Ce este liberalismul – una dintre ideologiile de bază ale sistemului politic | ABC Politic
Astăzi, ne scufundăm în lumea fascinantă a liberalismului – una dintre ideologiile de bază pentru sistemul politic existent atât în Republica Moldova cât și în lume. Pregătiți-vă pentru un traseu scurt, dar dinamic, în care vom explora această primă ideologie, în care libertatea este în centrul atenției.
Ce este ABC Politic? Pe scurt – o serie de clipuri scurte și informative care te vor ajuta să înțelegi mai bine care-i treaba cu ideologiile și să iei decizii independente atunci când mergi la vot. Din cele 8 episoade pe care le vom publica în următoarele săptămâni vei afla ce principii stau la baza ideologiilor, ce este de fapt o ideologie, ce sunt liberalismul, conservatismul, socialismul și alte ideologii, dar și care este starea ideologiilor în lumea din prezent, unde viața politică e într-o schimbare continuă, dinamică.
La fel ca și ordinea în care au apărut, noi vom analiza cele 3 faze ale liberalismului: Liberalismul Clasic, Liberalismul Social și Neoliberalismul.
Liberalismul clasic
Liberalismul clasic, apărut încă din secolele 18-19, are 3 principii de bază, prin prisma cărora analizează societatea. Primul dintre acestea este importanța pe care o dă individualismului. Liberalismul clasic consideră că afirmarea fiecărei persoane, drepturile și oportunitățile individuale sunt lucruri care trebuie apărate și promovate în primul rând.
Astfel, acesta vede fiecare individ drept egal din punct de vedere moral cu toți semenii săi. Tocmai de aceea, această ideologie promovează ideea egalității de oportunități, și nu a egalității de rezultate. Altfel zis, liberalismul permite tuturor să înceapă cursa din același punct, dar nu va încetini intenționat pe unii sau împinge din urmă pe alții – adică nu va încerca să ajute pe toți să fie câștigători sau să termine cu același rezultat.
Cel de-al doilea principiu de bază pentru liberalismul clasic este nevoia de spațiu privat. În agitația vieții, cu toții tânjim după un pic de spațiu personal. Astfel, liberalismul recunoaște importanța unui colț liniștit în această lume zgomotoasă. Și nu este vorba despre izolare; este vorba despre a avea propria ta retragere și dreptul la intimitate, atât fizică – așa cum ar fi propria casă, cât și mentală și intelectuală – adică de a avea libertatea de gândire, credință sau conștiință, unde statul sau oricare alte autorități nu pot interveni.
Cel de-al treilea și din urmă principiu de bază pentru liberalismul clasic este limitarea puterii statului. Cum ați putea deduce din primele două puncte, este clar că în viziunea liberalismului clasic, statul trebuie să poată interveni doar în sfera publică – adică nu trebuie să se implice în cea privată, unde ar afecta sau deranja individul. Statul astfel capătă doar câteva roluri – garantarea securității și ordinii, funcționarea legilor și suplinirea cu bani a pieței libere.
Tot ce rămâne, în viziunea liberalilor clasici, trebuie lăsat la discreția pieței – piața știe cel mai bine. Cum a zis unul dintre cei mai vestiți economiști liberali – Adam Smith – „Noi avem ce pune pe masă nu din bunăvoința brutarului sau a măcelarului, ci din interesul lor personal de a-și vinde marfa”.
Desigur că este important să ne adresăm și întrebarea – care ar trebui să fie limitele libertăților individuale? Pentru a nu permite dezordine, liberalii clasici admit că libertățile nu pot fi absolute; totuși, ei susțin că singurul scop pentru care forța sau legea trebuie exercitată asupra unui membru al unei societăți este pentru a preveni răul pentru alții. Altfel spus, drepturile unei persoane se opresc acolo unde încep să încalce drepturile altei persoane.
Lăsând în urmă liberalismul clasic, timpul a trecut, și au apărut numeroase schimbări. Revoluția industrială a dus la o societate nouă, unde mărimea companiilor și corporațiilor a creat noi relații atât între oameni cât și între oameni și stat. Birocrația creată pentru a gestiona industriile la scară globală, dar și extinderea persoanelor cu drept de vot prin scăderea vârstei de votare, dar și garantarea dreptului la vot femeilor, a făcut ca oameni din toate clasele și grupurile sociale să aibă putere într-un sistem electoral. Mai mult, se adeverea că uneori nici chiar piața liberă nu era un arbitru atât de bun, ducând la crize nemaivăzute, ca Marea Depresiune a anilor ‘30.
Așa a apărut necesitatea de adaptare a doctrinei liberale – și respectiv, pe la mijlocul secolului trecut s-a născut ceea ce acum cunoaștem drept liberalism social.
Liberalismul social
În primul rând, acesta se diferenția prin modul în care acorda drepturi indivizilor. Dacă liberalismul clasic aborda un mod restrictiv – adică limitarea puterilor statului, stabilirea unor limite pentru drepturile personale, atunci liberalismul social aborda acest aspect dintr-un mod așa-zis „pozitiv”, constructiv. Adică libertățile deja depindeau nu de limitarea altcuiva, ci de oferirea de oportunități – libertatea de a avea o educație, un loc de muncă, acces la servicii de sănătate. Mai mult, deși nu încerca să creeze rezultate egale, liberalismul clasic încerca să facă acea cursă cu „început” egal – adică oportunități egale, mai cinstită. Ce înseamnă asta?
Închipuiți-vă că pui să se întreacă un bătrân, sau un copil mic, cu un tânăr atlet și campion olimpic. Faptul că pornesc de la aceeași linie de start nu prea contează, nu? Aceeași problemă încerca să abordeze și liberalismul social – de exemplu, deși două persoane au același drept la educație, cea care vine din condiții sociale sau economice mai avantajoase va avea o șansă mai mare de a beneficia de acest drept. Respectiv, liberalismul social consideră că există momente unde statul trebuie și poate să intervină pentru a remedia aceste imperfecțiuni.
Acest principiu a început să fie aplicat și în economie, și în multe state moderne este aplicat în continuare, într-o formă sau alta. Practic, ideea este că în ciclurile economice există perioade de prosperitate și creștere și perioade de recesiune sau chiar depresiune.
Ideea liberalismului social, dezvoltată de economistul John Maynard Keynes susținea că statul trebuie să intervină în perioadele de recesiune, pentru a îmbunătăți situația celor afectați – să genereze locuri de muncă pentru cei care au rămas fără lucru, să genereze cerere pentru afacerile care au slăbit de pe urma pierderilor, și tot așa mai departe. Apoi, în perioadele de bunăstare, statul se poate retrage și lăsa din nou piața să-și facă treaba de una singură.
Adevărul este că odată ce statul intră în joc drept un agent economic, care oferă servicii, este foarte greu să se retragă fără a crea pagube! Astfel, urmând această politică de implicare continuă, statele care au adoptat liberalismul social la mijlocul secolului trecut, cum ar fi SUA, Marea Britanie sau altele, s-au îndepărtat de „modelul perfect” de implicare a statului, unde această implicare este doar temporară.
Asta a dus cu timpul la problema că statul a devenit supraîncărcat. În anii ‘70, în contextul crizei petrolului, șomajului și inflației, acestuia îi venea tot mai greu să mențină o economie stabilă, fiind responsabil de prea multe. Astfel au apărut ideile neoliberalismului.
Neoliberalismul
De fapt, mult din ce susțineau neoliberalii erau idei vechi, ale liberalismului clasic, cum ar fi atenția pe care o dădeau libertății pieței, individului și faptul că cereau reducerea implicării statului în societate. Totuși, ei puneau mai mult accent pe beneficiile pieței libere și pe necesitatea privatizărilor, susținând că domeniul privat întotdeauna va fi un administrator mai bun decât statul. Încă un aspect nou era faptul că oamenii erau motivați să nu depindă de stat – adică, se promova ideea responsabilității individuale, și nu a unei obișnuințe de a cere de la stat să îți dea de lucru, casă, pensii de tot felul și altele. Neoliberalismul a interpretat ideea de individualism – despre care am vorbit mai devreme – prin a spune individului – ești stăpânul propriei tale soarte – cum vei munci, așa și vei avea.
În ziua de azi, putem observa atât elemente de liberalism social și de neoliberalism în modul de guvernare a multor state democrate, liberalismul în general rămânând una dintre ideologiile dominante vreme de peste 300 de ani.
Ei bine, cu asta încheiem discuția despre liberalism. Eu sper că ați aflat ceva nou, și că v-am intrigat să vizionați și episoadele care urmează. Până atunci, vă invităm să distribuiți acest videoclip cu prietenii și cunoscuții voștri, iar dacă aveți anumite întrebări, nu ezitați să mi le trimiteți la adresa de email indicată mai jos. Rămâneți curioși!
Vedeți și:
- VIDEO/ Principiile de la baza ideologiilor: cum să le înțelegem? | ABC Politic – Ziarul de Gardă (zdg.md)
- VIDEO/ Probleme, soluții și plan de acțiune: cum înțelegem o ideologie? | ABC Politic – Ziarul de Gardă (zdg.md)
- VIDEO/ Ce este conservatismul – o ideologie unde ordinea și tradiția stau în capul mesei | ABC Politic – Ziarul de Gardă (zdg.md)
