Culisele unui protest politizat la Copanca: primarul socialist „a vorbit prin gura oamenilor”?
Intenția autorităților de a conecta mai multe sate din perimetrul zonei de securitate la rețeaua electrică din dreapta Nistrului a stârnit mai multe discuții, dar numai în localitatea Copanca, raionul Căușeni – și proteste.
„La solicitarea localnicilor”, la Copanca s-a înfățișat repetat și Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova, formațiune care l-a susținut pe edilul de Copanca, Afanasii Cuțari, în alegerile locale din toamna lui 2023. Acesta a susținut în fața zecilor de oameni nemulțumiți narațiunea gazului și electricității mai ieftine venite de la Tiraspol, fără a explica însă că tarifele sunt compensate de autoritățile de la Chișinău.
Unele voci din Copanca spun că manifestațiile ar fi fost „un teatru” cu tentă politică, pus la cale de membrii PSRM din localitate și că primarul socialist „a vorbit prin gura oamenilor”. Am mers să discutăm la primăria din Copanca cu Afanasii Cuțari, însă acesta a părăsit instituția pe ușa secundară în timp ce îl așteptam să încheie ședința Consiliului local, iar la telefon nu a vrut să ne ofere răspunsuri la întrebări. „Am dat deja suficiente interviuri altor instituții media”, a punctat acesta și a întrerupt apelul.
Printr-o decizie din 6 ianuarie curent a Comisiei pentru Situații Excepționale, Moldovagaz a fost obligată să conecteze 14 sate din zona de securitate la sistemul de gaze al R. Moldova. Totodată, Premier Energy urmează să asigure conexiunea satelor Varnița și Copanca la rețeaua sa de energie electrică. Aceste localități sunt conectate la rețeaua de gaze și energie electrică din regiunea transnistreană, astfel că riscă să rămână fără gaze și lumină în plină iarnă, după ce Gazprom a stopat livrările către regiune.
Cronologia protestelor din Copanca
9 ianuarie 2025. Președinta Maia Sandu a vizitat mai multe localități din zona de securitate, printre care și satul Copanca, raionul Căușeni, unde a vorbit cu un grup de lucru despre criza energetică și despre proiectul de conectare a localității la rețeaua electrică din dreapta Nistrului, soluție oferită de autoritățile de la Chișinău în vederea depășirii crizei energetice. Cu o seară înainte, ZdG a constatat că locuitorii satului Copanca au primit de la un consilier PSRM mesaj precum că sunt invitați la întâlnire cu președinta, chiar dacă nu a fost organizată o întâlnire oficială. Astfel, câțiva zeci de locuitori ai satului Copanca au organizat o manifestație în care și-au arătat nemulțumirea față de soluția propusă de Chișinău.
17 ianuarie 2025. Au început lucrările de instalare a pilonilor electrici de către Compania „Premier Energy”, în vederea conectării satului Copanca la rețeaua electrică controlată de Chișinău. În acest context, locuitorii satului Copanca au încercat să blocheze lucrările. Aceștia s-au organizat în mașini și au mers să protesteze la marginea localității, unde au oprit echipele care efectuau lucrările.
23 ianuarie 2025. Liderul socialist Igor Dodon ajunge la Copanca, unde, potrivit lui, „a evaluat situația de urgență cu care se confruntă cetățenii”. Alături de el, într-un live pe Facebook, primarul de Copanca, Afanasii Cuțari, își exprimă poziția oficială: de acord, dar nu prea (să fie conectată localitatea). „Primăria nu este împotrivă că se construiește, doar că vrem 100% garanție că drept urmare a construcțiilor care se fac, va fi asigurat întregul sat, fără întreruperi electrice. Ceea ce ne propune Chișinăul astăzi nu trebuie să fii mare electrician ca să înțelegi că nu ne va salva, ci va complica mai mult situația. La ziua de astăzi, toată rețeaua ține de Tiraspol și fără acordul de a fi cu cealaltă parte, noi doar ne facem rău, vom rămâne totalmente fără lumină și vom pierde toți agenții economici”, a menționat primarul într-un video publicat pe pagina liderului socialist, Igor Dodon.
25 ianuarie 2025. Liderul socialist revine la Copanca, unde a fost întâmpinat cu aplauze, iar special pentru acesta s-au adus un microfon, boxe și tot necesarul pentru a fi auzit de oameni, scrie Studio-L. În discursul său, Dodon a criticat starea actuală a țării și a afirmat că socialiștii sunt gata să aducă oamenii la proteste în Chișinău. Dodon a menționat că este necesară crearea unei alternative, dar a afirmat că e important ca energia electrică să vină din regiunea transnistreană, pentru că, spune el, „ar fi mai ieftină”, fără însă să explice că factura este, de fapt, compensată de autoritățile de la Chișinău.
Dodon, în rol de mediator?
Alexei Buzuc, un localnic din Copanca, a urmărit cu atenție ambele vizite ale celor doi politicieni, Igor Dodon și Maia Sandu, în localitate și a observat, spune el, diferențele de atitudine.
„Oamenii au venit să facă bine, dar noi ne-am făcut de râs în toată lumea cu asta. Au venit să-ți dea, dar tu nu vrei să iei. A fost ieri domnul Dodon, toți au rămas cu ideea că linia trebuie făcută, pentru că a spus Dodon, dar până atunci doar tot se spunea că trebuie. Când construcția liniei a fost propusă de grupul de lucru în frunte cu doamna președintă, tot aceeași propunere a fost făcută, aceiași oameni însă erau împotrivă, pentru că au fost duși în eroare, speriați că lumina va fi mai scumpă”, a mărturisit Alexei Buzuc.
Despre vizita lui Dodon și soluțiile propuse de acesta, chiar dacă nu a venit cu nimic altceva decât ceea ce a propus și președinta Sandu, vorbește și un alt locuitor al satului Copanca, care însă nu știe că tariful la electricitate este asemănător cu cel plătit de locuitorii regiunii transnistrene tocmai pentru că autoritățile de la Chișinău compensează diferența.
„Cum Moldova? Cum compensează? Cum? Cum? Ce? Dodon o fost la noi aici, Dodon a decis. Nu ne trebuie Maia Sandu, scuză-mă, noi cu Pridnestrovia vrem, noi cu Pridnestrovia. 30 de ani, Pridnestrovia o grămada de milioane o băgat. Maia Sandu vrea să pună câțiva stâlpi. Dodon o fost și o spus că oricum vom decide, Dodon”, spune bărbatul.
„Unde s-a mai văzut tu să faci protest când îți trage lumină în sat?”
Despre faptul că protestul ar fi avut tentă politică și ar fi fost organizat la inițiativa primarului, doar că din umbră, vorbește și o altă locuitoare a satului Copanca.
„El a organizat protestul acela, primarul a vorbit prin gura celor care au protestat. Unde s-a mai văzut tu să faci protest când îți trage lumină în sat?” ne-a mărturisit o locuitoare a satului Copanca, care ne-a solicitat să-i păstrăm anonimatul.
Și consilierul local Igor Vozian spune că primarul ar sta „în umbra acestor proteste”.
„Da, există și nemulțumire, pentru că localnicii s-au obișnuit să achite mai puțin pentru energie și gaz, dar apar semne de întrebare cu referire la organizare și în spatele acestor proteste ar fi și Șor, dar și PSRM”, spune alesul local.
La 27 ianuarie am încercat să discutăm cu edilul la Primăria Copanca, însă acesta a ieșit pe ușa secundară în timp ce îl așteptam să încheie ședința Consiliului local. Chiar dacă era în timpul orelor de muncă, acesta nu a vrut să discute cu noi, menționând că „am spus tot ce am avut de spus deja și altor instituții media”.
O altă femeie din localitate spune că îi este rușine de faptul că oamenii din Copanca sunt nemulțumiți de soluțiile oferite de Chișinău, chiar dacă acestea vor costa mai mult, pentru că „30 de ani ne-a fost și bine”.
„Trebuie să căutăm o ieșire, ori că ne achităm cum toată Moldova achită și avem, ori așteptăm când ne-a trimite de sus Putin. Eu socot așa, dați să vorbim pe dreptate. Eu nu vreau să mă întorc în anii dinainte, să stau cu o lumânare, că au fost părinții noștri așa. Eu prefer mai bine să stau cu o lumină, dar o am. Adică toată Moldova achită așa… Eu înțeleg, ne-o fost bine 30 de ani de zile, ne-o fost bine, și gazul am plătit mai puțin, și lumina am plătit mai puțin, nu? Dar dacă nu-i mai mult așa și n-o să fie anii cei care au fost înainte… dați să mergem înainte!” mărturisește femeia.
Primarul latifundiar de la Copanca
Afanasii Cuțari a fost ales în calitate de primar în 2015, funcție pe care și-a păstrat-o și după alegerile locale din 2019 și 2023. Potrivit celei mai recente declarații de avere și interese personale publicată pe site-ul Autorității Naționale de Integritate, acesta deține în proprietate peste 50 de terenuri agricole, în posesia cărora a intrat între 2000 și 2017. De asemenea, Cuțari este și beneficiarul efectiv al unei afaceri în agricultură înființate în 2005 – Cooperativa de Producție (CP) Copanca, director al căreia este fratele său, Gheorghii Cuțari. CP Copanca, între 2021-2023, a obținut venituri din vânzări în valoare totală de aproape 40 de milioane de lei. Potrivit sătenilor, terenurile deținute de Cuțari sunt pe malul Nistrului, zonă cu cel mai fertil pământ din Copanca.