„Cuibul” consumatorilor de droguri
Viața locuitorilor unui bloc din Chișinău a devenit un coșmar după ce unul dintre apartamentele din scara lor s-a transformat într-un „cuib pentru narcomani”.
De mai bine de 8 ani, potrivit locatarilor de aici, blocul lor din sectorul Botanica este ținta celor care caută senzații tari. Zi și noapte, zeci de străini cu un comportament bizar fac tot posibilul pentru a ajunge la etajul șase al clădirii, iar când li se îngrădește accesul, de multe ori, devin agresivi.
Oamenii se plâng că în cartierul lor siguranța este la limită și le este frică în special pentru copii. Deși poliția este chemată, uneori, de mai multe ori pe zi, oamenii legii se arată neputincioși în fața problemei și le spun locatarilor că au „mâinile legate”.
Problema drogurilor nu este însă doar în acest bloc. Pentru a constata cât de ușor poți obține un drog în R. Moldova, ZdG a realizat un experiment. Am intrat pe unul dintre zecile de magazine virtuale de droguri, ne-am ales substanța, cantitatea dorită și locul convenabil pentru livrare.
În scurt timp, magazinul ne-a expediat contul portmoneului electronic pe care am transferat suma cerută. Odată ce vânzătorul de droguri și-a văzut banii în cont, am primit coordonatele geografice și poza locului unde drogul a fost lăsat cu mult timp înainte ca noi să înregistrăm comanda. Mai departe a fost simplu. Ne-am deplasat la adresa indicată și am ridicat substanța pe care tocmai o procurasem. Ulterior, am sesizat poliția, iar drogul a fost transmis organelor de drept.