VIDEO Europa văzută de un țăran: corupția stagnează schimbarea

Locuiește în Vișniovca, raionul Cantemir, la doar doi kilometri distanță de satul său natal, Cociulia și la 20 kilometri distanță de Comrat. A ajuns acolo în tinerețe, după facultate și a rămas în acest sat „colorat”, cum îi spune interlocutorul meu. În perioada sovietică, la Vișniovca locuiau reprezentanți a 16 etnii, după destrămarea URSS au rămas mai puțini. Și satul e tot mai depopulat, în urma migrației. Chiar și așa, încet dar sigur, Europa intră și în această localitate. „În anii ceia, când venisem la Vișniovca, Europa parcă nici nu exista. Era o singură țară, Rusia. Dar au trecut anii și valoarea Europei e tot mai mult în aerul ăsta, deoarece mulți se duceau în Europa, Italia, Franța, Germania și reveneau acasă să proiecteze imaginea Europei în casele, străzile, câmpurile din sat”, ne spune interlocutorul nostru.

În ajunul Zilei Europei, l-am invitat la redacția ZdG pe Valeriu Avram din satul Vișniovca, raionul Cantemir, fiicele căruia de mai mulți ani își împart viața între R. Moldova și UE. Cum își face loc Europa în satul Vișniovca, raionul Cantemir, localitate în care în prezent conviețuiesc reprezentanții a 13 etnii? Cum a intrat Europa în casa lui Valeriu Avram, locuitor al acestui sat, fiicele căruia, la fel ca și copiii altor săteni, au devenit ambasadoare ale mai multor țări europene la Vișniovca?

În momentele festive sau chiar mai puțin festive, dar importante, Valeriu Avram îmbracă o cămașă națională românească și pălăria încercuită cu o panglică tricoloră. Așa, la invitația noastră, a venit și la ZdG – ziarul pe care îl citește de mai mulți ani.

Europa a venit aproape în fiecare casă din sat de la mine, dar cred că și din toată Moldova

Discutăm despre cum văd oamenii din satul lui viața în UE. Ne vorbește prin exemple: „Un vecin de-al meu a fost în Spania timp de vreo 12 ani. A venit de acolo cu un JEEP modern, de care poate nu era altul în țară și clar că noi toți eram șocați, iaca, a venit vecinul nostru… Peste jumătate de an și-a făcut o căsuță de care nu mai este în sat și oamenii au început să vadă ce e Europa – Spania, Franța sau Germania. A mai stat omul prin Europa un an de zile, a mai făcut câte ceva și a revenit. În Italia foarte multe femei lucrează, în Franța sunt mulți consăteni. Clar că oamenii văd cum se trăiește în statele astea și cum trăim noi. Europa a venit în fiecare casă, aproape în fiecare casă din sat de la mine, dar cred că și din toată Moldova.”

Nu pierde momentul să ne vorbească și despre felul în care Europa a intrat în casa și în familia sa. O umbră de mândrie îi apare pe chip: „Am trei fiice și toate sunt sau au fost în Europa. Acum una din ele și-a găsit de lucru în Chișinău, una e în Italia, stabilită acolo acum 20 de ani, alta e la Londra, de 9 ani deja. Cu aerele cu care vin de acolo, ne-au impus să facem mai multe schimbări în ograda noastră. Mi-au zis: «Tată, tăticule, în ograda asta noi trebuie să facem niște schimbări». Eu nu vroiam, dar ele mi-au zis: «Până acum ai dictat matale, dar de acum o să dictăm noi». Am schimbat un gard, timp de o săptămână, flori am sădit, împreună cu soția. Au zis: «Iată așa e în Europa, cu totul altă priveliște».”

Ezită puțin și recunoaște că totuși mentalitatea oamenilor se schimbă greu. „Chiar dacă au copii în Europa – în Spania, Portugalia, Franța sau Italia, chiar dacă au călătorit și ei prin lumea mare, totuna, fac ce fac și privesc spre Rusia”, spune Valeriu Avram, precizând că totuși „viața se schimbă. Dacă, în urmă cu trei ani, chiar în sat la mine 20-30% vroiau în Europa, acum sunt peste 50, poate chiar 60%.”

— Dar cum explicați acest „devotament” față de Est?

— Cel mai greu lucrurile se schimbă, pentru că sunt niște omuleți prin sate care primesc bani, bani grei – de la Dodon, de la Șor, de la Plahotniuc, care nu mai este, dar banii vin. Ia vedeți, Marina a fost oleacă închisă, dar i-au dat drumul, Sîrbu a fost oleacă închis – i-au dat drumul, Dodon e la libertate, iar acum chiar face niște lucruri urâte. Acestea sunt niște piedici foarte mari… Lumea se tot întreabă: de ce atât de greu merge la noi schimbarea asta? Procurori corupți, judecători corupți, miliardul are vreo 9 ani… Un Șor trebuie adus încoace, un Plahotniuc, iată acestea sunt niște întrebări care trebuie repede rezolvate. Atunci multă, dar foarte multă lume ar avea încredere în justiția noastră. Noi avem corupți – și procurori, și judecători care au șezut pe scaune foarte mari și mai stau. De asta și Dodon nu e închis, el are avocați foarte puternici, plătiți bine. E o situație care o să se schimbe, poate degrabă, poate nu, e o întrebare destul de grea. Cea mai grea e justiția din țară.

— Și care ar fi soluția?

— Legile astea pe care le-a făcut Plahotniuc lucrau atunci altfel. L-a închis pe Filat într-o zi și a stat 4 ani de zile. De ce Maia Sandu nu poate face așa? De ce ministrul de Interne nu poate face așa ceva? Răspunsul e unul. Legile pe care le-a avut Plahotniuc au fost corupte, acum sunt alte legi, pe care dacă noi le încălcăm, atunci pierdem UE. Lumea greu înțelege, e foarte greu de înțeles. Se simte că lumea s-a săturat de un Șor, de un Plahotniuc, de un Dodon și ar vrea să-i vadă pe toți închiși la pușcărie.

Azi, țăranii sunt mai fericiți decât orășenii

Îl întreb dacă se consideră țăran și dacă a avut situații în care cineva, vreodată i s-a adresat zeflemitor „țăranule”. „Acum tot mai puțin se aud astfel de vorbe. Eu le spun: «Dacă ați trăi la țară, ați vedea cât de frumos trăiesc azi țăranii». Îi mai întreb: «Știi cum cântă un cocoș dimineața? Nu ai auzit? Dar ce aer e la sat? Dar cum înfloresc florile în curtea casei? Sau cum cresc livezile, viile?» Azi, țăranii sunt mai fericiți decât orășenii. Mulți orășeni chiar se întorc în sat. Valoarea țăranului azi e cu totul alta. În sate, chiar în sat la mine, mulți, din Chișinău, unul e de prin Bălți, a cumpărat o căsuță, are câteva sote, are niște găini, niște rațe și le crește cu drag”, vorbește despre cum revin în sat cei plecați altădată la oraș.

„Țăranul e altul, e cel care hrănește toată țara, de la dânsul vine tot, absolut tot – grâu, păpușoi, găini, ouă, absolut tot. Și noi am avut și vaci, și porci, și oi, acum creștem doar păsări, că nu mai avem pentru cine crește atâtea animale.

Timp de 30 de ani, cei care s-au tot dus prin străinătate au văzut altă agricultură. Am fost și eu în Italia și am văzut ce fel de agricultură se face acolo. Eu sunt agricultor, am livadă, am vie multișoară. În Italia, am văzut din prima zi și nu am înțeles de ce via e cățărată atât de sus. Pe urmă am înțeles cât de bine gândit e lucrul ăsta. Dacă noi legăm via jos, o curăți, o lăstărești aplecat, o culegi tot așa. Ei însă au ridicat-o sus și muncesc din picioare. Am venit acasă și am legat via sus. Acum toate lucrările le fac stând în picioare. În Europa exact așa se cultivă grâul, porumbul, absolut totul. E cu totul altă agricultură”, povestește Valeriu Avram, amintind că și tehnica de altădată era de calitate proastă, pe când acum în sate apare tot mai multă tehnică agricolă adusă din UE.

Face o scurtă pauză și transmite câteva sugestii în adresa Ministerului Agriculturii. „Este Nordul și este Sudul. La Nord cresc bine merele, acolo e favorabil pentru ele, la Sud – viile. Aceste lucruri ar trebui puse la bază. Mai e ceva. Noi aducem din Turcia, din alte părți, roșii, castraveți, d-apoi noi avem un pământ pe care turcii nu l-au avut niciodată. Iată aici, în sudul Moldovei, s-ar putea face sere. Ministerul Agriculturii ar trebui să lucreze în direcția asta, să avem noi și noi să vindem în Europa așa ceva”, propune Valeriu Avram.

Satul european la Vișniovca

— Din cele circa 500 de proiecte acordate pentru edificarea Satelor europene, 21 sunt destinate unor localități din Cantemir, iar unul e pentru renovarea gimnaziului din satul Dvs. Cum sunt implementate aceste proiecte?

— Acum șase ani, noi am avut mare noroc, când în satul nostru alegerile pentru funcția de primar au fost câștigate de o doamnă. Până atunci, timp de 8 ani, primar a fost un fost polițist, atunci în Vișniovca era ca într-o pușcărie – dictatură dură. De altfel, el îmi era și prieten, și vecin. Eu îl făcusem primar, de fapt. Când a ieșit la pensie, a venit la mine și mi-a cerut ajutorul. L-am ajutat să devină primar. Peste vreo șase luni de zile a venit la el un șef mare de la Fisc din Cantemir și i-a spus clar: „Eu îți dau 20000 de lei ca să treci la comuniști.” Atunci 20000 erau bani grei. Când am aflat, m-am dus la el în birou și am încercat să mă clarific. I-am spus că „de azi înainte nici bună ziua nu-ți mai dau”. Locuim pe o stradă, suntem vecini, dar eu așa și nu pot să-i dau „bună ziua”. Acum primară e Olga Pac-Basarab. E tare de treabă. Cu ea s-au schimbat radical lucrurile în Vișniovca. S-au făcut mari schimbări și cu proiecte europene. La școală s-a schimbat acoperișul, acum se schimbă fațada școlii, se face termoizolarea, tot prin proiect european. A fost renovată cantina școlii. Ceva frumos. În școală este canalizare, este veceu, este mobilier foarte comod. Ți-i drag acum să intri în cantină și să vezi cum copiii stau la masă. Astea-s proiecte europene. Și nu doar asta. În sat multe drumuri s-au făcut cu sprijin european. Acum avem un proiect de canalizare care la anul va fi început numaidecât. Avem apă, deși nu laolaltă. Și gaze la fel. Astea-s proiecte europene. Lumea le primește cu multă deschidere. Oamenii și singuri încearcă: 50% alocă Primăria, 50% – cetățenii, ca să facem un drum, să facem canalizare. În satul vecin, Cociulia, majoritatea drumurilor sunt făcute rapid în acest mod.

— Prin ce se face remarcată doamna primar?

— Ea este profesoară, are o ținută impecabilă, e deșteaptă, poate discuta cu oricine, nu ca precedentul. Lumea a îndrăgit-o, pentru că ea muncește și se văd mari schimbări în sat. A început să facă drumuri. La școală s-a făcut cantina în care era un dezastru. Acum e o cantină de lux, cu mobilă nouă, totul curat.

— Cum percep Europa oamenii din satul Dvs.?

— Prin 1970, în satul nostru conviețuiau vreo 16 etnii. După destrămarea URSS, mulți au plecat. La noi a funcționat o fabrică foarte mare, era cea mai mare din R. Moldova, de uleiuri eterice: levănțică, salvie, trandafir. Nu mai funcționează, așa cum nu funcționează nicăieri, nimic. La acea fabrică munceau locuitorii din 5 sate învecinate. Se cultivau câmpuri extinse de levănțică, de salvie, dar cât trandafir era! Când URSS s-a destrămat, un băietan de la acea fabrică, cu legături la raion, a furat tot uleiul din depozitele întreprinderii. Era însoțit de niște mascați care aveau și arme… Totul a fost organizat. Pe urmă am aflat că tot uleiul a fost vândut în Polonia și în Bulgaria. Peste un timp, și-a făcut un palat într-o suburbie a Chișinăului.

— Și ce crește acum pe acele câmpuri?

— Nimic din ce-a fost nu mai este. Se mai cultiva mărar… După închiderea fabricii a fost mare haos. Multă lume a plecat. Erau mulți angajați din Krasnodar, care au plecat înapoi. Fabrica a fost împărțită între liderași, care pe urmă au vândut-o la metal uzat. Acolo era metal, nu șagă. Totul a mers greu, pentru că nu aveau cu ce munci. Lipsea tehnica, tot ce mai rămăsese era tehnică veche, rusească, greu de gestionat. Între timp, băieții au plecat la muncă prin Europa, au făcut bani, au cumpărat de acolo tehnică performantă. Chiar la mine în sat cineva a adus tractoare și altă tehnică agricolă – cultivatoare, semănători, pluguri. Acum totul e altfel. Chiar dacă deocamdată nu e chiar ca în Europa, câmpurile nu mai sunt atât de sălbatice ca odinioară.

— Ce lipsește în satele noastre ca viața în ele să fie mai aproape de cea europeană?

— Canalizare, apă, gaze. Am avut iarnă bună, dar până a începe iarna, a fost o zăpăceală nemaiîntâlnită și toate veneau de pe la minister. Se tot spunea: „Pregătiți-vă, că va fi o iarnă grea.” Țăranii au dat buzna în păduri și au tăiat în stânga și-n dreapta. Și pădurarii au înțeles că au dreptul să facă ce vor. Deci, zăpăceala venea de aici, de la Centru. Depozitele de lemne au fost epuizate pe doi ani înainte. Am prieteni pădurari care recunosc că nu mai au ce tăia la anul, că pădurile au fost pustiite.

Găgăuzia: între Turcia, Rusia și Europa

Valeriu Avram încearcă să explice mentalitatea diferită a oamenilor din satul său. Acesta crede că nici nu poate fi altfel, atâta timp cât în localitate conviețuiesc reprezentanți a 13 etnii. „Avem dintre cei care rămân mai mult cu Rusia. Eu spun așa cum este. Avem în sat mulți găgăuzi, ucraineni, bulgari, tătari. Aceștia nu prea vor în Europa. Noi suntem la 20 de km de Comrat, iar acolo influențele rusești sunt foarte mari”, spune oaspetele ZdG. Îl întreb de ce găgăuzii preferă să privească mai mult spre Rusia și nu spre Turcia. „E o întrebare aparte. Ei au pus piciorul în prag și spun: «Noi suntem Găgăuzia, țară aparte». Ei ne zic: «Dacă vrei să vorbești limba română – pleacă în România». Așa spun ei, dar singuri vorbesc mai mult în limba rusă și mai puțin în limba găgăuză. La noi în sat, majoritatea familiilor de găgăuzi au copii plecați în Europa, ei știu că de acolo vine și banul, și bunăstarea. Deci, au copii în Europa, dar ei stau aici și fac politică antieuropeană și votează pentru alde Dodon. Copiii lor sunt în Europa, aduc banul acasă, fac aici case frumoase, mobilate modern, dar îl votează pe Dodon. Da, lucrurile se mai schimbă. La noi în sat săptămânal se întrunește un club al femeilor. Sunt de diferite etnii. Toate vorbesc în limba română. Acolo recită versuri, cântă, discută. De la o zi la alta se schimbă atitudinea lor față de Europa. Unele mai și călătoresc prin țările în care muncesc copiii lor și vin în sat și povestesc cât de bine trăiesc nemții, cât de bine trăiesc italienii, cât de bine trăiesc francezii…Acum cred că 50-60% sunt pro-Europa”, dezvăluie Valeriu Avram.

Cum am cunoscut eu Europa

Eram student și în 1973, la anul 3, am fost aleși 18 băieți, cei mai buni. Ne-au trimis în Ungaria pe o lună de zile. De acolo, în schimb, venea o echipă la noi, la Institutul Agricol. Am ajuns acolo într-un sat mic, am văzut brigada de tractoare de acolo și am rămas frapați, eu făcându-mi studiile la inginerie. Și până azi nu pot să uit ce tehnică am văzut eu acolo în 1973. Acesta a fost primul șoc. Când ne-au cazat, am avut al doilea șoc, fiind impresionați de condițiile de trai – apă, canalizare, veceuri… Asta se întâmpla acum 50 de ani. Nu pot să uit și până azi cum erau lucrate câmpurile. Acum, după 50 de ani, la noi abia se încearcă o astfel de agricultură. Acolo, între câmpuri erau drumuri asfaltate. Satul în genere era ca o jucărie mică și frumoasă. Noi și azi nu avem astfel de sate. Nu avem drumuri ca lumea, canalizare, gaze, apă… Am încercat periodic să muncesc la fel, dar constatam că e foarte greu când nu ai cu ce. Acum 30 de ani, am adus o moară în sat, am făcut o brutărie. Când Pavel Filip era prim-ministru, el a scos un ordin, simplu ca bună ziua – pâinea trebuie să fie ambalată și feliată. Pentru asta, la acel moment aveam nevoie de 7000 de Euro. Venise la mine un șef de la raion, cu care ne cunoșteam bine. Mi-a zis că urgent trebuie să întreprind ceva, altfel voi încasa o amendă de 49 de mii de lei. Am început să caut soluții, căci nu aveam așa bani. Vreo jumătate de an m-am tot frământat și am ajuns să închid acea mică afacere. Am deconectat totul și s-a terminat moara și brutăria. Atâta durere de cap am avut, nici nu vă imaginați. Nu am avut încotro. Și până azi nu am pornit nimic.

Atunci am aflat că Filip avea interese la fabricile de pâine din Comrat, Hîncești și Cahul, de asta și apăruse acea decizie împotriva micilor producători. Și acum e la fel. Eu asiguram cu pâine doar trei sate. Acum pâinea ajunge la noi de la Comrat. Pe atunci, în raion eram trei producători de pâine. Toți am închis afacerile. În toată Moldova s-au închis zeci de afaceri care au ajuns sub acel buldozer.

Despre Adunarea Națională de la 21 mai: „Noi venim”

Mie îmi pare că ea a întârziat. Ea trebuia făcută mult mai demult, deși și acum nu-i târziu. Lumea, acum 3-4 ani de zile, era mai dezbinată, privea lucrurile altfel. Azi lumea e pregătită și într-adevăr vrea ca R. Moldova să fie în UE. Mă gândesc și cred că 21 mai va fi o zi de cotitură. Lumea, chiar și în Găgăuzia, chiar dacă ei sunt împotriva aderării la UE, am auzit voci că vor să vină pe 21 mai în PMAN. Și nu doar din Găgăuzia, sunt și ruși care sunt deciși să participe la această Adunare. Când veneam încoace, la o benzinărie, am întrebat pe cineva care înțelege, dar nu vorbește româna, ce face pe 21 mai. A zis imediat: „Noi venim”.