Când vor circula călărășenii din nou cu transportul public?
De mai bine de jumătate de an locuitorii orașului Călărași sunt nevoiți să circule pe jos sau să apeleze la serviciile companiilor de taxi pentru a se deplasa prin localitate. Primăria dă asigurări că în viitorul apropiat activitatea transportului public va fi reluată, după ce au fost achiziționate trei unități de transport noi.
„Lasă să fie și 10 lei rutiera, dar să meargă”
Din luna octombrie a anului trecut, în orașul Călărași transportul public a fost sistat, după ce agentul economic privat care efectua curse a încetat să-și onoreze contractul semnat cu primăria, pentru că nu ar fi avut profit. Oamenii din localitate sunt nemulțumiți și cer soluții de la autorități.
„De două ori au promis că o să dea rutierele. Cu toate acestea, oamenii aduc copiii la grădiniță pe jos, prin Tuzara (comună din apropierea orașului Călărași, n.r.) și vin încoace cu copiii în brațe. Lasă să fie și 10 lei rutiera aceea, dar să meargă, că omul se duce de două ori pe zi, o dată îi trebuie să aducă copiii și să-i ducă și n-au cu ce. Sunt bătrâni care le trebuie la spital, eu știu personal o femeie, am văzut-o în două bețe, ea venea de la Policlinică. De acolo poți lua un taxi, dar un taxi până acolo coastă 80 de lei. Din pensia lor, de unde să dea ei 80 de lei? Așa că lasă să rezolve situația, că e rău”, zice un bărbat din Călărași.
„Consilierii nu au vrut să cumpere rutere noi când trebuia. Acum ele s-au cumpărat, dar trebuie să dureze ceva timp până să le autorizeze. Până se încheie toată procedura, trece oleacă de timp, iată care-i problema. Îi complicat pentru oameni să meargă așa, este clar că avem nevoie de rutiere”, susține un localnic.
„Am anunțat tenderul pentru a procura unități de transport de mâna a doua, nu a participat niciun agent”
Vladimir Susarenco, viceprimarul orașului Călărași, cel care deține și fotoliul de primar interimar al orașului, după ce Ion Olari, cel care câștigase alegerile în 2019, a fost reținut într-un dosar de corupție, promite că până la finele lunii iunie, transportul public va circula în oraș.
„Transportul public pentru administrațiile publice locale tot timpul a fost o povară. Din ce cauză? Fiindcă o unitate de transport sau o regie de transport auto să fie în cadrul primăriei, asta este mai greu de organizat. Din acest motiv, pentru transport noi de fiecare dată am căutat prestator de servicii privat. Din 2007 au fost trei agenți economici privați, ultimul a refuzat să continue, motivând asta din lipsă de profit. S-a decis ca transportul să intre în activitatea publică, a Întreprinderii Municipale „Gospodăria Comunal-Locativă. Achiziția unităților este o procedură de durată, prin faptul că pentru a procura este necesară învoirea Consiliului Orășenesc. Am anunțat tenderul pentru a procura unități de transport de mâna a doua. Nu a participat niciun agent. S-a găsit unul și el ne-a spus că ar putea să ni le aducă, dar după o perioadă de 90 de zile sau chiar mai mult. Atunci iarăși ne-am adresat din nou la consilieri ca să ne permită de a procura trei unități de transport noi. Acum o lună de zile am achiziționat aceste unități de transport, care la etapa actuală sunt la Gospodăria Comunală. Unitățile de transport sunt noi, producerea anului 2023, care au costat trei milioane de lei”, susține Vladimir Susarenco.
„Am fost nevoiți de a lua de la drumuri o bună parte din bani, s-a luat de la cultură și din alte domenii și s-a adăugat la transport”
Viceprimarul orașului Călărași a menționat că odată ce va fi repus în circulație transportul public, acesta va funcționa conform itinerarului precedent, iar costul biletului va rămâne același, de 5 lei.
„Conform pașilor făcuți, chiar grăbiți, sperăm că acum, în 15-20 de zile să fie în funcție transportul. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) itinerarele le întăresc de două ori pe an, primăvara și toamna. Din această cauză vom merge pe itinerarele vechi, trei itinerare, cu scopul ca pe viitor să procurăm încă două unități de transport. Pentru a le procura pe acelea trei unități noi a fost nevoie să ajustăm bugetul. Am fost nevoiți de a lua de la drumuri o bună parte din bani, s-a luat de la cultură și din alte domenii și s-a adăugat la transport, fiindcă bugetul pentru procurarea a trei unități este de trei milioane de lei. În legătură cu nemulțumirile oamenilor, administrația publică locală este în serviciul populației. Populația tot timpul lucrurile vor grăbite. Nu putem grăbi unele proceduri, cât noi nu ne-am strădui, trebuie să facem niște pași, unul după altul”, a explicat Vladimir Susarenco.
Datele publice de pe site-ul Agenției Achiziții Publice arată că în luna aprilie Primăria Călărași a încheiat un contract cu compania „DAAC AUTO” SRL pentru procurarea a trei microbuze în valoare de 3,3 milioane de lei. Compania afiliată consilierului municipal din capitală, Vasile Chirtoca, a fost singurul participant la licitație.