Cine va fi primar al orașului Cantemir? Candidatul care declară venituri de o mie de lei pe lună vs. primarul cu trei mandate judecat într-un dosar penal
Viitorul primar al orașului Cantemir va fi ales duminică, 19 noiembrie, în turul II al alegerilor locale generale. Actualul primar, Roman Ciubaciuc, care a obținut 48% din voturi, se luptă cu Anatolie Covali, un antreprenor local, votat de 26% dintre alegătorii din oraș. În ajunul alegerilor, ZdG a discutat cu ambii candidați despre problemele localității.
Actualul primar, judecat penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, dar achitat de Curtea de Apel
Roman Ciubaciuc deține fotoliul de primar al orașului din 2011. Candidează pentru al patrulea mandat din partea Partidului Nostru (PN) și a obținut la alegerile din 5 noiembrie circa 48% din voturi. În declarația de avere și interese personale, Roman Ciubaciuc indică venituri salariale de 152 de mii de lei. În proprietatea acestuia sunt două terenuri și un apartament, cu 0,2 cotă-parte.
Anul trecut, Ciubaciuc a fost recunoscut vinovat de faptul că și-a depășit atribuțiile de serviciu, cu liberarea de răspundere penală. Judecătoria Cahul a decis că se va încasa de la Roman Ciubaciuc în beneficiul primăriei Cantemir prejudiciul material de 133 de mii de lei, prejudiciu cauzat bugetului instituției prin mărirea plăților salariale pentru directorul întreprinderii „Apă Canal Cantemir”. „Cunoscând că pentru perioada activităţii pentru anii 2014-2016 nu avea împuternicirile consiliului orăşenesc Cantemir cu privire la aprobarea schemei de majorare a salariului angajaţilor întreprinderilor municipale fondate de către consiliu, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu prin stabilirea numitului Lupaşcu Vasile salariul de funcţie majorat în calitate de administrator ÎM „Apă-Canal Cantemir”, a constatat Judecătoria Cahul.
Totuși, în iunie 2023, Curtea de Apel (CA) Cahul a casat integral sentința Judecătoriei Cahul. După ce a rejudecat cauza, Roman Ciubaciuc a fost achitat pentru că instanța a constatat că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii. „Se respinge acțiunea civilă a procurorului în interesele Primăriei Cantemir împotriva lui Ciubaciuc Roman privind încasarea prejudiciului material în sumă de 133 636,36 lei”, se arată în hotărârea CA Cahul. Dosarul a ajuns recent pe rol la Curtea Supremă de Justiție.
Neregulile constatate de Inspecția Financiară la primăria Cantemir
Ciubaciuc susține că timp de 12 ani a reușit să aducă mai multe schimbări în oraș. „Ne bucură faptul că orașul Cantemir învie, deja apar oameni noi, tot mai mulți tineri cu familii. Și vrem să aducem mai departe schimbări, să ajungem la aceea ca orașul să devină așa cum a fost cândva. Din ceea ce am promis și n-am găsit noi soluții, practic, este centrul de zi pentru bătrâni, într-adevăr, așa și nu am găsit soluții la problema dată. A rămas nerezolvată și întrebarea cu amenajarea iazului în oraș. Practic, deja avem un proiect care a fost depus la Ministerul Mediului și avem deja trecute două etape. Sperăm că la anul să începem lucrările de renovare. În rest, din ceea ce am promis, parcă am făcut totul”, declară Ciubaciuc.
În luna iunie a acestui an, Inspecția Financiară a constatat mai multe nereguli în activitatea Primăriei și a expediat o prescripție „cu privire la lichidarea iregularităților constatate în rezultatul inspectării financiare complexe efectuate la Primăria orașului Cantemir”. Inspecția Financiară a constatat că „n-au fost reflectate în evidența contabilă terenuri cu suprafața de 77,1 ha, în valoare normativă de 5,2 milioane de lei”. Ciubaciuc susține că este vorba de parcuri și alte zone verzi, iar evidența contabilă a terenurilor este un lucru nou și rar întâlnit în primării. „Pur și simplu, ele niciodată nu au fost luate la evidență – nicio bucată de teren în evidența contabilă. Asta nu înseamnă că ele nu sunt înregistrate. Ele până acum s-au ținut în evidență în baza de date la Cadastru. Dacă trebuie să le înregistrăm și la contabilitate, le înregistrăm, asta nu este o problemă. Ele nu s-au pierdut, nu s-au vândut, nu s-au dat. Unde au fost, așa și-au rămas, pur și simplu n-au fost reflectate în evidența contabilă”, punctează candidatul.
„Calculele au fost făcute greșit”
Un alt punct din prescripția emisă de Inspecția Financiară vizează „gestionarea necorespunzătoare a mijloacelor financiare, fiind admise cheltuieli neîntemeiate în suma totală de 427 de mii de lei”. În document se precizează că „două persoane care n-au absolvit nivelul necesar de studii pentru ocuparea funcțiilor au beneficiat de plăți salariale exagerate cu 76 de mii de lei”. Roman Ciubaciuc admite că au fost admise unele greșeli. „Este vorba, în primul rând, de persoane care au fost angajate la grădinițe. Într-adevăr, este o greșeală și deja persoanele date au depus cerere și se reține din salariu. În a doua parte se vorbește despre salariul la brigada de înverzire pe care o avem pe lângă primărie. Acolo au fost în jur de 300 de mii. Calculele au fost făcute greșit. Materialele date vor ajunge la judecată, deja am depus actele și o să vedem rezultatul”, menționează Ciubaciuc.
„Totul este făcut din bani europeni”
La 18 septembrie, Consiliul Orășenesc Cantemir a emis o decizie prin care Roman Ciubaciuc a fost desemnat persoană responsabilă de executarea planului de măsuri pentru lichidarea încălcărilor și iregularităților enumerate în prescripția Inspecției Financiare. „În primul rând, cu punctele cu care n-am fost de acord, deja am dat la judecată, o parte avem stabilită data la ședința de judecată. Avem o parte din materiale de recuperare, oamenii care n-au fost de acord benevol să restituie materialele socotite deja o să fie date la judecată. A treia, avem persoane care au dat acordul și deja se restituie din salariu. Dar, deja ne-am oprit că s-a început campania electorală”, precizează primarul degrevat.
Roman Ciubaciuc susține că de-a lungul celor trei mandate de primar a utilizat pe larg fondurile europene pentru proiecte de infrastructură și afirmă că mizează pe ele și în viitor dacă va fi ales. „Cred că nu este metru pătrat în oraș unde n-au ajuns banii europeni. Cele mai mari realizări care sunt făcute sunt anume cu banii europeni, ar trebui de stipulat acest lucru și pentru asta le mulțumim. Același sistem de canalizare nou construit în oraș și stația de epurare, lumină, reconstrucția edificiilor de învățământ – totul este făcut din bani europeni”, punctează Ciubaciuc.
„Eu am un venit modest, dar eu trăiesc împreună cu părinții și cumva noi avem un buget comun din afacerile care le avem”
Contracandidatul lui Roman Ciubaciuc este Anatolie Covali, care reprezintă Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Acesta vine din domeniul antreprenoriatului. Familia sa gestionează compania „Centehcom” SRL. Datele publice arată că firma specializată în „fabricarea elementelor montabile din beton armat şi a articolelor şi construcţiilor din beton” are doi proprietari – Nicolae și Anatolie Covali, fiind fondată în 2003. Conform datelor din documentele depuse la înregistrarea în cursa electorală, Anatolie Covali a indicat că activează ca jurist în cadrul acestei firme și că deține o cotă-parte de 50%.
În declarația de avere depusă de Covali la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Cantemir este indicat că în 2022 acesta a încasat venituri salariale doar de la firma familiei sale, „Centehcom” SRL, în valoare de doar 13 mii de lei. „Eu am un venit modest, dar eu trăiesc împreună cu părinții și cumva noi avem un buget comun din afacerile care le avem și deja la a doua întreprindere unde activez în calitate de administrator am stabilit că o să ridic salariul o dată la 12 luni sau la 18 luni, pentru că salariul este modest. Banii încă nu i-am ridicat, de asta încă nici nu am indicat alte surse de venit”, explică Anatolie Covali.
La fel, în declarație este indicat că acesta deține o casă de locuit de 140 de metri pătrați, obținută în 2016 în urma unui contract de donație și două terenuri agricole dobândite în 2013. Covali susține că locuința i-a fost donată de părinți, iar terenurile le-a obținut tot de la aceștia.
Datele publice arată că în trecut, în 2017, chiar în perioada mandatului lui Roman Ciubaciuc, firma „Centehcom” SRL deținută de familia Covali a semnat un contract cu Primăria în valoare de 22,8 mii de lei pentru livrarea unor materiale de construcție. „Cred că vreo doi ani în urmă a fost un contract, dar nu de o valoare foarte mare. De obicei, cu primăria Cantemir lucrăm destul de rar. Adică, ei au licitații, la care deseori noi nu participăm, pentru că nu putem fi competenți cu persoane juridice care au o gamă mai largă de servicii și la prețuri mai accesibile. Dacă voi deveni primar, nici într-un caz și nici nu se discută că firma va avea contracte cu primăria Cantemir”, susține Anatolie Covali.
„Sunt obiective pe care noi putem să le îndeplinim pur și simplu printr-o abordare diferită și eficientă”
„Mi s-a propus de la reprezentanții PAS din raionul Cantemir să candidez. La inițiativa lor și la inițiativa unor cetățeni din mediul antreprenoriatului, am decis că putem schimba și trebuie să schimbăm lucrurile în oraș. Nu cred că a venit pentru prima dată un primar care să spună că are experiență în toate domeniile, dar experiența pe care o dețin eu la moment, consider că este foarte benefică pentru a ocupa funcția de primar și o să influențeze foarte pozitiv”, spune Anatolie Covali despre motivele pentru care a intrat în cursa pentru fotoliul de primar.
Candidatul la funcția de primar susține că își propune să rezolve mai multe probleme din orașul Cantemir, în special cele din domeniul infrastructurii. „Trebuie să reparăm capital drumul central, care se află într-o stare foarte rea, precum și unele sectoare din oraș unde starea străzilor și a drumurilor este foarte proastă. Trebuie să rezolvăm o dată și pentru totdeauna problema câinilor vagabonzi. Trebuie să schimbăm abordarea funcționarilor publici în ceea ce ține de transparență și responsabilizare. Întreprinderile ca Apă Canal Cantemir trebuie să fie mult mai transparente și să fie administrate mai eficient. Există obiective pe care noi putem să le îndeplinim pur și simplu printr-o abordare diferită și eficientă. De exemplu, o curățenie mai bună în oraș sau în parcul central, asta este pur și simplu o problemă de abordare”, menționează candidatul.
Anatolie Covali admite că Roman Ciubaciuc, cel care a fost primar la Cantemir în ultimii 12 ani, a implementat mai multe proiecte în localitate, toate din fonduri europene. „Noi am dus o campanie unde ne-am străduit să nu atacăm pe nimeni. Într-adevăr, în orașul Cantemir s-au făcut unele modificări foarte pozitive cu fonduri europene, deja cât de mult sau puțin este meritul primarului, asta este altă treabă, sau cât de bine sau mai puțin bine ele au fost implementate și calitatea lor, la fel este altă întrebare, dar da, orașul a beneficiat de fonduri europene”, punctează Anatolie Covali.
Turul II în mai multe localități din raionul Cantemir pe 19 noiembrie
Comisia Electorală Centrală a stabilit data de 19 noiembrie 2023 pentru desfășurarea turului II al alegerilor locale generale în 273 de localități din țară. Înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. După rezultatele preliminare ale primului tur, cei mai mulți primari în raionul Cantemir îi are PAS – 10 candidați învingători. Din cele 27 de localități din raion, 19 și-au ales primarii din primul tur.
În raionul Cantemir, în turul II de scrutin urmează să fie aleși primarii în mai multe comune. La Baimaclia se vor duela candidatul PAS, Lilian Calancea, care a obținut 40% din voturi și Natalia Dediu, candidata Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), care a fost votată de circa 30% din locuitori. În comuna Enichioi va candida Serghei Ababi (PAS) și Nelea Caspirovschi (CUB), după ce au acumulat în primul tur 44% și respectiv, 25%.
În comuna Sadîc, în turul II vor participa Ilie Porumbescu (PDCM) și Veaceslav Casapu (PAS), iar în comuna Toceni – Serghei Scutelnic (PAS) și Elena Cepeleaga (PDCM). În satul Capaclia, Galina Rotaru (Partidul Politic „Partidul Schimbării”, PPPS) a obținut 34%, iar contracandidatul ei în turul doi va fi Grigore Para (PAS), care a acumulat 32%. În satul Cociulia, Vladimir Putregai (PAS) a obținut aproximativ 49% și va concura cu Oleg Bordea (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, CUB), care a obținut 19%. Și în Tartaul va fi organizat turul II. Acolo, actualul primar, Vasile Lupașco (PAS), a obținut 41% și se va duela cu Anastasia Volînschi (Partidul Politic Platforma Dreptate și Adevăr, PPPDA), care a obținut la fel aproximativ 41% din voturi.
Ce spun oamenii despre problemele ce ar trebui rezolvate în localitățile din raionul Cantemir?
ZdG a întrebat cetățenii din raionul Cantemir despre ce așteptări au de la primarii localităților în care trăiesc. Oamenii au vorbit despre problemele care necesită a fi rezolvate de administrațiile autorităților publice locale.
„Am vrea în sat să avem canalizare, gaz să tragă, drumul să-l facă asfaltat, să sădim niște parcuri, să fie un teren de joacă pentru copii”, spune un locuitor al satului Leca.
„Sunt foarte rele drumurile, nu este loc de joacă pentru copii. Copiii se joacă pe stradă, în ogrăzile oamenilor dau cu mingea. Nu sunt făcute parcuri, adică se taie copacii, dar nu se pun înapoi și nu este un loc verde”, susține o locuitoare a satului Ghioltosu.
„Problema pe care de doi ani o observ și nu se rezolvă, cu câinii de pe străzi. Cred că e de dorit să se deschidă un azil pentru animale”, spune o locuitoare a orașului Cantemir.
„Dorința mea îi foarte mare ca să fie protejate monumentele istorice”, spune o locuitoare a satului Cania.
„Este nevoie de un drum care duce spre cimitir. Acolo e foarte agravat drumul și îi foarte greu de trecut”, spune o locuitoare a satului Stoianovca.