, compania expediază oferta de preț – 1,762 milioane de lei.

Trei săptămâni mai târziu, la 9 august 2022, ASD, prin persoana lui Iurie Pașa, pe atunci director adjunct al instituției, solicită oferta de preț și altor trei companii – „Universinj” SRL, „Simbo-proiect” SRL și „Intexnauca” SRL, de asemenea, fără a indica data limită de transmitere a ofertei.

Totuși, chiar dacă a cerut ofertele de preț de la patru companii, Iurie Pașa, directorul adjunct al ASD, a semnat contractul cu firma „Viaab Engineering” la 12 august 2022, dată la care ASD avea doar două răspunsuri la solicitările sale – oferta firmei „Viaab Engineering” și refuzul companiei „Simbo-proiect” SRL de a prezenta oferta. 

Actul a fost semnat la suma propusă inițial de companie, fără negocierea ofertei. 

La patru zile de la semnarea contractului, la 16 august 2022, „Universinj” SRL transmite  scrisoarea de refuz și abia la 22 august 2022, și „Intexnauca” SRL anunță că este nevoită să refuze prezentarea ofertei. 

I-am contactat pe reprezentanții celor trei firme cărora li s-a solicitat oferta de preț pentru a-i întreba dacă li se pare corect ca o companie să fie declarată câștigătoare înainte ca ceilalți agenți economici cărora li s-a solicitat să transmită oferta să vină și ei cu răspunsuri. Veniamin Șandrovschii, fondatorul „Intexnauca” SRL și Simion Bogza, fondatorul firmei „Simbo-proiect”,  au refuzat să comenteze, iar Valeriu Severin, fondatorul firmei „Universinj”, nu ne-a răspuns la apeluri.

SRL „Viaab Engineering”, în afaceri de milioane cu statul 

SRL „Viaab Engineering” a fost înregistrată în 2020, iar contractul de proiectare a drumului de acces către punctul vamal Leova – Bumbăta din august 2022, în valoare de 1,76 milioane de lei, era al doilea și cel mai important contract cu statul semnat până atunci. La 10 noiembrie 2022 a fost semnat un acord de prelungire a contractului și tot în acea zi, compania „Viaab Engineering” semnează un acord de majorare a contractului cu circa 264 de mii de lei, întrucât a apărut „necesitatea completării soluțiilor de proiectare”. 

Mai târziu, în perioada 15 noiembrie 2022 – 23 septembrie 2024, SRL „Viaab Engineering” a câștigat alte opt contracte cu ASD, în valoare totală de circa 10,5 milioane de lei.

Firma are doar trei contracte pe bani publici în care autoritatea contractantă este alta decât ASD. Unul a fost câștigatat la 13 iulie 2023, după o licitație organizată de Directia generală  mobilitate urbana din cadrul Primăriei Chișinău pentru contractarea serviciilor unui „responsabil tehnic pentru lucrările de reparație capitală a podului din str. Mihai Viteazul”, în valoare de 274 de mii de lei. Un alt contract a fost semnat la 25 septembrie 2024, când pentru „servicii de supraveghere tehnică (responsabil tehnic) a lucrărilor de reparație capitală a podului din str. Mihai Viteazul pentru anul 2024”,  firma lui Buraga a obținut 337 de mii de lei. Consiliul Raional Telenești a fost prima instituție de stat care a contractat în 2020 compania pentru servicii de proiectare în vederea reparației drumului Vadul Leca – Căzănești – Târșiței, valoarea contractului fiind de 600 de mii de lei.

Bejan: „Am declarat conflictul de interese”

Întrebat de ZdG de ce nu a fost inclus un termen limită de transmitere a solicitărilor de ofertă, Sergiu Bejan, directorul general interimar al ASD, spune că „răspunsul trebuia să fie imediat. Toți voiau repede, trebuia să pui pe masă repede și totul trebuia repede de făcut.” 

Bejan a menționat că a apelat la firma lui Buraga pentru că anterior, între 2017-2018, acesta, în calitate de angajat al firmei „Astral-Proiect” SRL, a oferit servicii de elaborare a proiectului de execuție a „drumului de ocolire G99, strada Podul de Flori, orașul Leova”.

Bejan recunoaște legătura dintre el și Andrei Buraga, dar spune că a declarat conflictul de interese la Agenția Proprietăți Publice. Mai mult, spune că l-a delegat pe Iurie Pașa, directorul adjunct al ASD, să se ocupe de procedura de contractare a firmei de proiectare. 

„Eu consider că prin această acțiune, noi doar am adus aportul ca acest obiectiv să fie implementat la timp. Dar, din start, noi înțelegeam la ce riscuri se merge și unde puteam să ajungem, de aceea eu am declarat conflictul de interese”, a spus Bejan. 

L-am întrebat și pe Iurie Pașa, directorul adjunct al ASD care a semnat contractul de antrepriză cu „Viaab Engineering”, de ce a fost selectată compania înainte de a primi toate ofertele solicitate.

„Înseamnă că am semnat că erau careva solicitări de la CSE pentru urgentarea lucrărilor, doar știți în ce timp s-a făcut toată asta, pentru că era perioadă de război”, nea explicat Pașa. 

Buraga: „Nu am să dau declarații”

L-am telefonat pe Andrei Buraga pentru a stabili o întâlnire în care să ne răspundă la întrebări, însă acesta ne-a zis că nu va face niciun fel de declarații. Am încercat să-i adresăm întrebările la telefon, dar a întrerupt apelul. 

BuragaCu mare plăcere, dar nu am să dau declarații sau alt tip de răspunsuri la întrebări.
ZdG: De ce?
BuragaSpuneți-mi de ce aș face lucrul acesta!
ZdGPentru că dumneavoastră ați câștigat un contract pe bani publici, ați realizat un proiect pe bani publici. 
BuragaEu știu că mă înregistrați, de aceea îmi voi rezerva dreptul de a închide. O zi bună!

Înainte de a finaliza adresarea următoarei întrebări, Buraga a întrerupt apelul. I-am transmis întrebările în scris, însă nu am primit un răspuns.