Portalul instanțelor de judecată – ghid de utilizare
Ai un litigiu, cu care ai ajuns în fața instanței de judecată, ești parte a unui proces, dar nu știi de unde să te informezi despre ședințele la care trebuie să participi, unde și când au loc acestea? Datele respective pot fi căutate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată: instante.justice.md. Portalul poate fi navigat relativ ușor, în mod intuitiv.
Aici pot fi găsite hotărârile judecătorești, citațiile și plângerile depuse de cetățeni, agenda ședințelor, precum și modele de acte, harta instanțelor și datele lor de contact.
În Republica Moldova, instanțele judecătorești sunt organizate în trei niveluri:
– Judecătoriile, adică instanțele de fond, care sunt 15 la număr
– Curțile de Apel, care sunt 4 la număr
– Curtea Supremă de Justiție
Paginile tuturor instanțelor pot fi accesate de pe portalul instante.justice.md. Astfel, informațiile necesare pot fi căutate pe paginile fiecărei instanțe în parte, dacă se cunoaște instanța în care este examinat dosarul.
Cum cunoaștem care este instanța în care se examinează dosarul?
Spre exemplu, dacă sunteți din Colibași și aveți un proces de judecată, acesta cel mai probabil va avea loc la Judecătoria Cahul. Pe pagina instanței de judecată găsim rubricile: agenda ședințelor, hotărârile instanței, încheierile instanței, citații publice, cereri și dosare pendinte. La fiecare dintre ele putem face căutări după denumirea sau numărului dosarului, după data, tipul dosarului și alte criterii.
Tot pe pagina instanței de la Cahul putem vedea lista judecătorilor și numerele de telefon din birourile acestora. De asemenea, găsim localitățile care se află în jurisdicția instanței, la secțiunea Competența teritorială.
Cereri și citații
Pe portalul instanțelor de judecată pot fi făcute căutări legate de dosarele examinate la toate judecătoriile și Curțile de Apel. Spre exemplu, cetățenii care au depus cereri de chemare în judecată sau care au contestat vreo hotărâre, pot să urmărească statutul acestora la rubrica Cereri și dosare în instanță.
Aici se poate căuta după denumirea dosarului, numărul sau data înregistrării. Persoanele, pe numele cărora a fost depusă o cerere de chemare în judecată, vor fi invitate la ședința de judecată printr-o scrisoare oficială, numită citație, care este trimisă prin poștă.
În cazul persoanelor aflate peste hotare, cu domiciliul sau reședința cunoscută, citația se expediază ca și scrisoare recomandată, cu aviz de primire. Dacă nu se cunoaște adresa de domiciliu sau reședință, citația poate fi publicată în presă.
Dacă o persoană este citată în instanță, acest lucru se poate verifica, de asemenea, pe portalul instante.justice.md, la rubrica Citații publice. În motorul de căutare se introduce numele persoanei citate.
Agenda ședințelor și hotărârile instanțelor
Orarul ședințelor poate fi văzut la rubrica Agenda ședințelor. Aici se poate căuta după denumirea dosarului, care include numele persoanelor vizate sau după numărul dosarului. Acestea sunt indicate în citația primită prin poștă ori pe actul judecătoresc ce confirmă primirea în procedură a cererii. De asemenea, se poate căuta și după obiectul cauzei, și după tipul dosarului.
Rezultatul căutării va afișa data și ora ședinței de judecată, numărul sălii de ședințe în care va fi examinată cauza, precum și numele judecătorului. Tot la rubrica Agenda Ședințelor poate fi verificată informația despre rezultatul ședinței de judecată – dacă aceasta a avut loc, a fost întreruptă sau amânată și din ce motiv.
După numărul sau denumirea dosarului pot fi căutate hotărârile de judecată sau încheierile, la rubricile Hotărârile instanței și, respectiv, Încheierile instanței. Motorul de căutare mai permite căutarea şi afișarea acestor acte după data pronunțării, tematica dosarului sau tipul acestuia. Documentele se afișează în format PDF și pot fi descărcate pe calculator sau pe telefonul mobil.
Modele de acte și raportarea erorilor
Pe portalul instanțelor de judecată mai pot fi găsite modele de cereri pentru dosare civile, contravenționale și penale – la rubrica Modele acte. Aici pot fi găsite modele de cereri de amânare a ședinței, de eliberare a copiilor de pe actele judecătorești, de examinare în lipsa părții și altele. Astfel, cetățenii au posibilitatea să scrie cereri fără a fi nevoiți să meargă în persoană la instanța de judecată.
În cazul în care observați greșeli în informația publicată pe portalul instanțelor de judecată sau nu găsiți publicată agenda ședințelor de judecată, hotărârea ori încheierea instanței, puteți face o sesizare la rubrica Raportează. Aici pot fi formulate și propuneri de îmbunătățire cu privire la funcționalitățile portalului, care vor ajunge la Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești.
De asemenea, în colțul din dreapta sus al portalului, găsim o funcționalitate prevăzută pentru persoanele cu deficiențe de văz. Aici sunt mai multe opțiuni, menite să faciliteze navigarea: putem mări sau micșora dimensiunea textului sau a spațiului dintre cuvinte, schimba contrastul și culoarea paginii, mări cursorul, evidenția textul citit, schimba alinierea textului și alte opțiuni.
Dosare de interes public
Pe portalul instanțelor este și o rubrică specială, utilă pentru jurnaliști, precum și pentru cei interesați de cazurile de corupție din sfera publică. Accesând rubrica Hotărâri în privința infracțiunilor contra bunei desfășurări a activității în sfera publică, pot fi vizualizate cele mai recente decizii de judecată, pronunțate pe numele diverselor persoane publice care au săvârșit acte de corupție, de trafic de influență, de neglijență în serviciu, de abuz de putere, de îmbogățire ilicită sau alte tipuri de infracțiuni.
Portalul instanțelor de judecată este gestionat de Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești. A fost lansat în anul 2014 pentru a transparentiza activitatea instanțelor judecătorești, iar datele sunt preluate în mod automat din baza de date centralizată a Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. Portalul a fost realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Acest articol a fost realizat grație suportului poporului american, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul articolului este responsabilitatea Ziarului de Gardă și nu reflectă neapărat opinia USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.