La protest – „prosto tak”. Ce îi motivează pe oameni să participe la protestele Partidului Șor
Duminică, 19 februarie 2023, Partidul Șor a mobilizat câteva mii de oameni la un protest contra Guvernului. Deși motivul anunțat oficial al protestului era de a solicita Guvernului achitarea integrală a facturilor, participanții abordați de ZdG au avut un amalgam de solicitări, atât de ordin social-economic, cât și politice și chiar geopolitice. Oamenii cu care am discutat ne-au spus că au venit pentru a cere: „Pensii mai bune”; „Să trăim bine cu Rusia”; „Jos Maia Sandu”; „Prim-ministru să fie Ilan Șor”; „Vreau să fiu moldovean, nu român”.
– De ce ați venit la protest?
– De ce? Că ne e bine tare. Vrem pe Maia să o alungăm cu totul din Moldova, să nu fie aici.
– De ce?
– De atâta că am rămas săraci. Nu avem nici o viață bună, cu așa președinte și cu așa partid.
– Treaba ei(Maia Sandu, n.r.) e președinția, ca să facă ca poporul să trăiască bine. Oricine ar fi la Parlament, în Președinție sau Guvern, ar trebui să trăiască cu vecinii cu toți foarte bine.
– Și cu Rusia?
– Și cu rușii, da ce rușii? Ce rușii le-au făcut lor rău?
– Au început războiul.
– Au început război nu cu Moldova, cu Ucraina. Ucraina are problemele ei.
– Noi vrem să fie o pensie bună, să trăim bine. Și pe mine încă mă doare că nu vreau să fiu român, dar vreau să fiu moldovean. N-are ce mă face pe mine român, că eu nu-s româncă, da-s moldoveancă și trăiesc în Moldova. Iaca asta vreau, să fie țara Moldova. Și aș vrea să trăiesc cu Rusia bine, toate neamurile sunt acolo. Eu cum, să nu trăiesc bine cu Rusia, da? Așa că Ilian Șor este un om bun, care face dreptate, dar, mă rog, sunt mulți mâncăi.
„Am venit „Prosto tak.””
Printre oamenii prezenți la eveniment, au fost și persoane cărora le-a fost greu să-și motiveze prezența în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, unde a avut loc protestul.
– Am venit „Prosto tak.”
– Poftim?
– „Prosto tak” am venit și eu. Să o dăm pe Maia Sandu jos.
– Cine considerați că trebuie să vină în locul ei?
– Cine poate mai bine să… Dar Maia Sandu trebuie dată jos.
– De ce?
– Că nu trebuie să stea.
– De ce?
– Anume de ce… Că ea aduce bandiții la țară. Deja face război, dar nouă război nu trebuie.
– Dar cum anume ea începe războiul?
– Cum anume, ea deja umblă cu alde Zelenski… Atât, mai mult nu am ce spune.