Caritate online în Moldova pentru bolnavi „împrumutați” din SUA, Rusia și România
În ultimele luni pe rețelele sociale au fost lansate și distribuite mai multe acțiuni de caritate menite să adune bani pentru tratamentul unor copii care, se spunea în acele mesaje, sufereau de boli grave și aveau nevoie de intervenții chirurgicale urgente și tratament costisitor la clinici de peste hotare.
ZdG a analizat câteva dintre aceste îndemnuri la caritate, care, deși păreau adevărate la prima vedere, conțineau și unele elemente suspecte.
Astfel, am descoperit cazurile a cel puțin patru copii aparent diferiți, toți cu boli grave, dar care aveau un element comun: conturile bancare pe care urmau să ajungă banii celor care decid să doneze.
Deși cei patru copii erau prezentați ca fiind din R. Moldova, am constatat că, de fapt, cei care au încercat să profite de necazurile acestor copii au „împrumutat” pozele și datele despre boli de la copii din România, Federația Rusă sau Statele Unite ale Americii.